Scriu dintr-un sentiment de revoltă absolută. Am senzația că nu se mai poate. Că s-a depășit orice limită.

O personalitate de anvergura internațională a lui Shinzō Abe nu se tratează cum l-au tratat politicienii români. Nu-i mai sufăr. Sunt jalnici, insuportabili, intolerabili. O ceată de strânsură care-mi face silă. Ca cetățean al acestei țări, simt că acești pseudo-politicieni mă fac de râs. Toți s-au purtat cu premierului japonez în chip lamentabil, jignitor, dezastruos. Toți, fără excepție. Prestația tuturor, de la PSD la Parlament și Președinte, a fost jalnică. Toți au dat dovadă de o totală lipsă de viziune, de o inteligență carentă, și chiar de ignorarea unor reguli elementare de politețe.

PSD în primul rând, desigur, poartă vina principală. Nu încape nicio îndoială. Dar nimeni de la ALDE, PNL, USR, niciun parlamentar, nicio instituție, nimeni de la Externe sau de la Economie, niciun expert, niciun consilier de nicăieri, nimeni n-a înțeles să ia vreo atitudine, să prevină dezastrul. Nici măcar Președintele n-a catadicsit să se deplaseze la Otopeni pentru a-l întâmpina pe Shinzō Abe cu toate onorurile cuvenite. Așa cum n-au făcut-o nici Dragnea, Tăriceanu (aflat în concediu!), Meleșcanu sau premierul interimar (Stănescu sau Fifor, oricare era la acea oră). Dimpotrivă. Atitudinea tuturor n-a fost de elită conducătoare responsabilă, ci cea a unor golani iresponsabili.

Vor invoca fișa postului, vor spune că nu era treaba lor, ci a celor din executiv aflați la putere. Fals! Tocmai aici e problema. Într-o țară normală, puterea și opoziția ar fi lăsat măcar o zi la o parte dezbinarea stupidă și s-ar fi unit, măcar provizoriu, într-un consens trans-politic, în interesul național. Era momentul unui armistițiu, al unei uniuni menite să valorifice o oportunitate excepțională. În loc de asta, clasa politică și-a arătat doar mojicia, primitivismul, miopia politică și economică, lipsa educației și a oricărei viziuni.

Scriam pe contul meu de facebook, azi 17 ianuarie, ora 15:50, că-mi vine să-i scriu lui Shinzō Abe și să-i cer scuze, în numele poporului român, pentru idioții care ne conduc.
Nu știam că exista deja o asemenea inițiativă. Dar mă bucur că s-au gândit și alții la asta. Fiindcă mi-e rușine pentru România, din cauza acestor impostori care-mi fac țara de râs.

Premierul Japoniei merita o primire excepțională. Trebuia invitat să se adreseze plenului Parlamentului, în prezența președintelui Iohannis, de față cu toți membrii guvernului. Trebuiau aduși reprezentanții industriilor, primarii marilor municipii din România, tot ce avea România mai important, mai ofertant de prezentat ca oportunități de investiții, infrastructură etc.

Abe și cele 17 companii din delegația japoneză veniseră să discute afaceri, investiții, tehnologie, infrastructură. Vizita s-ar fi putut concretiza în proiecte urgent necesare – un important segment de autostradă transcarpatică, pe care nu suntem în stare să-l facem de decenii; o linie feroviară de mare viteză; cooperare cu firme ca Mitsubishi, industria IT, producție de nave, de componente robotice, sectorul portuar, aviatic, militar, medical, oricare putea beneficia de cooperarea cu japonezii, de investițiile și transferul lor de tehnologie.

În loc de asta, tot ce am avut de oferit șefului executivului japonez a fost un simulacru de program turistic. Trimisul împăratului Akihito a fost tratat execrabil, ca un musafir nepoftit. N-a fost doar rușinos ce s-a întâmplat, ci și păgubos pentru noi. Japonezii trebuie să fi plecat întrebându-se ce țară e asta care dă cu copita, la propriu, ca măgarul din fabulă, unei șanse pe care alte țări ar ști s-o valorifice.

Totul s-a desfășurat exact ca și cum cineva ar fi vrut cu tot dinadinsul să împiedice România să primească aceste investiții, să o mențină cu orice preț într-o zonă gri, de subdezvoltare cronică. Oare nu e asta exact definiția infracțiunii de subminare a economiei naționale? Eu nu ezit să-i acuz de acest delict grav pe cei ce ne conduc.
Cineva mi-a semnalat (d-na Mihaela Nora, căreia îi mulțumesc) că premierul Abe urmează să-și remanieze guvernul, pe fundalul unei crize interne. Programul său economic, numit Abenomics, are trei piloni: polica fiscală, polica de expansiune monetară (cumpărarea de obligațiuni guvernamentale și altor active financiare de către banca națională pentru a stimula economia) și reforma structurală. Primele două componente au fost implementate, dar în așteptarea celei de-a treia (numită și „A Treia Săgeată”, Third Arrow) nemulțumirile au crescut(1). 

Da, e adevărat că Shinzō Abe trece printr-o perioadă dificilă pe plan intern. Dar asta nu-i scuză cu nimic pe politicienii noștri (de fapt nu ai noștri, ci ai „lor”, ai mafioților) autiști și mârlani. În ultimă instanță, e vorba nu atât de persoana lui Abe, cât de ratarea șansei României de a primi investiții japoneze. N-au nicio scuză. Să plece. Toți. Îi număr pe degetele de la o mână pe cei câțiva care ar merita să rămână. Restul – la gunoiul istoriei”!
Cine va răspunde de miliardele de dolari pe care japonezii le-ar fi putut investi aici, pierdute din nesimțire și prostie? Avem o clasă politică de troglodiți paleolitici, cu mentalitate de bădărani, de mitocani lipsiți de bun simț, de sarcopți care sapă în interes propriu canale subterane în „pielea socio-economică” a avuției acestei națiuni, pe care o parazitează cu egoism și inconștiență.

Competență? Simț geopolitic? Patriotism? Haida de! N-au în minte decât calcule meschine de putere, hoții, șmecherii și afaceri proprii. Mi-e rușine că împart cu ei aceeași țară. În locul lor, mi-ar fi jenă să mai apar oriunde în lume. Dar, evident, prostia și nepăsarea merg mână-n mână cu nesimțirea, așa că n-am la ce să mă aștept.
Evident, nu va răspunde nimeni pentru această gafă catastrofală. Vor merge înainte, cu obrăznicie. Și, conform legii kakistocrației, cei mai răi, mai lipsiți de principii și de scrupule, mai egoiști, se vor ridica mereu la putere. Vor face orice compromisuri, vor călca pe orice, începând cu propria conștiință, demult strivită de lăcomie și nemăsurat orgoliu, și sfârșind cu victimele ascensiunii lor triumfale – noi. Iar românii, tot mai scârbiți, vor continua să emigreze în masă, ca și până acum. Până când vom risca să dispărem, ca atâtea alte popoare din istorie. Și, poate, atunci ne vom trezi. Dacă nu va fi prea târziu.
 
Notă: 
 

[1] https://www.cnbc.com/2017/07/31/the-worlds-third-largest-economy-may-be-derailed-by-a-rising-political-crisis.html.