Se anunță noi demisii în Guvernul condus de Mihai Tudose. Eugen Tomac: Premierul ar urma să le ceară demisia miniștrilor Sănătății și Educației

Doina Pană, ministru pentru Ape și Păduri, și-a înaintat miercuri demisia într-un gest complet neprevăzut pe scena politică.
După acest anunț, liderul deputaților PMP, Eugen Tomac, a anunțat că această schimbare în executiv ar fi doar prima dintr-o serie importantă pe care o pregătește premierul Tudose.
„Cel mai probabil, în viitoarea perioadă, premierul le va mai cere demisia și altor miniștri ineficienți. Și aici mă refer la ministrul Sănătății și cel al Educației, două domenii extrem de importante, unde miniștrii și-au atins limita incompetenței din toate punctele de vedere și ar trebui să plece", a afirmat Eugen Tomac pentru Agerpres.
Tomac susține că motivul demisiei Doinei Pană ar veni din faptul că doamnele nu se simt bine în relația cu premierul.
„Constatăm că un alt membru al Cabinetului Tudose părăsește Palatul Victoria. Se pare că doamnele nu se simt atât de confortabil în relația cu premierul Tudose, pentru că este un alt ministru care pleacă și este vorba tot despre o doamnă, după cele două care au plecat în urmă cu puțin timp (Sevil Shhaideh și Rovana Plumb - n.r.)", precizează Tomac.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Senatorul Rand Paul tună și fulgeră: ”Ucraina a interzis partidele politice, a invadat bisericile, a arestat preoții, deci nu, nu este o democrație, este un regim corupt”

Comisia Europeană ne-a dat cu flit. Miliardele date Ucrainei nu se scad din deficit

Sorin Roșca Stănescu: Marcel Ciolacu i-a spulberat! Legea privind măsurile fiscale va merge la promulgare. Opoziția, incapabilă să depună moțiune de cenzură

Florin Șinca: ȚARĂ ÎN AGONIE, CAUT SALVATORI

Sorin Roșca Stănescu: Andrei Muraru se îneacă în ape tulburi

Iulian Capsali: STAREA NAȚIUNII. Plandemia a nenorocit economic România, iar soluția noului PSD - Ciolacu este mărirea TVA-ului la produsele tradiționale românești, la prăjituri și la apartamentele pentru tineri
Recomandările noastre

Contraofensiva – Sigură și Eficientă ca Vaccinul

Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR. Pericole majore: O adeptă a lui Guru Malkani PREDĂ TEHNICI YOGHINE COPIILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ A PĂRINȚILOR

Adevărul despre bebelușii avortați și vaccinuri, de la ROR la PFIZER. Două VIDEO TRADUSE ÎN ROMÂNĂ pe adresa Patriarhiei Române - Pfizer: ”Ne-am străduit cât de mult am putut să nu menționăm liniile celulare fetale”

† Daniel Arhiereul: Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă!
Persoane: Doina Pană Eugen Tomac Florian Bodog Liviu Pop Mihai Tudose
Locații: București
Subiecte: Demisie Guvern
Organizații: Guvernul României Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)