Ședință extraordinară a CSAT, după decizia CCR privind interceptările

Administrația Prezidențială a anunțat că CSAT se va reuni vineri în ședință pe marginea deciziei Curții Constituționale privind interceptările.
Potrivit sursei citate, după ședință președintele Klaus Iohannis va face declarații de presă.
Curtea Constituțională a României a admis pe 16 februarie excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul de procedură penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de "organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției", ci și de "alte organe specializate ale statului".
CCR a decis că Serviciul Român de Informații nu mai poate face interceptări în dosare penale pentru că nu este organ de urmărire penală.
Președintele Curții Consțituționale, Augustin Zegrean, a declarat joi că nimeni nu va scăpa nepedepsit ca urmare a deciziei CCR privind interceptările.
"Nimeni din cei care au făcut fapte penale nu va scăpa de pedeapsă datorită acestei decizii. Ce a fost până la data deciziei rămâne bun făcut. Ce va fi de la decizie încolo este altceva. Și de la decizie încolo nu se schimbă lumea, nu se dărâmă lumea. Urmărirea penală se va face de cei care trebuie să facă urmărirea penală, adică procurorii și poliția judiciară. Noi n-am făcut nimic dezastruos în decizia aceasta. Am înlăturat de acolo 2-3 cuvinte - «și alte organe specializate ale statului» pentru că nu se înțelegea nimic. Acuma am aflat și noi cine era organul acesta specializat al statului care făcea interceptările", a declarat Zegrean.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Augustin Zegrean Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: interceptări ilegale
Organizații: CSAT Curtea Constituțională a României (CCR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)