Șefii lui Iohannis. Planeta întunecaților

Niște bipezi
care de-abia s-au ridicat în picioare ca să privească orizontul cu palma la fruntea îngustă,
care, descoperind lumea înconjurătoare, cred că aceasta a apărut odată cu ei și chiar datorită lor,
care, descoperind bățul motorizat și-au zis că acesta este esența civilizației și expresia ultimă a culturii,
pentru care a accepta că lumea a existat și înainte de ei, și chiar a atins unele culmi la care astăzi nu se mai poate visa, este echivalent cu a se nega pe ei înșiși,
care văzând Soarele, Luna, stelele atât de mici în comparație cu Pământul și cu umbra lor își imaginează că aici și acum este centrul și sursa Universului, iar ei sunt dumnezeul civilizator al acestuia, așa că nu mai este loc pentru un Dumnezeu de care mai trebuie să și ascultăm,
pentru care religia este opiul popoarelor,
pentru care sfinții trebuie interziși pentru că îi sperie pe cei mici adânciți în jocuri pe calculator, droguri, alcool, reviste porno,
pentru care neutralitatea religioasă înseamnă dictatura ateismului, libertinajului și a consumului ca motiv al existenței,
pentru care adevărul e subversiv, intolerant și incorect,
pentru care istoria e un muzeu cu ciudățenii nefolositoare, drept care trebuie arsă,
pentru care ierarhia valorilor înseamnă inegalitate nedreaptă,
pentru care cultura este folositoare doar ca colecții exprimate prin zerouri de dolari sau euro,
care nu au citit decât ceea ce au scris ei, mai ales rezumatele și în special lozincile,
pentru care familia naturală, lăsată de Dumnezeu, e un pericol la adresa drepturilor strâmbe și libertăților înrobitoare și trebuie înlocuită cu familia homosexuală, familia multiplă, familia zoologică, sau cea robotoidă,
pentru care dragostea este doar sex fără limitări, fără sentimente, pe bani, pe bunuri, pe favoruri, în general, pe ceva câștig,
pentru care avortul este corect politic, căci foetusul nu e o ființă, dar un animal este,
pentru care copiii trebuie sexualizați din leagăn, ca să fie distrusă în ei partea de lumină, să devină obiect al poftelor monstruoase ale și să devină un rob al haosului moral și existențial,
pentru care tradiția, morala, ordinea, datoria, loialitatea, sacrificiul, curajul sunt termeni reacționari și subversivi,
pentru care identitatea înseamnă a alege între a fi unu sau zero,
pentru care femeia este un bun comercial și un mijloc de a vinde,
pentru care Lumea, fără trecut, fără creștinism, fără toate cele care în enumerarea de mai sus sunt „periculoase, inexistente, incorecte etc”, e o mare stână de turme clonate și amestecate astfel încât să nu existe nicio diferență între oricare doi indivizi,
pentru care Pământul este planeta creaturilor întunericului,
sunt cei care l-au pus și care îl impun din nou, în aceste zile, pe Iohannis, mîine pe un Barna sau un Cioloș, sau pe unul și mai îndrăcit decât ei, pentru impunerea celor de mai sus întru distrugerea totală a poporului român creștin în veacul vecilor.
Să nu-i lăsăm. Să le refuzăm ofertele mincinoase. Să nu ne temem de amenințările ticăloase. Să apărăm și să înmulțim lumina din noi, pentru ca Dumnezeu privind asupră-ne să zică: "Mai sunt acolo niște oameni drepți, să-i ajutăm să învingă!".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: Alegeri prezidențiale România 2019
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)