Senatul a adoptat tacit două majorări ale punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017

Senatul a adoptat tacit luni două propuneri legislative, una care prevede majorarea până la 1.072 de lei a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017 și la peste 1.200 de lei de la 1 iulie 2017, iar cealaltă majorarea pensiilor celor care au lucrat în CAP-uri.
Prima propunere, inițiată de mai mulți parlamentari, în majoritate de la PSD, prevede că valoarea punctului de pensie să nu fie mai mică decât 40% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv 45% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 iulie 2017.
Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 a fost de 2.681 lei, iar valoarea punctului de pensie de 871,7 lei. Dacă s-ar menține același nivel, atunci punctul de pensie s-ar majora la 1.072 de lei de la 1 ianuarie 2017 și la 1.206 de lei de la 1 iulie 2017.
Cealaltă inițiativă prevede majorarea pensiilor celor care au lucrat la CAP, Haralambie Vochițoiu, unul dintre inițiatori, susținând că este "treaba guvernului" să caute soluții pentru acest lucru.
Potrivit propunerii de modificare a Legii nr.263 privind sistemul unitar de pensii publice, pensiile foștilor membri ai cooperativelor agricole din agricultură se majorează la 500 de lei prin acordarea unei indemnizații sociale.
''Trebuie să votăm acest proiect de lege atât de necesar celor care la ora asta au doar 350 de lei pensie. 500 de lei oricum este insuficient, dar anticipez corul de bocitoare din Ministerul de Finanțe, care ne va spune că nu sunt bani. (...) Aș prefera să nu mai auzim încă o dată că nu se poate. Guvernul trebuie să caute soluții pentru acești români care au lucrat în agricultură și au contribuit de-a lungul vieții lor la construcția acestei țări'', a declarat în timpul dezbaterilor de la Comisia de muncă Haralambie Vochițoiu.
Ambele propuneri legislative aveau rapoarte de admitere din partea comisiilor de specialitate. Pentru ambele proiecte termenul de adoptare tacită a fost împlinit pe 2 noiembrie 2016.
Proiectele vor merge la Camera Deputaților, care le va dezbate în calitate de for decizional.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Locații: România
Organizații: Camera Deputaţilor Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)