Scriitorul Sever Voinescu spune că privind atent tinerii din jurul său, observă că aceștia „sunt incapabili să dea drept de cetate și celeilalte păreri”. Ei sunt „educați într-o cultură a nemulțumirii perpetue, convinși (de cine oare?) că tot ce nu e după mintea lor e nedrept și strâmb” și par „condamnați irevocabil la experiențe dictatoriale”, a scris Voinescu în ultimul număr din Dilema Veche.

„Au o conștiință debordantă a propriei infailibilități și un uluitor sentiment al datoriei de a schimba lumea. În plus, nu-i deranjează cîtuși de puțin propria ignoranță, căci sînt obișnuiți să refuze înainte de a cunoaște. Ei sînt junii cărora tot timpul li se bagă în cap că lumea trebuie schimbată fără să aibă mare importanță de ce, cine și cum vrea s‑o schimbe, că fiecare dintre ei e un „lider", că orice-i stîrnește plăcere e o valoare, că nu există ierarhii (Rembrandt e egal cu Bansky și Mozart cu Michael Jackson) și că istoria e ceva ce se poate rescrie oricînd, după cum vrei. Că totul se judecă pe măsura ta proprie – tu, tinere liber, ești măsura tuturor lucrurilor!  În lumea noastră, la școli, în familii, prin presă și în acest Rai pe pămînt numit Internet, cultivăm exact acele trăsături ale naturii umane care formează batalioane de soldați entuziaști în armata oricărei dictaturi”, a scris fostul diplomat.

În continuare, realizatorul de la Trinitas TV notează că profilul activistului este cel al scandalagiului.  

„De cînd se știe lumea, omului cuminte, echilibrat, mediu, firesc îi repugnă scandalul. La fel, de cînd se știe lumea, scandalagiii știu bine că omului decent îi e frică de scandal. Activistul are temperament de scandalagiu. El e mereu gata de protest, de plîngeri și reclamații, e mereu amorsat să arunce invective, să „dea palme", să demaște, să arate cu degetul. Să vrei să schimbi lumea după cum te taie pe tine capul presupune să ai puterea de a face scandal. Cu cît mai mare, cu atît mai bine. Revoluția franceză și revoluția bolșevică au fost, în fond, niște colosale scandaluri – astea sînt scandalurile-model, scandalurile la care visează umed orice scandalagiu. Și oamenii obișnuiți, cei care nu vor să militeze, adică marea majoritate, se tem.

Dar cei cu frică/oroare de scandal pot avea o speranță, totuși. E adevărat că lumea de azi pare a-și organiza libertatea în așa fel încît scandalul devine de rigoare. Dar, fiind atîtea scandaluri, efectele lor nu mai sînt atît de dureroase. Pur și simplu, orice scandal este temperat, de nu chiar anihliat de altul, care curge ine­vitabil alături. Victima unui scandal nu mai este izolată. Alături de ea se află zeci, sute, mii de victime de același fel. Săptămîna viitoare aș continua acest subiect”, sună încheierea editorialului din Dilema Veche.