„Și aici e problema care apare peste tot: suntem o putere globală, ne intersectăm cu toți. Nu e clar care sunt prioritățile noastre sau care ar trebui să fie și nu e clar dacă merită nivelul de efort necesar pentru a apăra un anumit loc sau altul. SUA sunt într-o poziție tranzițională în care încearcă să decidă ce merită și ce nu merită să facă” - George Friedman.

Declarațiile ambasadorului american de la Chișinău nu m-au surprins. Declarațiile au fost surprinzătoare doar pentru cei care trăiesc în lumi care n-au legătură cu realitatea și/sau nu au înțeles nimic din istorie.

Toate suferințele exprimate în ultimele zile nu ar trebui să ne impresioneze, decât în măsura în care putem să observăm cât de mulți oameni trăiesc într-o lume plăsmuită de propria imaginație, refuzând cu îndârjire să accepte realitatea.

Eternul specialist în problemele Basarabiei, Dan Dungaciu, scrie: „Partea română, prin canale specifice, trebuie să clarifice urgent aceste chestiuni. Pentru că dacă „Moldova nu este România” e linia strategică a Departamentului de Stat, atunci această abordare va continua și va produce consecințe pentru regiune și pentru România” .

Încă mai e nevoie de clarificări? După 20 de ani în care Statele Unite NU au mișcat un deget în favoarea unirii Basarabiei cu Țara și după ce reprezentanții lor ne transmit clar și răspicat că 'Moldova nu e România', Dan Dungaciu mai are nevoie de limpeziri? Dacă așa se prezintă specialiștii noștri în privința Basarabiei, e clar de ce nu s-a făcut Unirea în acești 25 de ani.

Cum să mai ai nevoie de dumiriri pe subiectul interesului american față de Basarabia, când unul dintre cei mai importanți gânditorii ai lumii, așa cum îl considera revista Foreign Policy, - e vorba despre analistul Robert Kaplan, ne spunea clar și răspicat la începutul acestui an să o lăsăm mai moale cu Unirea: „Cred că nu ar funcționa, pentru că dacă Moldova s-ar reuni cu România, Rusia nu ar avea de ales și ar anexa oficial Transnistria și ar lua o atitudine mult mai agresivă împotriva Moldovei” . Și Robert Kaplan e uns cu toate alifiile, a fost plimbat pe la Ateneu, pe la televiziuni, ca un mic guru...Și nu s-a ofticat nimeni.

Apoi  tot în 2016 a fost opinia emisă de Centrul pentru Analiza Politicii Europene de la Washington, care ne înștiința că „ideea latentă a României Mari” poate sluji...Moscovei! Nici nu mai menționez rapoartele Departamentului de Stat al SUA, care an de an înfierează proletar...naționalismul/patriotismul românesc. 

Zice domnul Dan Dungaciu că e o mare diferență între Ronald Reagan și Barack Obama: „Și dacă asta este poziția Departamentului de Stat, atunci putem măsura, cu melancolie, diferența enormă dintre atitudinea unui mare președinte american, Ronald Reagan și cea a administrației Obama. Pe 12 iunie 1987, Ronald Reagan îi adresa lui Mihail Gorbaciov aceste vorbe profetice: „Tear down this wall" – ceea ce s-a petrecut și, pe cale de consecință, cele două Germanii s-au reunificat, sub oblăduirea inteligentă și vizionară a SUA”. Da, diferențele dintre omul Reagan și omul Obama sunt uriașe, dar ce nu spune domnul Dungaciu e că administrația Reagan nu a făcut absolut nimic, militar vorbind, pentru a-l forța pe Gorbaciov să dărâme zidul ăla. Dimpotrivă, americanii au acționat doar în acord cu rușii pentru căderea comunismului. Inclusiv în decembrie 1989, pe străzile din România.  Practic, ca și în al doilea război, occidentalii ne spun simplu: „vreți pace cu rușii? Înțelegeți-vă cu ei". Să remarcăm că niciodată, în ultimii 25 de ani, americanii nu ne-au spus că ne vor ajuta, că vor elibera Basarabia, etc, etc...UNII au încercat să convingă poporul român de asta, mizând pe faptul că simplele înjurături aduse Rusiei îi vor aduce în pragul extazului pe-americani și vor dori să moară pentru pământul românesc.

Probabil că, exasperați de faptul că societatea românească  refuză să priceapă că SUA nu va sprijini o unire a Basarabiei cu România peste capul Rusiei, americanii au fost nevoiți să folosească aceste sintagme dure despre "diferențele" dintre români și moldoveni. P-asta, nici măcar slugile de la Hotnews, Ziare.com sau Adevărul nu aveau cum s-o mai spele! 

Eu refuz să cred că un om cu inteligența lui Dan Dungaciu nu pricepe că niciodată - poate printr-o nebunie!, americanii și occidentul în general, nu vor merge la război împotriva Rusiei pentru a proteja România sau pentru interesele politice ale României. Mai ales că suntem în era nucleară: cine riscă să arunce în beznă lumea întreagă de dragul României? Domnul Dungaciu ar trebui să știe toate astea, mai ales că au fost repetate chiar din gura unui fost consilier de-al lui Ronald Reagan, respectiv Patrick J. Buchanan, de foarte multe ori. 

Aceasta este realitatea frustă. Ne-am construit politica externă pe principiul: „să fim cât mai slugarnici față de americani, astfel nu va trebui să facem noi nimic”. Dar americanii sunt o nație războinică: le place lupta, sunt agresivi. Un războinic nu va aprecia și nu va respecta niciodată o slugă, un lingău, un laș. Un războinic va respecta doar un alt luptător. 

Asta ar trebui să scrie Dan Dungaciu și alți ofticați de serviciu în editorialele lor: Români, ieșiți în fața ambasadei SUA, aruncați cu ouă în McDonalds (chiar dacă hipsterii le vor apăra cu prețul vieții), faceți ceva! După ce aliatul îți dă o palmă peste ochi, nu stai să te întrebi filozofic „oare chiar mi-a dat o palmă?”, ci îi dai și tu una, după posibilități. Îi arăți că nu accepți chiar orice.

Așa a făcut, bunăoară, Polonia acum câțiva ani. Da, acea Polonie pro-americană pe care o admirăm atât. În 2015, șeful FBI scrisese în Washington Post o enormitate legată de istoria polonezilor, afirmând că leșii au participat la holocaust. Reacția Poloniei? Premierul de la acea vreme - membru al celui mai pro-occidental partid polonez, l-a făcut "incapabil să prezinte istoria adevărată" pe șeful FBI. Consilierul președintelui de la acea vreme l-a făcut "dobitoc" pe autorul inepției, iar Ministerul Polonez de Externe l-a somat pe ambasadorul SUA, Stephen Mull, să protesteze și să obțină scuze din partea FBI. Ceea ce s-a și întâmplat până la urmă.

În România 2016, nu (mai) are cine să dea palme împăraților vremelnici ai acestei lumi: cu toții stau cuminți, în genunchi, ca nu cumva licuriciul să le audă respirația. Ați auzit vreo șoaptă de la MAE? De la biroul premierului? Nimic.

Nu sunt departe vremurile în care se va trece de la ignorarea celor care încă mai apără demnitatea națională, la represiune asupra lor.

Ceea ce vreau să spun e că (non)reacția Bucureștilor, frica analiștilor de a spune lucrurilor pe nume, măcar acum în ceasul al 12 lea, vor conduce la înrăutățirea situației și, vorba Contelui de Saint Germain, transmit un mesaj extrem de jenant în lume: "scuipați în voie pe români, nu vor reacționa".

În aceste condiții, să nu ne mirăm dacă în curând nu ne vom trezi cu un nou an 1940. Singura diferență e că în epoca noastră, după epurărările și restructurările din Armată, nu mai avem un general Antonescu să stabilizeze țara. 

În final, vă ofer și restul mesajului lui George Friedman despre România, cuvânt care a fost spus în acest an, în SUA, în aprilie, înainte de un turneu în Slovacia, România și Cehia. Dacă mai era ceva de demonstrat...

„Adevărată problemă pentru ei (slovaci -n.n.) o reprezintă Rusia. Simt că Rusia e din ce în ce mai puternică, simt că europenii sunt incapabili sau nu vor să contrabalanseze puterea Rusiei. Sunt puși în fața unei alegeri: aceea de a face pace, cumva, cu Rusia, sau să aștepte totul de la americani.


Slovacia a fost atentă să nu-și închidă căile de comunicare cu Rusia, să-i facă pe ruși să înțeleagă că nu au aderat la o alianță occidentală, ci doar să reitereze că sunt o țară mică, că sunt nesiguri pe prezența americană acolo. Deci avem un mare semn de întrebare, nu au habar ce o să facă Uniunea Europeană, sunt nesiguri pe americani, dar și pe ruși.

Din punctul lor de vedere, americanii voiau ca guvernul pro-rus de la Kiev să cadă, americanii au ajutat ca acest lucru să se întâmple. E clar că rușii au interese strategice în Ucraina și vor face totul ca aceste interese să fie respectate. Dar nu e clar ce vor face americanii.

Românii sunt cei mai apropiați, dintre cele trei țări, de americani. Au tot felul de înțelegeri privind cooperarea militară, exerciții militare în comun. România și Polonia au aruncat zarurile: și-au legat soarta de americani. Dar cum a spus și ambasadorul nostru în România, a avea o relație cu SUA nu este ușor. SUA sunt pe primul loc între prioritățile românilor, dar România nu e nici măcar pe-aproape de vârful listei priorităților americane.

Problema e tocmai acest interes asimetric: Rusia e considerată o chestiune de viață și de moarte pentru România și Polonia, dar nu e un interes de viață și de moarte pentru SUA. Avem un interes, dar nu interes foarte mare.

Și aici e problema care apare peste tot: suntem o putere globală, ne intersectăm cu toți. Nu e clar care sunt prioritățile noastre sau care ar trebui să fie și nu e clar dacă merită nivelul de efort necesar pentru a apăra un anumit loc sau altul. SUA sunt într-o poziție tranzițională în care încearcă să decidă ce merită și ce nu merită să facă. România, Polonia sau Cehia sunt țări care-și țin respirația așteptând să vadă ce vom face noi”.