ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



*SUA și-au desemnat în premieră un reprezentant special în România în materie de corupție, spălare de bani și crimă organizată (Jessica Kim). Măsura e consecventă cu angajamentele din mesajul ambasadorului Zuckerman de la sfârșitul anului trecut. Se pare că administrația republicană a înțeles deja suficient de bine că instituțiile noastre administrative și judiciare în domeniu sunt mai mult o cauză a problemelor decât soluția lor. 

*Dacă generalul Soleimani a contribuit la uciderea a sute de americani, de ce uciderea lui de către americani e o crimă? Doar pentru că așa predică regimul de la Teheran, aprobat tacit, se pare, de către Bruxelles?

*Ioan Botezătorul este "cel mai mare om născut din femeie" întrucât Domnul Iisus s-a născut din Fecioară. 

*Indiscutabil că mai ales pentru femei chestiunea avortului e una de o sensibilitate aparte. Dar de aici și până la contradicția în termeni enunțată de actrița Michelle Williams, tocmai premiată cu un Glob de aur, e o distanță de la a fi la a nu fi întreg la minte: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăiesc într-o societate în care există libertatea de a alege avortul".

*Sunt destui cei care deplâng prezența militară americană în țară. Prieteni de pe aici, dar mai ales oameni ca inepuizabila și mereu agitata Alina Mungiu Pippidi. Ce ne trebuia nouă – zice doamna – să ne facem ținte vii ale furiosului Ayatolah și ale țarului sovietic? Dar vin și eu și întreb, ingenuu și banal, nu cumva dintr-un incident ca acela recent, cu generalul iranian pasionat de crime împotriva americanilor, ne putem trezi peste noapte cu o nouă nenorocire mondială? Și dacă da, chiar am uitat că Al Doilea Război Mondial ne-a prins fără niciun aliat, fiind nevoiți să ne predăm Germaniei lui Hitler? Care tocmai ne luase Transilvania și ne vânduse Basarabia, Ținutul Herței și Bucovina de Nord Uniunii Sovietice a lui Stalin?

*Vara trecută am publicat un articol despre o uneltire a lui Băsescu, din al doilea său mandat prezidențial. Anume înființarea unei Comisii de așa zisă „analiză a regimului politic și constituțional românesc”. Inițiativă care s-a finalizat cu un așa zis raport cu pretenții academice, conchizând în esență că și la 20 de ani de la adoptarea Constituției din 1990 (adoptare licită în formă dar frauduloasă în fond) se justifică pe deplin menținerea interdicției – indiscutabil totalitară – de revizuire a Legii fundamentale sub aspectul formei republicane de guvernământ (articolul din vară poate fi găsit aici). Printre savanții apărători ai liniei totalitare Iliescu-Băsescu, și Radu Carp – un servitor zelos al regimului securistului de la Anvers. Și, din ce știu, fiu al generalului Gheorghe Carp, celebrul satrap militar ceaușist (am avut de-a face cu el), cu crime pe conștiință din Revoluția din Decembrie 89). Ce mai face azi Radu Carp? Pentru că pe Băsescu lumea a ajuns să-l evite ca pe un lepros, savantul său s-a convertit și scrie eseuri despre "rolul instituțional al Casei Regale și al Majestății Sale” în volumul „Jubileul Custodelui Coroanei României” – invitat fiind de coordonatorii volumului, Alexandru Muraru și Daniel Șandru. Evident că merită încurajată și salutată orice schimbare în bine a mentalităților și convingerilor. N-aș avea nicicând o problemă să stau alături de cineva care a trecut, în mod autentic, printr-o asemenea schimbare. Prin urmare cred că și Radu Carp și-ar fi făcut sieși și cauzei pe care mai nou pare să-i fie dedicat dacă ar fi procedat asemănător. Astfel ar fi evitat și ca, azi, nimeni care privește la rușinosul raport din urmă cu zece ani și la eseul din volumul regal să nu-i pună sub semnul întrebării onestitatea intelectuală și altele asemenea.

*Ca răspuns la uciderea generalului Soleimani, iranienii au lansat mai mult de zece rachete balistice contra forțelor militare americane din Irak. Riposta a fost chiar mai „proporțională” decât îi avertizase Trump (și e clar că iranienii nu-și puteau asuma un risc mai mare). Regimul de la Teheran a avut o nouă ocazie să înțeleagă că nu mai poate merge așa nici în plan intern, nici în cel internațional (personal prevăd că în scurt timp va avea grave probleme interne). Mai devreme sau mai târziu, Iranul nu va mai putea să evite să între în dialog cu SUA – înainte de orice pentru a pune capăt consecințelor tot mai grave pe care țara le suportă din cauza sancțiunilor internaționale.


*Klaus Iohannis le-a vorbit germanilor la ei acasă despre faptul că "România este încă în așteptarea unei binemeritate decizii de aderare la spațiul Schengen, fără de care nu putem vorbi de o funcționalitate deplină a zonei de liberă circulație. Această decizie trebuie să facă parte din acțiunile noastre în perioada următoare". Așadar, când e cazul, să spunem și binelui pe nume. 

*Tocmai gradul de înarmare la care s-a ajuns s-ar putea să salveze planeta de o conflagrație pustiitoare.

*Cred că lumea în care trăim a ajuns într-o stare în care are nevoie mai mult de rugăciunile și gândurile noastre bune decât de comentariile și criticile noastre. Voi încerca să urmez acestui crez.