*Faza de cercetare penală în dosarul Revoluției s-a încheiat în urmă cu puțin timp, iar cea din dosarul Mineriadei din iunie 1990 nici acum. Așadar în ambele dosare această fază a durat practic 30 de ani – și nu există deocamdată vreun semn că judecarea lor nu va dura și ea foarte mult. În ambele dosare Ion Iliescu este principalul inculpat pentru crime împotriva umanității, comise împotriva cetățenilor proprii. Spre frapantă diferență, dosarul mineriadei din septembrie 1991 (privind acțiuni contestatare împotriva celor care au organizat ororile din iunie 1990 – în principal Ion Iliescu și Petre Roman) a fost cercetat, judecat (cu tot cu căi de atac) în circa 5 ani. Concluzia cred că e la îndemâna oricui.

*"Nu deschide inima ta oricui; dintr-o mie dacă se va găsi unul să te înțeleagă" (Sfântul Serafim de Sarov).

*Domnule prim-ministru Orban, apărând pensiile fabuloase ale securiștilor torționari vă  dovediți a fi nu urmaș al Brătienilor martiri, ci fiu de securist.

*„Celor mândri Dumnezeu le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” (Vechiul Testament).

*Cred că sunt de departe românul cu cele mai multe contre din istorie cu SRI. Până acum i-am adresat zeci de petiții. N-a existat dată să nu-mi răspundă (deși de fiecare dată a facut-o cum l-a învățat pe el mama Securitate). De data aceasta niciun semn, deși termenul legal a trecut și răstrecut. Să fie oare de vină cererea pe care i-am făcut-o: "Vă solicit să mi se comunice dacă protocoalele secrete de colaborare încheiate de SRI cu Parchetul General mai sunt sau nu în vigoare"? Ba bine că nu. Mai ales că nici Parchetul General nu mi-a răspuns la aceeași întrebare. Ne vedem la Tribunal, tovarăși!

*Muzica clasică e regală, muzica psaltică e divină.

*"Doamne, nu ne lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la noi" (Psalmul 50, al lui David).

*Regalitatea de după regalitatea alungată de cea de-a doua nenorocire a secolului trecut a împlinit trei decenii de la revenirea acasă. Sărbătoarea din zilele trecute n-a putut să facă, prin firea lucrurilor, și un bilanț complet. El rămâne să fie înscris într-o cronică a acestei perioade în care de destinul Familiei Regale s-au îngrijit deopotrivă Regele Mihai și a cincea generație a ei. Din tot ce-am putut vedea publicat deja în toți acești ani de Casa Regală, ne pare că o asemenea viitoare lucrare nu va mai fi o întreprindere anevoioasă; altminteri, însă, extrem de necesară deopotrivă pentru istorici și pentru fiecare dintre noi. Pentru fiecare dintre noi mai ales ca lecție de slujire a țării, generoasă la superlativ - inclusiv prin aceea că în toți cei 30 de ani Familia Regală nu a avut obligații constituționale. În sfârșit, perioada la care mă refer a confirmat, chiar mai mult decât ar fi putut cineva să prevadă, contribuția deosebită a Principelui Radu la evoluția regalității românești în beneficiul țării; îmi vine să spun irepetabilă în situații asemănătoare: prin calitate intelectuală și umană, echilibru, altruism discret și un efort uriaș, prin profesionalismul unui autodidact mereu în competiție cu sine. Mă bucur că am intuit aproape dintru început acestea – cum am intuit și că, aproape ca oricând și oriunde, și în acest „pom cu roade” oamenii vor arunca cu pietre. Am scris de-a lungul timpul despre asemenea oameni, pe care nu mă bucur să-i reamintesc (dar nici nu pot să n-o fac, cu titlu de exemplu): Andrei Pleșu, Mircea Dinescu, Neagu Djuvara, mai mulți publiciști de la revista GDS "22” și alții.

*Și-a medaliat pozarul/ Că a dichisit măgarul (folclor din Cotroceni).

*"Și m-am uitat în urma mea și am văzut oase goale și am zis: oare, cine-i împăratul sau ostașul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?”