*Când copiii ne mai și supără, trebuie să știm că ei sunt sinteza, recapitularea noastră (a părinților), a bunicilor și străbunicilor lor.

*Observ că scandalul de la Oradea cu statuile lui Mihai Viteazul și Regelui Ferdinand face victime și printre cei mai deschiși la minte. Care intră în logica diversioniștilor și le fac jocul. Căci ce altceva înseamnă să-i opui pe cei doi cu argumentul că unul a fost "aromân” iar celălalt neamț? Lucrul acesta e important, sau faptul că istoria românilor i-a așezat pe amândoi acolo unde li-i locul pentru faptele lor vrednice de cinstire veșnică? Oare celor atât de neatenți nu le sună cunoscut partiturile diversioniștilor? Nu cumva de fiecare dată când s-au văzut cu spatele la zid, ca azi, securiștii au recurse la diversiuni naționaliste instigatoare la dezbinare? Nu cumva tot securiștii l-au opus Regelui Mihai, în aceeași manieră nenorocită, pe Ion Antonescu? Chiar nu ne mai amintim cum Băsescu (tartorul securiștilor din ultimii 15 ani) l-a atacat infam pe Regele Mihai opunându-i-l falsificator pe Antonescu? Chiar să nu fie evident pentru oricine că nimic nu-i neliniștește mai mult pe securiști decât perspectiva ca România să redevină, prin monarhie, ceea ce a fost până când înaintașii lor trădători au descălecat de pe tancurile sovietice?

*"Cel ce a furat să nu mai fure, ci să muncească din greu, ca să aibă ce să-i dea celui în nevoie” (Sfântul Apostol Pavel). Deci așa, iar nu dând din furăciuni la săraci, la biserici ori călugărilor din Athos (vai lor!).  

*Sunt un simpatizant al Administrației Trump. Însă cred că ar fi o greșeală atacarea Iranului –  greșeală care înclin să cred că în cele din urmă nu va fi făcută, totuși. Donald Trump nu-mi pare a fi, totuși, George Bush jr, și nu cred că va repeta istoria cu Irakul (o catastrofă nu doar pentru Irak, dar și pentru SUA și istoria ei contemporană). Lecția aventurii irakiene trebuie să îndemne Washingtonul să documenteze amenințarea iraniană complet diferit de comedia lui Bush, când „uriașul arsenal chimic al Bagdadului” a fost probat, post-factum, la ONU, cu legendara fiolă americană. Este reală amenințarea iraniană? Ea se cere documentată în prealabil cât mai riguros, iar soluția militară să rămână – cum altfel? – ultima opțiune. Până la care în acest moment SUA par să fi recurs la prea puține altele. Tensiunile de azi dintre SUA și Iran, spre deosebire de ce s-a întâmplat în episodul irakian, au loc într-un context în care Washingtonul nu mai poate conta pe solidaritatea, respectiv indiferența internațională din 2003. Lucrurile sunt prea bine știute ca să mai fie nevoie să insist. Încât voi reaminti doar că azi Teheranul are un susținător hotărât în Guvernul de la Beijing – care, cu ceva timp în urmă, a atras atenția în termeni lipsiți de echivoc: „Vom apăra Iranul chiar dacă acest lucru ar însemna declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial.” Desigur, poziția Chinei nu trebuie privită ca o fatalitate, însă, în orice caz, mi se pare obligatoriu ca dosarul iranian să-și găsească o rezolvare complet diferită de cel irakian. 

*Cioloș, securistul de la poarta Doinei Cornea, l-a atacat pe Iohannis. 10 bile albe lui Iohannis. E o diversiune? Îmi iau bilele înapoi și le dau la amândoi în cap cu ele.

*Ca și cum n-ar fi fost suficient șirul de ilegalități prin care Editura Politică a fost „privatizată” (vorba vine) în beneficiul elitelor gedesiste, succesoarea Editură Humanitas a mai și beneficiat de generoase reeșalonări ale datoriilor către bugetul public și de scutiri de la plata penalizărilor în valoare de aproape 250.000 euro. Și totuși, d-l Liiceanu (alias Apel către lichele – co-făptaș cu d-l Pleșu, alias Minima moralia) nu are nicio problemă să ceară despăgubiri de 100.000 de euro de la Evenimentul zilei și de la ziaristul Victor Roncea. De ce? Pentru că au scris și despre această ispravă. Ispravă care nu e doar amorală, ci și nelegală. Așa cum a fost găsită încă la data faptelor de însăși Curtea de Conturi (împrejurare despre care a vorbit nimeni altul decât cel care, din dispoziții politice ierarhice, a intervenit în favoarea Humanitas: Dan Radu Rușanu). 

În sfârșit, ca să nu vă mai plictisesc, Ordinul prin care ministrul Culturii Pleșu și colegii gedesiști au „privatizat” Editura Politică se întemeiază – zice-se, în bătaie de joc – pe „HG nr 476/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii”, când de fapt respectiva HG reglementează nici mai mult nici mai puțin decât „înființarea Întreprinderii de Acumulatori Bistrița”.