Situațiunea (XXX)
*Cultura e obrazul unei națiuni, civilizația obrazul intelectualilor iar traiul oamenilor obrazul conducătorilor ei.
*Sunt deja câteva zile de când s-a isprăvit mandatul neisprăvit al Cristinei Tarcea la șefia ICCJ. Corina Corbu a preluat conducerea instanței însă procedura de la CSM a numirii ei e deja contestată de Forumul Judecătorilor din România. E adevărat, asociația în cauză și acțiunile ei au fost nu o dată contestate, dar aici nu asta contează – ci dacă procedurile numirii Corinei Corbu au fost sau nu conforme legii. Iar dacă nu, dincolo de faptul că ele vor trebui reluate, se ridică și câteva mari semne de întrebare. Cum de a fost posibil ca judecătoarea și colegii din CSM, profesioniști la superlativ ai dreptului, au putut să încalce legea într-un mod atât de elementar (ignorarea unor termene imperative clare ca lumina zilei)? Cum de s-au putut da adversarilor independenței justiției, pe o asemenea imensă miză, argumente pentru un atac care în acest moment pare greu de contracarat?
*După ce l-a scăpat de prejudiciul de 350 de milioane de dolari din dosarul "Flota" (eu am inițiat dosarul și știu ce spun), să nu fiți surprinși dacă aceeași Justiție vă va scuipa în obraz și mizieria că Băsescu n-a fost securist.
*Pentru omul și istoricul Marius Oprea am, în general, motive de respect. Uneori însă judecățile sale au o subiectivitate decurgând parcă prea direct din interese proprii (carieră publică și altele). Bunăoară zilele acestea un text public al său i-a pus din nou într-o lumină roz-intens cu mult sciplici pe Emil Constantinescu și Tăriceanu; în contrast, se înțelege, cu toți ceilalți (cu Băsescu mai ales). Desigur, cu destule argumente valide – dar, mare păcat, și fără numeroase și necesare circumstanțieri. Lucrurile sunt în general cunoscute, și n-aș aminti decât câteva, drept exemple. Cum ar fi cedările sistematice și complet nejustificate ale președintelui Constantinescu în fața PD-ului lui Roman și Băsescu, cedări ce au afectat semnificativ guvernarea CDR, ce au condus practic la distrugerea PNȚCD etc. Din interiorul lucrurilor știm bine amândoi, Marius Oprea și eu, că fostul președinte a mers pe această cale mai mult decât stranie într-un consens total cu principalul său consilier Zoe Petre. Un personaj cu un trecut mai mult decât tulbure – căruia însă Marius Oprea, fost student înainte de 1989 iar după apropiat în anturajul fostului președinte, i-a purtat mereu o mărturisită, și destul de stranie și ea, prețuire. Tăriceanu? Sigur că și el a fost și e în multe privințe altceva decât un Băsescu. Și totuși, și aici, dacă lumea a uitat probabil încă de atunci, Marius Oprea sigur n-a uitat, Tăriceanu s-a rupt de Băsescu numai la momentul „bilețelului roz”, în care fostul prezident a demascat intervenția fostului său prim-ministru în favoarea amicului său penal Patriciu; îmi pare rău dar cele întâmplate atunci au avut darul să spună, pentru cine a a vrut să audă, un lucru foarte grav (și deloc întâmplător) despre Tăriceanu. În sfârșit, ca să nu mai continui, Marius Oprea se oripilează de politicieni precum Viorica Dăncilă și eternul securist Meleșcanu, foști camarazi amar de vreme ai lui Tăriceanu, numai acum, când, la despărțirea de ei, se oripilează și politicianul său favorit.
*Când acuză răul din țară d-l Iohannis scrâșnește și are o privire așa de fixă de zici că în ultimii cinci ani a fost la balamuc nu la Cotroceni.
*Dacă într-adevăr a făcut ce se zice, probabil că Dincă ar merita pedeapsa cu moartea. Personal sunt însă împotriva reintroducerii acestei pedepsei. Și mă opresc doar la argumentul riscului presupus de erorile judiciare, reamintind cel mai recent caz de la noi. Marcel Țundrea a fost închis pe nedrept timp de 12 ani pentru o crimă pe care n-a comis-o (murind zdrobit de această nedreptate la puțin timp după punerea în libertate).
*Numai jupuit de viu voi admite că vreun prezidențiabil mai e în stare să depună 200.000 de semnături valide.
*Dacă fostul a avut două mandate pe Băsescu eu cred că ar putea să aibă două și pe Petrov.
*Țânțari, ploșnițe, ciori, politicieni.
*O judecătoare (de la CSM!), Andrea Chiș, a acuzat-o pe Dana Gîrbovan că și-ar fi negociat numirea la MJ (blocată de un Iohannis furibund) acasă la PSD-istul Florin Iordache. După felul în Gîrbovan a dezmințit acuzația, pare că numita Chiș nu-i decât o unealtă a Sistemului securist-băsist perpetuat de prezidentul sas. Caz în care o acțiune disciplinară împotriva-i mi s-ar părea lucrul cel mai firesc.
Pe același subiect
Dovezile SIE, MAE și CNSAS confirmă dezvăluirile EVZ. Mihai Șora a fost angajatul Anei Pauker la Paris și a rămas în România după arestarea soției

Îl mai știți pe chimistul care spunea că gazele lacrimogene modifică ADN-ul uman? PNL l-a numit Director al Spitalului Județean Timișoara, cel mai mare din vestul țării. Angajații au protestat în favoarea managerului demis

Proiect pentru combaterea antițigănismului, adoptat tacit de Senat. Pedepse de până la 10 ani pentru URA împotriva romilor, a proprietăților sau tradițiilor acestora

Klaus Iohannis, mesaj către liberali : „Vreau să oferim românilor la sfârșitul lui 2020 o Românie fără PSD. De acum trebuie să livrăm pentru că oamenii asta așteaptă de la noi”

Klaus Iohannis: „5G este gândit să intre în toate sferele vieții cotidiene, vieții de stat, comunicării între cetățean și instituții, între instituții, până la urmă, și între lucruri” prin Internet of Things

Episcopul Ignatie al Hușilor: E un non-sens să îți afirmi țanțoș dragostea de țară, atâta vreme cât îi sabotezi credința și tradițiile, atâta vreme cât faptele și vorbele tale sunt germenii dezbinării și urii, câtă vreme ești ipocrit și ahtiat după putere
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

To be or not to be

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)
De ce raportați acest conținut?