ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Europarlamentarul UDMR Sogor Csaba a spus joi, în PE, că trăieşte într-o ţară interesantă, unde premierul interimar este un general, iar viitorul şef al SIE ar putea fi un premier, el susţinând că serviciile secrete au o influenţă puternică asupra evenimentelor care au loc acum în România.

"Eu trăiesc în România. E o ţară foarte interesantă, unde premierul interimar e un general şi viitorul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) s-ar putea să fie un fost premier", a precizat europarlamentarul Sogor Csaba, în debutul intervenţiei sale în Comisia LIBE a PE, unde s-a discutat despre situaţia din România, potrivit Mediafax.

El a spus că a făcut aceste precizări pentru ca membrii Comisiei să-şi facă "o idee generală" despre ceea ce se întâmplă în România.

Pe de altă parte, Sogor Csaba a precizat că oficialii din administraţie se tem că vor cădea victimele "spectacolului politic de combatere a corupţiei", astfel că administraţia publică este "aproape paralizată".

Totodată, europarlamentarul UDMR a spus că "serviciile secrete au o influenţă puternică" asupra evenimentelor care au loc acum în România.