Sorin Grindeanu: Tehnocrații, acești apostoli ai austerității, au prăbușit deficitul pe 2016

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că miniștrii tehnocrați, „acei apostoli ai austerității”, nefăcând nimic, au făcut ca deficitul pe anul 2016 să depășească pragul de 3%.
„Ceea ce am primit azi ca și informație legată de anul fiscal 2016 și de ceea ce ne spuneau domnii tehnocrați și ceea ce ne spuneau unii și la începutul acestui an, acei apostoli ai austerității mă face să fiu foarte supărat. Rareori intru în această stare, însă, încerc să găsesc soluții. Dincolo de un an pierdut – 2016, din foarte multe puncte de vedere, un an în care a fost guvernată țara de acest guvern tehnocrat – fonduri europene, lipsă de investiții majore, proiecte majore, haos administrativ și așa mai departe. Conform Eurostat, o știre care este din păcate reală, deficitul bugetar al României pe anul 2016, apropos de ce ne spuneau acești domni, a depășit 3%. În 2016, nefăcând nimic, neluând niciun fel de măsuri, nefăcând investiții majore pe care să le vedem, nemărind salarii, nemărind pensii, neatrăgând fonduri europene, nimic, deficitul a fost depășit în 2016. Este o chestiune extrem de gravă apropos de ceea ce au făcut acești domni anul trecut, nefăcând nimic”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 3.
El a mai spus că depășirea deficitului pe 2016 este rezultatul guvernării tehnocrate, „extrem de aplaudată de unii și de alții și care, nefăcând nimic, a reușit să prăbușească deficitul bugetar”.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Dacian Cioloș Sorin Grindeanu
Locații: România
Subiecte: Dacian Ciolos Guvernul Grindeanu
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)