Surprize, surprize! Mai mulți deputați USR au votat PENTRU familie în cazul referendumului. Cristian Ghinea, Raluca Turcan și Robert Turcescu s-au abținut
Marți, 09 mai 2017, simultan cu data la care se sărbătorește Independența României, obținută cu sânge în 1877, se va reține că Parlamentul României, prin Camera Deputaților, a dat curs inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției pentru protejarea familiei.
Votul a fost zdrobitor: 232 de voturi „pentru” doar 22 - „împotrivă” și 13 abțineri. Așa cum era de așteptat, majoritatea voturilor împotriva inițiativei cetățenești au venit din partea Uniunii Salvați România (USR). Cu toate acestea, în cadrul USR au fost câțiva „dizidenți”, care au votat pentru ca românii să poată decide prin referendum asupra modificării Constituției.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
EXCLUSIVITATE ActiveNews: Anna Paulina Luna - tânăra republicană care a schimbat cursul României după ce a dezvăluit ”arta” satanistă cu capete de bebeluși de la reședința fostei ambasadoare SUA la București. AVEM IMAGINILE HORROR - FOTO/VIDEO
A CĂZUT Bolojan! VOT ISTORIC! 281 de aleși l-au trimis la Oradea pe ”Ilie Sărăcie” - FILMUL EVENIMENTULUI MEMORABIL
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Elon Musk, uluit de imaginile momentului din România! Reacția miliardarului a devenit virală în câteva minute: ”Wow!”
Pelerinul care ar putea deveni prim-ministru: Călin Georgescu și cutremurul politic din România - The Pilgrim Who Could Be Prime Minister: Călin Georgescu and Romania’s Political Earthquake - Editorial
”Zidul antifoc” în România s-a prăbușit!
Recomandările noastre
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
REȚEAUA care încearcă și azi să sugrume România a fost creată de SOROS și BRUCAN, tăticii lui LIICEANU. Articolele pentru care am fost dat în judecată de lăudătorul lui BOLOJAN. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui MANIU și a lui CEAUȘESCU
Secțiuni: Politic
Persoane: Cristian Ghinea Raluca Turcan Robert Turcescu
Locații: București
Subiecte: Coalitia pentru Familie Referendum pentru familie Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)