Tăriceanu: Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul după cum îi convine

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ALDE îl susține în continuare pe Viorel Ilie și nu va accepta o demisie din partea sa, deși este vizat de o anchetă a DNA.
Liderul partidului a susținut că acuzațiile procurorilor nu sunt un argument pentru ca acesta să fie schimbat din funcția de ministru, deoarece în ultima vreme au ieșit la iveală tot mai multe date despre abuzurile pe care le fac „colaboratorii lui Kovesi”.
Președintele ALDE a susținut că premierul Mihai Tudose a prezentat două seturi de argumente pentru care vrea schimbarea unor miniștri: primul ține de competențele și de activitatea respectivilor politicieni, celălalt de „acțiunea practică a DNA care a deschis dosare”. Pe primul tip de argumente îl poate accepta, dar nu și pe celălalt.
„Aici, punctul de vedere al ALDE este foarte clar: au apărut atât de multe dovezi care dovedesc (sic!) abuzurile colaboratorilor doamnei Kovesi, încât ne întrebăm care mai e respectul pentru lege și pentru Constituție al acestei instituții. DNA și-a pierdut toată credibilitatea. Toate acuzațiile pe care le lansează trebuie analizate cu multă atenție. Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul României cum îi convine!”, a declarat Tăriceanu.
Președintele ALDE a insistat că obiectul lor este reforma în Justiție.
„Obiectivul nostru e același pe care îl știți: intenția de a aduce la bun sfârșit reforma Justiției, astfel încât să restabilim statul de drept adevărat în România, protecția drepturilor și libertăților cetățenești, astfel încât românii să trăiască într-o țară cu adevărat democratică”, a declarat Tăriceanu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu
Locații: București
Organizații: ALDE Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)