Tăriceanu: Sunt dezamăgit când văd tineri ce parcă și-au ales modele precum Kovesi și Coldea (VIDEO)

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a participat astăzi la Gala Premiilor Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE), de la Palatul Parlamentului. În discursul pe care l-a susținut cu această ocazie, președintele ALDE a declarat că este dezamăgit și că are un gust amar atunci când vede tineri care merg la manifestări publice, unde militează pentru „slava instituțiilor represive ale statului” și „parcă și-au ales modele cum ar fi Kovesi sau Coldea”.
„Sunt dezamăgit și am un gust amar când văd, uneori, tineri care merg chiar la manifestări publice, unde parcă militează pentru slava instituțiilor represive ale statului, parcă și-au ales modele cum ar fi Kovesi sau Coldea și atâta înțeleg ei din ceea ce înseamnă o țară europeană, o țară liberă, o țară democrată. Îi compătimesc pe acești tineri și compătimesc și partidele din care fac parte, pentru că, în loc să le insufle idealuri mărețe, așa cum poate am avut noi în momentul căderii comunismului, îi lasă să se ducă pe acest drum care este surprinzător pentru toată lumea”, a declarat Tăriceanu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Primărița din Montreal a căzut din picioare în timpul unei conferințe de presă - VIDEO

CAPCANA SCHENGEN. Austria vrea să ne livreze 30.000 de imigranți afgani și sirieni pentru o iluzorie ”destindere” - ”Marea Victorie” a lui Ciolacu, obținută prin Ronald Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc. AUR: E un măr otrăvit!

Lumința Arhire: ARUNCAREA CU PORTRETUL. Ciiiineeeee eeesteeee geeeeneeeelaaaluuul?

Luminița Arhire: Categoria: ”Și eu am fost un dobitoc, precum CTP-ul, dar mi-e mai greu să recunosc...”! Astăzi: Bogdan Chireac

Aroganță pe banii românilor. Carmen și Klaus Iohannis s-au întors din Dubai cu avioane private diferite. Misterul escalelor la Sibiu

Contraofensiva a fost oficial îngropată. Republicanii au blocat ajutorul de 110 miliarde de dolari pentru Ucraina. New York Times recunoaște: Kievul nu și-a atins obiectivele
Recomandările noastre

7 întrebări-cheie despre 7 octombrie: Ce se ascunde în spatele Minciunilor tandemului Netanyahu-Hamas - A Doua Primăvară Arabă

În momentul în care eu am renunțat la cipul lor, m-am opus, eu mi-am câștigat mântuirea. Mă salvez spunând un singur ”NU”. Prin acel ”NU” m-am făcut ostaș al lui Hristos! - Doamna Aspazia Oțel Petrescu (9 decembrie 1923 - 23 ianuarie 2018) - CENTENAR
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu
Locații: București
Subiecte: Binomul SRI DNA
Organizații: ALDE Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)