Tăriceanu, către protestatari: În afară de informațiile de pe rețelele de socializare, să facă un efort să citească legile justiției
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le-a transmis un mesaj protestatarilor în care i-a rugat ca, în afară de informațiile pe care le preiau de pe rețelele de socializare, să facă un efort să citească proiectul de modificare a legilor justiției.
„Pentru cei care protestează, eu am un mesaj. Am rugămintea (...) ca cei care protestează, în afară de rețelele de socializare de unde preiau de foarte multe ori informații care nu sunt controlate și verificate, să facă un efort să se informeze, să citească legile justiției, să vadă care sunt modificările pe care dorim să le facem, care urmăresc un singur scop — consolidarea statului de drept, consolidarea independenței magistraților, în așa fel încât (...) să nu mai putem vorbi, așa cum s-a întâmplat în ultima perioadă, de dosare care sunt politice, de justiție selectivă, de abuzuri și excese care au afectat oameni și vieți, să nu ne mai trezim în situația în care oameni care sunt condamnați în România își găsesc dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului", a declarat Tăriceanu la România TV.
Potrivit președintelui Senatului, "România este a treia țară, după Rusia și Turcia, în privința proceselor pierdute la CEDO".
„Este o stare pe care nu putem să o acceptăm să se perpetueze și acesta este motivul pentru care am hotărât, la nivelul majorității, să facem o modificare a legilor justiției și această reformă în justiție", a spus Tăriceanu.
Referitor la faptul că membri ai opoziției i-au cerut demisia, Tăriceanu a spus: "Dacă ei cunosc care sunt regulile în democrație, probabil că vor să facă un fel de exercițiu cu care să iasă în evidență, dar (...) chiar și acest exercițiu, hai să zicem ușor forțat, nu le aduce încredere mai multă din partea electoratului".
Totodată, președintele Senatului a criticat declarațiile politice ale șefilor unor instituții apolitice.
„În România, în momentul de față, există o grupare care, în trecut, căpătase forma unei grupări oculte — astăzi nu mai este o grupare ocultă—, care se luptă din răsputeri pentru a-și menține pozițiile, influența, pârghiile de putere nelegitime, neconstituționale. Și din acest motiv avem o gamă întreagă de manifestări de la cele de stradă până la tot felul de declarații politice din partea șefilor unor instituții care nu sunt politice, dar care văd că fac politică cu foarte multă dăruire", a mai afirmat Tăriceanu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
URAGAN ÎN JUSTIȚIE! 3.580 de judecători se ridică împotriva caracatiței globaliste. Decizia istorică a CSM care a identificat rețeaua de ONG-uri securiste și publicații sorosiste. Lista din SUA merge la Bruxelles: Funky Citizens, Declic și Expert Forum
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Papahagi, vehiculat la Cultură, i-a cerut demisia Patriarhului Daniel. Ierarh BOR: Părerologi aroganți, pseudo-influenceri care lovesc în Biserică, nu mai sunt fii ai ei. Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei: A luat Crezul în derâdere
Recomandările noastre
16 iunie: 13 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990
AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. ISTORII REALE, GALERIE FOTO, FILMĂRI, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL
Secțiuni: Politic
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu
Locații: București
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)