Teodor Meleșcanu l-a pus din nou la punct pe Hans Klemm: Sperăm ca pe viitor aceste lucruri să NU se mai întâmple. Reacția ambasadei SUA

După ce Teodor Meleșcanu i-a dat o replică fermă lui Hans Klemm, după ieșirile acestuia din presă, ministrul de externe i-a transmis din nou ambasadorului SUA Hans Klemm că nu este normal ca, atunci când există teme de interes pentru relațiile bilaterale, acestea să fie comunicate prin intermediul presei.
Ministrul de Externe a precizat că este destul de capabil să înțeleagă orice mesaj pe care ambasada SUA vrea să îl transmită și speră ca pe viitor să nu se mai întâmple astfel de derapaje.
„A fost o discuție care din punctul meu de vedere a pornit de la un punct foarte clar și anume că România este un stat suveran, un stat aliat al Statelor Unite ale Americii și un stat partener al SUA. Din punctul nostru de vedere, al guvernului actual, continuarea parteneriatului strategic cu SUA este una dintre prioritățile pe care ni le-am asumat și vom face tot ceea ce stă în puterile noastre pentru ca acest parteneriatsă se dezvolte, să se extindă, fiind vorba despre cel mai important partener pe care îl avem pe plan internațional. În același timp, sigur că am făcut și o referire la faptul că nu este normal ca atunci când există anumite teme de interes pentru relațiile noastre bilaterale, acestea să ne fie aduse la cunoștință prin intermediul presei. L-am asigurat pe domnul ambasador că sunt capabil să înțeleg și când mi se vorbește foarte direct și sperăm ca pe viitor aceste lucruri să nu se mai întâmple”, a comentat ministrul Meleșcanu despre întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadorul SUA în România.
Ministrul de Externe a mai spus că în cadrul întâlnirii, ambasadorul SUA nu i-a transmis „nimic" referitor la cele două ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea.
„A fost o discuție de principiu care, cred eu, a lămurit foarte clar modul în care guvernul nostru vede colaborarea cu Statele Unite și cu toate ambasadele care sunt prezente la București", a conchis ministrul de Externe Teodor Meleșcanu.
Apoi, ambasada SUA la București a transmis un mesaj privind întâlnirea dintre ministrul Teodor Meleșcanu și ambasadorul Hans Klemm, pricizând că diplomatul l-a felicitat pe ministrul de Externe pentru numire și că ambasada „prețuiește dialogul continuu cu Guvernul, precum și cu publicul din România”.
„Ambasada Statelor Unite prețuiește dialogul continuu cu Guvernul și cu alte instituții ale statului român, precum și cu publicul din România, pe teme de interes comun”, se arată în comunicatul ambasadei SUA.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Klaus Iohannis ne transmite salutări din Dubai, unde a aderat la ”Alianța Solară” (nu e poantă). Geo Grafik l-a surprins în exercițiul funcțiunii. ILUSTRAȚIA ZILEI

Ciolacu aruncă bomba în Afacerea Vaccinurilor: ”Există și OMOR DIN CULPĂ prin deciziile pe care le-ai luat” - Torpilă la Cîțu și ceilalți anchetați penal de DNA

George Simion dă lovitura: Ramona Bădescu s-a înscris în AUR. Vom avea o „cat fight” la prezidențiale cu Elena Lasconi?
Recomandările noastre

Cacapitecul CTP îl atacă analfabet pe Eminescu, de mână cu un actor grăbit și pe urmele lui Pleșu, Patapievici și Cărtărescu. Constantin Barbu despre Falsurile lui Eugen Simion, Inchizitorul Ramolit, și Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (III)

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie
Persoane: Hans Klemm Teodor Meleşcanu
Locații: București
Subiecte: ambasada SUA Ambasadori România
Organizații: Ambasada SUA la Bucureşti Ministerul Afacerilor Externe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)