Teoria lui Victor Ponta despre prinderea lui Sebastian Ghiță: Fostul deputat s-ar fi lăsat prins de autorități

Victor Ponta a oferit mai multe declarații presei pe holurile Palatului Parlamentului. Fostul premier a lansat o teorie proprie despre prinderea lui Sebastian Ghiță în Serbia, acesta sugerând că acesta ar fi vrut să fie prins în condițiile în care se spunea de o lună că el e în Serbia și fostul deputat a fost capturat fix acolo pe 14 aprilie.
„Dacă dumneavoastra spuneți că sunt în Târgu Jiu și eu nu sunt în Târgu Jiu, dar după o săptămână mă găsiți acolo, înseamna că am vrut să mă găsiți", a afirmat Victor Ponta.
Fostul premier a precizat că nu a vorbit cu Sebastian Ghiță în perioada în care acesta era dispărut și este fericit că acesta nu a încercat să îl caute pentru că i-ar fi făcut probleme.
„Îi mulțumesc lui Ghiță ca nu m-a căutat, înseamnă că îmi e prieten și a vrut să mă protejeze", a precizat actualul deputat PSD.
Victor Ponta a vorbit și despre prietenia pe care o are cu președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, afirmând că s-a întâlnit de mai multe ori cu acesta dar nu a discutat despre subiectul fugii lui Sebastian Ghiță pentru că oficialul sârb are chestiuni mai importante de care să aibă grijă.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Sebastian Ghiță Victor Ponta
Subiecte: dezvaluiri Ghita
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)