Tragicele atentate de la Berlin, Ankara și Zurich ridică probleme numeroase și grave. Nu discut aici decât două din ele.

1. Conflicte inter-civilizaționale provocate

Potrivit ziarului „Die Welt”, serviciile germane aveau „de câteva zile suspiciuni privind un posibil atac terorist în Berlin” (am preluat știrea după Mirror):
„According to information from Die Welt, there have been suspicions of a potential attack on Berlin for days.”
Și totuși n-au făcut nimic ca să-l împiedice.
Nu pot să nu-mi amintesc de atentatul Turnurilor Gemene din 2001, despre care s-a dovedit că serviciile americane aveau informații. Și totuși l-au lăsat să se producă.

Întrebarea firească este: de ce? Totul pare a arăta că se urmărește ca, prin atentate teroriste, să se provoace un conflict major între cele două mari civilizații monoteiste: cea creștină și cea islamică.
De asemenea, se stimulează în mod evident un conflict intra-creștin, între cele două mari civilizații de sorginte creștină: cea vest-europeană, de moștenire catolică-protestantă, reprezentată prin NATO, și cea răsăriteană, de sorginte ortodox-bizantină, reprezentată în principal de Rusia.

Cine are un asemenea interes? Răspunsul poate fi găsit ușor: când doi se ceartă, al treilea câștigă. 

Așadar, se caută incitarea, unul împotriva altuia, a acestor enorme blocuri civilizaționale, prin mijloace violente de tipul atacurilor teroriste.

Atentatele par a fi nu doar permise, ci și susținute logistic din culise, iar impactul lor este dirijat și amplificat mediatic. Efectul lor este dublat în mod evident de o enormă și profesionistă manipulare mediatică, întrucât marile trusturi de media sunt controlate de aceleași interese ca întregul establishment, în primul rând american. Prin mass media mainstream, opiniei publice mondiale îi este inoculată o anume lectură a acestor atentate, interpretate într-o cheie emoțională, simbolică, vizând demonizarea reciprocă a potențialilor adversari.

Acest proces datează de cel puțin două decenii. El a fost trasat încă din „Ciocnirea civilizațiilor” – celebra lucrare a lui Samuel Huntington publicată în 1997, citată adesea, dar citită rareori.

La o lectură atentă, ea se dovedește a fi nu doar o analiză geopolitică, ci un road map, o foaie de parcurs, un plan conceput pe bază de argumente pertinente, și aplicat ingenios în deceniile care au urmat apariției ei.
De pildă, Huntington anticipa acum 20 ani conflictul din Ucraina, exact în termenii în care el s-a desfășurat.
De asemenea, Huntington anticipa cu perfectă exactitate actualul conflict cu lumea islamică.

El prevedea că viitoarele conflicte mondiale nu vor avea motivații ideologice ori economice, ci se vor produce între marile blocuri civilizaționale, definite în principal pe criterii religioase. Ca urmare, el definea marile linii de falie inter-civilizaționale ca fiind cele dintre marile religii ale lumii (cu excepția mozaismului, prea difuz răspândit pentru a putea contura o linie de falie de natură geografică).

The Clash of Civilizations este un scenariu de război. O analiză lucidă arată că el se aplică azi cu o înspăimântătoare exactitate.

Pentru români, și mai îngrijorător este faptul că Huntington trasează linia de falie între civilizația vest-europeană, catolico-protestantă, și cea răsăriteană ortodoxă, respectiv balcanico-islamică, exact pe Munții Carpați: Transilvania cade în sfera civilizațională occidentală, în timp ce fostul Regat – în sfera sud-estică, balcanic-ortodoxă. Și totuși nimeni nu pare nu doar îngrijorat sau preocupat de asta, dar nici măcar conștient. Se discută pasionat despre ce au mai zis niște blonde din politică, cu sau fără silicoane, dar nici măcar în treacăt despre scenarii de care depinde viitorul acestei țări în schemele geopolitice ale marilor puteri.


2. Mega-moscheea

Din punctul meu de vedere, ca român, mi se pare evident că, pentru România, o implicație majoră a ultimelor atentate teroriste vizează Mega-Moscheea preconizată a fi ridicată în București lângă Romexpo (1). Aceste atacuri trebuie să constituie argumentul ultim pentru a stopa ridicarea Mega-Moscheii.

Cât de inconștienți trebuie să fim ca să continuăm acest proiect, în condițiile în care terorismul islamic e tot mai agresiv? Cât de iresponsabili trebuie să fie guvernanții ca să sponsorizeze – donând teren gratuit – o construcție care are toate premisele pentru a deveni pentru islamiști un centru logistic și de antrenament și o bază de operațiuni în Europa de Est și nu numai?

Domnitorii români au luptat ca Țările Române să nu fie islamizate, iar noi le dăm teren gratuit pentru cea mai mare moschee din Europa?

Că Occidentul se sinucide, prin politica de deschidere a frontierelor pentru islamiști, este deja evident.
O spune Michel Houellebecq în best seller-ul său „Soumission”, unde descrie Franța unei distopii nu doar plauzibile, ci chiar anunțate. Un partid islamist ajunge la putere în mod „democratic” și instituie regimul islamic fără a întâmpina aproape nicio opoziție.

Mesajul cărții e conținut chiar în titlu: însuși termenul de „islam” înseamnă „supunere”, „predare” în fața voii lui Allah. Islamiștii se consideră îndreptățiți să impună „ghiaurilor” prin violență și crimă această predare sau supunere. Dar Franța lui Houellebecq e deja adusă în stadiul în care violența nu mai e necesară: Franța se supune de bună voie. Ba francezii găsesc chiar că supunerea prezintă certe avantaje: de pildă dreptul oferit bărbaților din elita culturală și politică de a avea patru neveste.

E posibil ca Europa de vest să aleagă sinuciderea identitară.Dar asta nu înseamnă că România trebuie să facă același lucru

Note: