Toată floarea cea vestită a progresismului a fost prezentă la SNSPA pentru Timmermans. Plus Generalul (r) Florian Coldea

Luni, 11 martie, Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, într-o ceremonie la care au luat parte numeroase personalități.
Printre acestea s-au numărat ministrul de Externe Teodor Meleșcanu, ministrul delegat pentru Afaceri europene George Ciamba, fostul președinte Emil Constantinescu, fostul premier Victor Ponta, profesorii Cristian Pârvulescu, Adrian Niculescu, Daniel Dăianu dar și fostul adjunct al șefului SRI Florian Coldea.
Acesta din urmă a stat chiar în primul rând și s-a salutat cordial cu cei prezenți. Interesant este că Frans Timmermans însuși a făcut parte, peste un an, din Serviciile de Informații ale Armatei Olandei.

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Bizarerii: Iohannis a decorat cu ”Steaua României” amanta unui șef de stat. Nu și pe nr. 2 în NATO. PLUS - FOTOGRAFIA ZILEI: Prima Doamnă și avioanele

Droguri, sex, băuturi, prostituate - Aproape 9.000 de noi fotografii au fost găsite pe laptopul lui Hunter Biden

Mădălin Pribu: Președintele cheltuiește banii nemților ca să își plimbe nevasta prin lume în vizite care nu au nici o legătură cu fișa postului de președinte? PLUS: Adevărata poză de pe aerodromul din Poplaca Germaniei

DOAMNA și DIAMANTELE. Bogdan Tiberiu Iacob: Probleme de integritate la Cotroceni? Diamonds are a girl’s best friend

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis a ajuns președinte printr-o diversiune la nivel național

Revista Profesionistă a Presei: UE pregătește cenzura totală. Prin regulamentul Digital Services Act, impus la nivelul tuturor statelor, se va elimina, sub pretextul transparenței și responsabilității platformelor online, orice opinie contrară sistemului
Recomandările noastre

Tucker Carlson: Dictatura Gândurilor - Ce faci dacă Regimul vrea să îți controleze Mintea

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul
Persoane: Cristian Pârvulescu Daniel Dăianu Florian Coldea Frans Timmermans Teodor Meleşcanu Victor Ponta
Locații: București
Organizații: SNSPA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)