Transilvania nu a aderat, ci a fost, este și va fi întotdeauna parte din România

Sute de ani de sacrificii au fost batjocorite de presa germană printr-o frază: „Românii sărbătoresc 100 de ani de la anexarea unei părți a Ungariei” titrau publicații germane, în urmă cu o săptămână, cărora nu merită să mă ostenesc a le da numele.
Încă o dată, a nu știu câta oară, se prezintă date eronate cu privire la istoria țării noastre. Și asta numai din vina autorităților, ale căror preocupări se pare că sunt altele decât să reprezinte în mod demn și serios, așa cum ar trebui, interesele românilor. A dat MAE un comunicat care explică, ce-i drept situația, dar ce mai contează, se știe foarte bine că odată transmisă o informație, trebuie să faci o întreagă campanie pentru a o dezminți. Ca să numai spun că lucrurile astea se previn din timp, fiindcă pentru astfel de situații există ambasadori, diplomați, care primesc salarii consistente pentru a se ocupa de interesele României acolo unde sunt trimiși. Se fac conferințe, se pun cap la cap istoric faptele, ca lumea să aibă direct de la sursă toate informațiile corecte.
Și uite așa încerc să-mi imaginez un dialog într-o familie de unguri, seara, când se adună lumea la povești:
„Ce faci, dragă, ce mai e nou prin lume?
E, păi uite, în România se serbează 100 de ani de când ne-au furat Transilvania, nenorociții! Da, dragă, am citit, până și nemții știu asta.”
Atunci, ne întrebăm noi, copiii, nepoții lor, ce să înțeleagă? Ei vor crede ce aud în casă, ceea ce le spun părinții, nu?
În fine, trec niște zile (vreo patru!!!) și aceeași presă germană rectifică, schimbă un cuvânt care nu face altceva decât să întărească o altă gogoriță. Și am căzut din lac în puț. A fost înlocuit cuvântul „anexare” cu „aderare”. Cum ar veni, Transilvania a aderat, nu făcea parte din România. Deci mesajul ar fi: strămoșii ungurilor transilvăneni n-au avut de ales și au trebuit să adere la altă țară. Cam așa se nasc confuziile. Și să nu care cumva să credeți că nemții nu știau ce scriu. Dar asta e altă discuție, care ar trebui să le dea de gândit reprezentanților statului nostru român. Dacă e român. Și dacă-i interesează… Căci, după cum observăm, pentru ei e mai importantă lupta pentru fotoliile prezidențiale și guvernamentale.
Iar despre o anumită parte a presei, ce să mai spunem… Gem publicațiile românești cu reclame „Wow Hungary” prin care Ungaria își promovează turismul. Doar e capitalism și foamea e mare…
Cât despre repercursiuni, vai de țărișoara noastră! Sau, cine știe… poate, vai de ei!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ȘI DACĂ? Georgescu - CIA - Președinte!

Nicușor Dan le-a pus gând rău călugărilor pentru că nu l-au votat: I-a ordonat lui Ilie Bolojan să îi lase fără asigurări de sănătate

Călin Georgescu, declarație explozivă la ieșirea de la semnarea controlului judiciar: ”Foarte curând, puterea colonială franceză va părăsi România”

Gheorghe Piperea: Vestele Galbene vor susține în stradă Moțiunea contra Ursulei. Șefa Comisiei va fi prezentă în sală împreună cu toți comisarii UE

DE LA FLACĂRA VIOLET LA ȘLAPII VIOLET! Ion Cristoiu se întreabă unde este Nicușor Dan în plină criză. A fost găsit: În pijama și șlapi violet! FOTO

Profeția lui Petrache Lupu despre vremurile de azi: Țara o să fie trădată de cei care o conduc iar banul o să fie singura religie. Hoții or să fie domni și curvele, doamne! Războiul o să ne bată la ușă și disperarea își va găsi sălaș în sufletul românilor
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)