UPDATE: Apelul a reapărut pe site-ul Academiei Române. Președintele Iohannis ceruse Academiei Române să RETRAGĂ apelul la unitate și integritate teritorială a României, lansat în februarie

ACTUALIZARE 20:00 Apelul semnat de cei 84 de academicieni a reapărut pe site-ul Academiei Române, după ce Cotidianul a anunțat că Președinția ceruse instituției să-l elimine.
Știrea inițială
În luna februarie a.c., peste 80 de academicieni semnau un apel către poporul român și către instituțiile fundamentale ale statului, pentru apărarea integrității și a unității statului român, a fost scos de pe siteul Academiei Române, la cererea expresă a Președinției, informează Cotidianul.
În luna februarie a.c., peste 80 de academicieni semnau un apel către poporul român și către instituțiile fundamentale ale statului, pentru apărarea integrității și a unității statului român, a fost scos de pe siteul Academiei Române, la cererea expresă a Președinției, informează Cotidianul.
Informația a fost făcută publică vineri, cu prilejul Adunării Generale a Academiei Române, prilej cu care, deși subiectul nu figura pe ordinea de zi, unii dintre cei din sală au cerut explicații prezidiului referitoare la scoaterea de pe site a acestui emblematic document, la puțină vreme după ce a devenit public, acesta fiind semnat la început de 84 de ilustre personalități.
Daniel Dăianu, deconspirat ca ofițer al fostei Securități, a justificat retragerea documentului, afirmând că s-ar fi opus „vocii străzii”, care atunci manifesta împotriva Guvernului. De altfel, președintele Iohannis a susținut activ protestele stradale, chiar ieșind în Piața Universității alături de manifestanți.
Încolțit de vociferările colegilor săi, președintele Academiei, acad. Ionel Valentin Vlad, le-a spus colegilor din sală că a scos Apelul de pe site-ul instituției în urma cererii exprese a președintelui României, formulată printr-un consilier, amănunt care, cum era și firesc, a provocat consternare în sală, întrucât ne aflăm la începutul anului 2017, iar așa ceva nu se mai petrecuse niciodată în istoria de după 1990 a Academiei!
Este de remarcat că apelul, redactat cu mult înainte de momentul februarie 2017, vorbea de fenomene profunde și periculoase pentru țară, inclusiv de „încercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României, cu multe acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate «corectitudini politice», dar și cu multe acțiuni îndreptate direct împotriva statului și poporului român (rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoștenirea generațiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului și subsolului, prin defrișări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităților economice, prin degradarea învățământului și a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului și societății, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupția, lipsa de eficiență, apariția unor tensiuni sociale”.
Mai mult, Apelul se dovedește a fi extrem de actual, dovadă fiind recenta încercare de anihilare a românilor din Ucraina, despre care președintele Iohannis nu scoate niciun cuvânt.
„Azi, Cotroceniul este egal cu: nesocotirea statutului celui mai reprezentativ for al științei și culturii românești – Academia Română; ignorarea jertfei sutelor de mii de ostași români în ultimul război mondial; abandonarea iresponsabilă a comunității românilor din Ucraina”, încheie Cotidianul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Daniel Dăianu Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: Românii din Ucraina
Organizații: Academia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)