Cultul contemporan pentru piața liberă este o idolatrie periculoasă, mincinoasă și antisocială. Nu-l confund cu realitatea socio-economică pe care o trăim, caracterizată de tot felul de tensiuni și antagonisme inerente, anume sistemul capitalist. Despre falsitatea acestei credințe seculare am mai scris și am să mai scriu, dar aici vreau să atrag atenția asupra altui lucru. Anume, asupra pericolului opus, făcut posibil, de altfel, dialectic, de talibanii pieței libere și mâinii invizibile.

Pericolul opus nu este neapărat (doar) comunismul, care este deja datat istoric. La bază, acest pericol este lumea Marelui Inchizitor: în care ni se promite pâine în locul libertății și al Cuvântului lui Dumnezeu. Asta au făcut și comuniștii, dar acum noii mari inchizitori se prezintă în alte forme. Discursul lor filantropic este critic la adresa capitalismului. Cer și ei justiție socială. Cer impozite mari pe marile averi, ei înșiși făcând parte tocmai din marile averi. Se consideră anti-ierarhie, anti-privilegii, anti-exploatare.

Ei exercită o autoritate postmodernă, mai parșivă, cum explica Zizek, decât autoritatea clară și asumată „tradițională”. Autoritatea tradițională este una care dă ordine cerându-ți conformare fără a se interesa de cum gândești sau ce simți. În schimb, cea postmodernă este una care, desființând, aparent, distanța socială între cel ce deține puterea și cel care este supus acesteia, ține discursuri moralizatoare și culpabilizante. Te face să te simți vinovat dacă nu iubești lăuntric lucrul care ți se cere, chiar dacă ți se cere ceva care este opus convingerilor tale. Te pune într-o lumină exclusiv negativă dacă ai alte păreri.

Rebeliunea e posibilă în fața autorității tradiționale, tocmai pentru că ordinul poate fi respins, fie și cu prețul vieții. În fața autorității postmoderne, însă, refuzul e imposibil, în sensul în care refuzul nu poate fi o opțiune onorabilă. Încălcarea regulilor într-o societate tradițională nu te face automat personaj negativ. Tocmai de aceea, e plină literatura de astfel de personaje dramatice. Într-o societate postmodernă, încălcarea regulilor sau sfidarea autorității fals-democratice te transformă însă într-un „fob”, într-o persoană patologică: xenofob, transfob, homofob. Pentru că, de vreme ce regulile și autoritatea postmodernă sunt inclusive, bazate pe diversitate, toleranță, rezultă că cel care le denunță nu poate fi decât un intolerant exclusivist. Nu poate fi decât un om rău, nu pentru că-și folosește rău libertatea, ci pentru așa este el. Cu alte cuvinte, regulile sunt atât de minunate, încât numai un om fundamental rău le poate încălca sau respinge.

Capitalismul este un sistem putred și corupt. Dar să fim atenți și la cei care ne promit izbăvirea revoluționară de capitalism. Sunt filantropi care-și vor păstra privilegiile tocmai printr-un discurs al justiției sociale și al emancipării, prin moralism culpabilizator și manipulator. Dacă ne mai gândim la soluții la crizele actuale ale lumii, dacă ar mai fi posibil așa ceva, atunci acestea sunt strict locale, posibile pe scară mică, în comunități restrânse. Dar filantropii noștri postmoderni vor dimpotrivă: edificarea unor structuri supra-naționale la scară globală sau măcar continentală.