Un ambasador are canalele diplomatice la îndemână pentru a încerca să schimbe ceva în politica statului în care este acreditat. Cum se explică atunci ieșirile în public ale ambasadorului american?

Vineri 13 am asistat la două evenimeente halucinante. Mai întâi, ambasada SUA dă un comunicat în care ceartă BNR pentru că a îndrăznit să emită o colecție numismatică cu foști șefi ai instituției din perioada interbelică, printre care și Mihail Manoilescu (economist de anvergură dar și simpatizant legionar). Iar BNR care face pe toate canalele paradă de independența sa, care protestează vehement oridecâte ori politicienii bat apropouri că ar trebui să existe și ceva responsabilități pentru politicile greșite, instituția care niciodată în ultimii 26 de ani de când e condusă de Mugur Isărescu nu și-a recunoscut vreo greșeală, ei bine BNR reacționează umil și promite că nu se va mai repeta. „ BNR analizează în prezent semnalele recente referitoare la această emisiune numismatică. Totodată, BNR va face demersuri pentru stabilirea unor proceduri de lucru cu instituții reprezentative de specialitate în vederea evitării unor potențiale situații regretabile în viitor.”

Tot vineri 13 ambasadorul Klemm se întâlnea cu președintele Camerei Deputaților Zgonea, declarând apoi presei că ar trebui ca acesta să rămână în funcție iar România să nu insiste pe anumite modificări legislative. Ocazie cu care o judecătoare de la Curtea de Apel Oradea a făcut o plângere penală celor doi pentru trafic de influență, având în vedere influența pe care o au acestia asupra unor instituții publice, inclusiv DNA (aici se referea evident la amabasadă). Imediat, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu și o verifică pe judecătoare dacă n-a comis cumva vreo abatere disciplinară! Singurul politician de marcă ce a făcut o declarație mai acidă împotriva stilului ambasadarului Klemm a fost președintele Senatului, Tăriceanu, în rest liniște și voie bună.

Ce putem desprinde de aici? Un ambasador are toate canalele diplomatice existente pentru a protesta, trimite sugestii, încerca să intervină în procesul decizional din țara în care este acreditat. De ce ține cu tot dinadinsul Klemm să ne arate cine e stăpânul aici făcându-ne să regretăm perioada când SUA nu avea ambasador (între numirile lui Gitenstein și Klemm au trecut 2 ani și jumătate)?

Chiar cred americanii că au atâta influență încât nici nu mai contează cum și-o exercită? Că populația e atât de îndoctrinată cu anticomunismul și pericolul rusesc încât ar trece cu vedere orice mârlănie? Că pot da ordine în direct Guvernului, Președintelui, Parlamentului și oricărei instituții autohtone iar lumea o va lua ca mostră de educație democratică, ca de la profesor eminent la elev zurbagiu? Probabil că da, altfel nu îmi imaginez cum ne pot umili atat de mult păstrându-și mai departe bonomia și aerul superior. Și nici măcar n-au învățat bine numele slugii-Budapest, Bucharest, whatever....

Cred însă că sentimentele anti-americane se umflă treptat la afișarea stilului de vechil practicat de americani și celui de slugă arătat de oficialii români. Că numărul vocilor critice va crește treptat, că ideea de independență va surâde mai mult decât cea de apartenența la structuri care te tratează ca a cincea roată la căruță, că întoarcerea la specificul național va fi cu atât mai puternică cu cât globalizarea devine mai agresivă. Să așteptăm doar contextul favorabil pentru ca aceste tendințe să capete forță pentru a se manifestă deschis. În definitiv și revoluția din 1989 ne-a prins în coada unor mișcări similare din Polonia, Ungaria, Cehia. Iar polonezii, cehii, ungurii au acum partide și personalități care pun mare preț pe cartea independenței și pe, oricant de ridicol ar suna în Piață Victoriei din București, apărarea interesului național. Cu un decalaj mai mic sau mai mare le va ajunge din urmă și România în direcția asta...