Un deputat PSD îi trimite un mesaj lui Viktor Orban: Nu există ținutul secuiesc și nu există secui. Există doar județele Harghita și Covasna și cetățeni români de etnie maghiară
Recentele evenimente din Spania, unde politicienii din regiunea Catalunia își doresc independența regiunii față de Madrid, au fost salutate de către premierul Ungariei, Viktor Orban. Cu siguranță, acesta speră ca o eventuală separare a Cataluniei de Spania să dea apă la moară și celor care visează desprinderea sau măcar autonomia unor zone din România, în special așa zisul „Ținut Secuiesc”.
O replică în acest sens a venit din partea deputatul PSD de Botoșani, Răzvan Rotaru. În ședința de miercuri a Camerei Deputaților, parlamentarul a explicat, simplu, de ce nu poate exista un „ținut” doar pentru o anumită etnie.
Rotaru a spus că România se poate organiza teritorial în foarte multe moduri, dar va rămâne o singură țară.
„România va rămâne un stat unitar, cu un singur guvern, un singur Parlament și o singură lege pentru toate județele țării, inclusiv județele Harghita și Covasna. Având în vedere discursul premierului Ungariei, domnul Viktor Orban, care a participat sâmbătă la o ceremonie religioasă, vreau să vă expun câteva considerații personale în calitatea mea de membru al Parlamentului României: viitorul românilor și maghiarilor din țara noastră este în limba română, în cadrul statului unitar român. Vreau să le transmit tuturor cetățenilor că România este și va rămâne o singură țară, cu un singur guvern, un singur Parlament și o singură lege pentru toate județele țării, inclusiv județele Harghita și Covasna. Nu constituim alte țări și nu constituim ținuturi.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
EXCLUSIVITATE ActiveNews: Anna Paulina Luna - tânăra republicană care a schimbat cursul României după ce a dezvăluit ”arta” satanistă cu capete de bebeluși de la reședința fostei ambasadoare SUA la București. AVEM IMAGINILE HORROR - FOTO/VIDEO
”Zidul antifoc” în România s-a prăbușit!
NICU-SCEPTICU'. BTI: Cotroceni, extremă urgență: Nicușor Dan și UE cu defecte – un discurs fără precedent
Sorin Roșca Stănescu: Mega alarmă generală
Final de proces în ”Casa Groazei”: Închisoare pentru părinții care și-au sechestrat copiii 4 ani de frica COVID. Micuții au uitat să citească și s-au mirat când au atins iarba
Jurnalistul Patrick Andre de Hillerin trage un grav semnal de alarmă: ”Asistăm la o hoție generalizată, în aplauzele idioților utili - Se fură resurse, întreprinderi profitabile, se fură, cu nesimțire, viitorul acestei țări! Treziți-vă!”
Recomandările noastre
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
Secțiuni: Politic
Persoane: Răzvan Rotaru (deputat) Viktor Orban
Locații: București
Organizații: Parlamentul Romaniei Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)