Un deputat UDMR a spus că liderii USR de ieri i-au reamintit „de iunie 90 când, deși nu i-a chemat, Iliescu le-a mulțumit MINERILOR că au venit să apere statul de drept”

Miercuri seară, un grup de persoane a venit la Palatul Parlamentului pentru a protesta împotriva modului în care coaliția de guvernământ adoptă legile cu privire la activitatea justiției.
Evenimentele au stârnit o reacție din partea deputatului UDMR, Marton Arpad.
„Eu am ieșit pe jos (din Parlament, n.r.). Când am trecut pe lângă un vicelider al grupului USR și am auzit ce se întâmplă în stradă, mi-a spus: <<Ăștia sunt protestatarii pașnici, dar nu noi i-am chemat>>. Am ajuns acasă, am pornit televizorul, am văzut o imagine în care vine grupul USR cu telefoane aprinse, apoi intervenția unui lider a acestui grup care a mulțumit protestatarilor. Eu mi-am adus aminte de iunie 90 când, deși nu i-a chemat, Iliescu le-a mulțumit minerilor că au venit să apere statul de drept”, a spus Marton Arpad.
Președintele USR, Dan Barna, a declarat joi, pentru Mediafax, că este „regretabil” că deputatul UDMR, Marton Arpad, compară aducerea minerilor din 1990 cu protestele cetățenilor față de modificările la legile Justiției.
„E regretabil faptul că domnul Marton Arpad confundă ceea ce s-a întâmplat în ‘90, aducerea unei componente sociale muncitorești ca să bată locuitorii Capitalei, pentru că asta s-a întâmplat în ’90, cu o manifestare civică a cetățenilor orașului împotriva unui abuz de drept, împotriva unui abuz prin care se încearcă ciuntirea Justiției. Este... nu mă așteptam. Într-adevăr, sunt cel puțin surprins ca domnul Marton Arpad să compare cetățenii care protestează de la OUG 13 încoace împotriva acestei manifestări fără precedent de sabotare a Justiției, care se întâmplă în Parlament sub majoritatea PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR și cu sprijinul domnului Marton Arpad în mod explicit cu minerii. E absolut incredibilă comparația”, a precizat, Barna, pentru Mediafax.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Ion Iliescu Marton Arpad
Locații: București
Subiecte: 13-15 iunie 1990 Dosar Mineriadă
Organizații: UDMR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)