"Un prieten de familie", numit de Klaus Iohannis într-o funcție foarte importantă

Continuă seria deciziilor discutabile luate de Klaus Iohannis. Presedintele l-a trimis ambasador în Danemarca pe Mihai Alexandru Grădinar, fiul lui Ilie Grădinar, care a condus o companie aflată în subordinea Primăriei Sibiu, în mandatul de edil-șef al lui Klaus Iohannis.
Mihai Alexandru Grădinar va fi ambasador în Danemarca și Islanda. De-a lungul timpului, acesta a mai activat și la ambasada României din Viena.
Acum mai mulți ani, întrebat de ziariștii sibieni de ce cununia sa civilă a fost oficiată chiar de primarul Klaus Iohannis, într-un nou sediu al Primăriei, Mihai Grădinar a spus: „Nu stiu de ce s-a facut cununia în Primăria nouă. Domnul Iohannis a organizat evenimentul acolo, el a oficiat și ceremonia. Suntem prieteni buni, de familie”.
Presa a mai consemnat că a fost prima cununie civilă oficiată de primarul Iohannis în noul sediu.
Mihai Grădinar are, potrivit unei declaratii de avere din 2015, o locuintă în Sibiu și una în București, un depozit de 254.000 de lei și unul de 4.500 euro.
Tatăl lui Mihai Grădinar, Ilie Grădinar, era cotat în Topul Forbes din 2011 cu o avere estimată la 7-8 milioane de euro. Ilie Grădinar a activat tot timpul sub aripa protectoare a lui Iohannis. A fost director general la SC Energie Termica SA, iar în 2014 era membru în Consiliul de Administrație al SC Piețe Sibiu SA, companii aflate în subordinea Primăriei Sibiu.
Acesta a mai deținut și Complexul Turistic Balnear Ocna Sibiului pe care l-a vândut în 2011 pentru circa 90 de milioane de euro.
Aceasta nu este singura numire controversată a președintelui pentru funcția de ambasador al României. Dan Mihalache, șeful Cancelariei Prezidențiale a plecat de la Cotroceni direct la Londra.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)