ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cazul Liviu Dragnea nu este singular. Pentru cine a urmărit cu atenție și detașare ce se întâmplă cu liderul PSD, dar a fost pe fază și în anii trecuți, este evident un lucru: ceea ce se întâmplă acum e un alt serial, dar cu aceiași scenariști și regizori, doar actorul care-l joacă pe personajul negativ diferă.

Ca și în cazul Dragnea, în cazurile Ponta și Năstase s-a creat o adevărată psihoză, demonizarea personajelor creând o tensiune imensă în societate. Totul a început cu Adrian Năstase. Pe vremea când acesta era liderul PSD și premier al României, este neîndoios că acesta exercita o putere extrem de mare în raport cu societatea și mediul de afaceri. Cu alte cuvinte, Năstase controla totul, și unde există putere nelimitată, există și abuz, corupție.

În acest context, mai toată a văzut ca un semn de normalitate faptul că Adrian Năstase era investigat de către procuratură. Și care e problema? Suspiciunile mele au intervenit atunci când Năstase nu a fost cercetat pentru marile tunuri date pe vremea Guvernării sale, precum preluarea datoriilor de al RAFO Onești (pagubă de 400 de milioane de euro la nivelul din 2004!), falimentul FNI, afacerea Petromidia, scutirea de datorii de sute de milioane la buget a Pro TV, privatizarea sub nivelul pieței a Petrom, a SIDEX Galați, etc, ci pentru...dosarul Zambaccian. Cu alte cuvinte, infracțiunile cu greutate cele care au schimbat cursul țării și a milioane de români sunt perfect legale.

În cazul Ponta, situația a urmat același scenariu. Ponta nu a fost anchetat pentru acordarea preferențială de ajutoare în valoare de sute de milioane de euro pentru corporații multinaționale, nu a fost anchetat pentru abuzurile din cazul gazurilor de șist, ci pentru altele, mai mici și mai puțin importante. Ca și în cazul Năstase, însă, tensiunea creată și stimulată părea să dea impresia că acele acuze erau apocaliptice, unice în istoria omenirii, demne doar de Dej sau Stalin însuși.

Dacă totuși Năstase a făcut un pic de închisoare, în schimb tovarășul Ponta, „demonul”, „răul cel mai rău”, „coruptul corupților”, „plagiatorul” a scăpat de majoritatea acuzațiilor. Ambii, însă, au devenit irelevanți pe scena politică. Asta nu e justiție: e reglare conturi, e război pentru putere.

Fără să-l consider nevinovat pe Dragnea sau vreun neprihănit în luptă cu „forțele răului”, mă tem că miza a ceea ce vedem din decembrie 2016 și până azi este doar eliminarea sa de la putere  (de altfel, cotidianul România Liberă chiar titrează asta pe prima pagină) și nu dreptatea.
 
Nu pot să nu remarc că scenariul este același ca și în cazul celor pomeniți anterior: pe fondul unei suspiciuni legitime cauzată de activitatea anterioară a respectivului, s-a creat o presiune publică de așa natură că prăbușirea țării este iminentă în lipsa unei condamnări în instanță. Practic, se stimulează cu orice preț reacțiile emoționale până aproape de paroxism, astfel încât oamenii să nu-și găsească liniștea până când nu dispare perceputa sursă a necazurilor lor. 

Îmi aduc aminte de comentariile extaziate de la finalul unor articole de „investigație” despre Dragnea. Textele construiau într-un mod atent și minuțios o imagine și mai puțin o faptă ilegală, dar și alimentau, pas cu pas, o stare emoțională care favoriza anumite prejudecăți deja existente.

Apoi acele articole sunt folosite ca argumente pentru a demonstra vinovăția respectivului. Evident, cine a îndrăznit să ridice semne de întrebare față de narațiunea propusă era catalogat drept „dușman al poporului”. Clasic.

Procedeul îmi amintește de modul în care în 1990, regimul Iliescu, sprijinit de Armată și de Securitate au demonizat studenții din Piața Universității, pentru a se asigura că nu vor fi contestați la putere.

Ca și Năstase, Ponta sau Dragnea, s-a folosit procedeul denigrării prin asociere. Dacă acum respectivii sunt asociați cu Iliescu-KGB, atunci Silviu Brucan a avut ideea să-i asocieze pe studenți cu legionarii,  cei care „beneficiau” de o imagine extrem de proastă în rândul românilor. Astfel,  orice tâmpenie, orice fake news difuzat pe post despre studenți  a fost crezut, iar orice abuz împotriva lor a găsit o justificare. Atunci, pentru a se spăla de sângele a 1.100 de oameni morți în decembrie 1989, regimul a mai omorât câteva zeci și a schilodit o generație. După evenimentele din 1989-1990 nu ne-am revenit nici în prezent.

Din păcate, azi nu suntem departe de violența din 1989 sau 1990. Dacă au ajuns unii dintre noi să spună că România a fost depășită de Congo! sau că afacerile Tel Drum și Belina sunt mai importante decât destructurarea economiei naționale și acapararea statului, înseamnă că gândirea rațională a fost anihilată și suntem la un pas de eliminarea fizică a oponenților. Asta nu e justiție și nici stat de drept. Le re-amintesc celor care se vor oripila de comparația studenți 1990 - Dragnea că principiile nu țin cont moralitatea subiectului asupra cărora se aplică. Oricine poate fi o victimă a linșajului politic, social și mediatic. 

Ca și în 1989 sau 1990, însă, victimele reale acestui război politic suntem noi, cei care suntem folosiți ca pretext pentru acest război. La 28 de ani de la evenimentele de-atunci, majoritatea românilor este mai incultă și istoric și politic, mai divizată, deci și mai permeabilă la manipulări. Și pentru că atunci aveam un Brateș și un Victor Ionescu, azi avem un Tăpălagă, un Rareș Bogdan, o Dogioiu, un Gâdea sau un Petreanu.
 
Din capul tăiat al balaurului au răsărit șapte.