În prag de nouă sesiune parlamentară, senatorul Varujan Vosganian, a făcut o radiografie a situației în care se află țara. 

Textul său este unul care pune degetul pe multiplele răni ale societății românești, inclusiv ale clasei politice.

Vosganian deplânge lipsa ambiției pe care o demonstrează România, în comparație cu țările din vecinătate. Acesta mai spune că "Sentimentul că suntem în permanenţă experiment sau anexă pentru alţii este tot mai des întâlnit".

Iată textul postat pe blogul lui Varujan Vosganian:

"Se apropie o nouă sesiune parlamentară. Care vor fi priorităţile ei, încă nu ştim. Care sunt priorităţile României, iarăşi nu ştim. Fireşte că priorităţile noastre sunt cele ale NATO şi ale UE. Dar dincolo de astea, ar trebui să avem şi priorităţi care să fie numai ale noastre, să fie rezultatul modului în care noi vedem lumea şi cam unde vrem să ne situăm în lumea aceea, aşa cum ne-o dorim. Ţările din vecinătatea noastră, din centrul european spre care noi aspirăm, cultural vorbind, să ne identificăm, au personalitatea lor. Polonia, Ungaria, Cehia, chiar şi mica Slovacie. Acolo clasa politică îşi ia destinul în propriile mâini iar ambasadele străine iau act de această asumare şi o respectă.

Care e destinul României? Suntem la coada Europei unite şi nu avem nicio intenţie să urcăm în clasament. Românii cu carte ori cu curaj (sunt şi din cei care au şi una şi alta) continuă să plece, nu avem nicio intenţie să le creem motivaţii de a rămâne în ţară. Capitalul românesc e răvăşit, lipsit de consistenţă şi marginal, nu avem nicio intenţie să-l susţinem. Administraţia e deprofesionalizată şi subfinanţată, nicio dorinţă de a-i da competenţă şi demnitate. Investitorii străini ne ocolesc, nici un semnal că redevenim atractivi. Resursele minerale de toate felurile zac ca nişte conserve încechite sub pământ, ne învârtim descumpăniţi în jurul lor. Când cineva nu face nimic, doarme liniştit, cel care încearcă să mişte ceva e victimă sigură a tuturor năpustelilor instituţionale şi gazetăreşti. Sufletul românesc e bântuit de tot felul de maladii, mai grave şi mai cronice decât cele semnalate de Noica, ne adâncim în ură şi în suspiciuni. Aş putea continua pe pagini întregi, dar am istovit tot amintindu-le.

Spuneam următoarele, la Teatrul din Botoşani, anul acesta, de ziua lui Eminescu: "Istoria noastră – de dinainte şi de după Eminescu – într-un anumit fel, l-a lăsat însingurat pe Mihai Eminescu. Pe noi sute de ani ne-au călăuzit capitulaţiile. După capitulaţii au venit Regulamente organice, a venit Comisia Dunării… A venit apoi Tripla Alianţă – în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Apoi au venit marile corporaţii din perioada interbelică; apoi au venit sovromurile de după război. Apoi,  fără să facem, fireşte, comparaţii între unele şi altele, a venit monitorizarea Consiliului Europei, a Fondului Monetar Internaţional, a Uniunii Europene… şi a altora. Dacă vrem să urmăm povaţa lui Mihai Eminescu, trebuie nu doar să ne trăim destinul, ci să ni-l asumăm. Să fim un popor cu destin propriu.” Şi adăugam, într-un recent comentariu din 22 iunie "Oare inima României bate înlăuntrul ei?” Deunăzi, în revista Cultura, am citit un articol de-al lui Augustin Buzura cu un titlu tulburător: "Mândria de a fi slugă”.

Sentimentul că suntem în permanenţă experiment sau anexă pentru alţii este tot mai des întâlnit. Mă întreb, totuşi, care e cauza? Ce anume ne face să ne fie teamă să fim noi înşine? Cine ne obligă să cerem ambasadelor străine să ne dea note la purtare? Cine ne-a obligat, de pildă, să aderăm la Pactul fiscal, fără să avem nevoie de el? Cine ne sileşte să fim buni sau răi după cum ne socotesc alţii?

Alţii nici măcar nu se ostenesc să ne umilească, ne umilim singuri. Nici măcar nu ne dau ordine, noi îi rugăm să ne ordone. Dacă nu avem pe nimeni pe care să-l slugărim, ne văităm că nu ne bagă nimeni în seamă. Şi toate astea le facem, vai, lăudându-ne. Mândrindu-ne, vorba lui Buzura"