ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Adrian Severin, fost Ministru de Externe, se întreabă dacă recentele declarații ale Ambasadorului SUA în România, Adrian Zuckermann nu reprezintă o ingerință în afacerile externe ale țării noastre.

Într-o analiză publicată în Cotidianul, Severin remarcă faptul că discursul ambasadorului SUA de la Beijing este opus celui al omologului său de la București.

În opinia sa, există trei motivații pentru aceste diferențe:

„Cea mai simplă explicație ar fi cea a incompetenței. Conflictul mesajelor americane ar fi rezultatul amatorismului proverbial al dlui Adrian Zuckerman.

O asemenea concluzie este prea facilă și extrem de convenabilă pentru a fi reținută. Ar fi, de fapt, o autoamăgire.

O altă ipoteză ar explica diferența de limbaj, dar și de mesaj, a celor doi ambasadori americani prin împrejurarea că ceea ce este admis la București – adică permanenta încălcare a uzanțelor diplomatice și a convențiilor internaționale – nu este permis la Beijing. Dacă dl. Brandstand și-ar fi îngăduit libertățile dlui Zuckerman, probabil că la această oră s-ar fi aflat deja în carantină la Washington sau în autoizolare la Des Moines (capitala statului Iowa).

Fără îndoială lucrurile așa stau, dar a reduce totul la plata impozitului perceput românilor pentru servilismul cronic al conducătorilor lor este prea puțin.

Astfel ajungem la varianta potrivit căreia am avea de a face cu două politici externe americane – una la București și alta la Beijing. Cum un stat nu poate avea două politici externe în același timp, înseamnă că cei doi ambasadori reprezintă, în realitate, două state. Cel de la Beijing este, cel mai probabil, adevăratul ambasador al SUA, întrucât mesajul său coincide și cu ultimele declarații publice ale Președintelui Donald Trump, care a mulțumit Chinei pentru ajutor. Cel de la București este ambasadorul altcuiva.

Al cui? Posibil, al „statului subteran” american, globalist și antidemocratic. Posibil, al plutocraței globale, al corporațiilor care nu vor să se împiedice de concurența chineză pe piața română. Posibil, al Rusiei care, aflată într-o fază de îngheț al relațiilor cu România, nu ar fi avantajată de o prea mare apropiere a acesteia de aliatul său chinez. Posibil chiar al Chinei, care practică o diplomație subtilă și știe că asemenea ieșiri, puse, inevitabil, pe seama diplomației americane, vor irita opinia publică românească inspirându-i o reacție americano-sceptică și, prin recoșeu, filo-chineză. Reacție necesară pentru a contracara și nebunia unor inițiative absurde precum aceea a unui deputat PNL care, urând, potrivit propriei sale declarații, „din toată ființa lui” comunismul (în legătură cu care nu are nici o experiență personală), propune scoaterea, prin lege, a Chinei, pe motive ideologice (sic!), din economia românească, pentru zece ani; desigur, spre folosul nemeritat al firmelor occidentale.

Că dl. Zuckermann face politica altcuiva decât a Casei Albe, care l-a trimis în România, fiind conștient de asta – din interese personale sau ca ostatec al dubiosului personal al ambasadei americane de la București – ori fiind exploatat în orb, are mai puțină importanță. Fapt este că dacă dorim să comunicăm cu SUA, trebuie să căutăm canale alternative celui formal. Ceea ce este foarte inconfortabil”.

Severin, unul dintre artizanii Parteneriatului Strategic cu SUA, atrage atenția că nu este bine ca SUA să forțeze România să intre în conflict cu alte țări pentru a-și arăta loialitatea.

„Mai există însă și o altă dezlegare a șaradei celor doi ambasadori. Este posibil să avem de a face cu unica politică a SUA, care este, însă, concepută la două capete.

Pe de o parte, încearcă să țină relațiile bilaterale cu China la un nivel de cordialitate apt a amâna ceasul tranșării rivalităților obiective dintre ele, respectiv dintre primele două puteri globale ale momentului. În acest sens lucrează ambasadorul Brandstand la Beijing.

Pe de altă parte, vrea să oprească accesul Chinei în Europa orientală și centrală, sens în care are nevoie să împingă România într-un raport de ostilitate cu Beijingul, în pofida propriilor noastre interese strategice. În acest sens lucrează ambasadorul Zuckermann la București.

Această ultimă variantă este și cea mai periculoasă, întrucât pune în lumină existența unui conflict esențial de interese în cadrul parteneriatului strategic româno-american.

Desigur că acest parteneriat (al cărui inițiator am fost eu însumi în 1997) este esențial pentru sistemul de securitate națională a României. Sistemul nu se poate reduce, însă, la el. Aceasta cu atât mai mult cu cât însuși Președintele Trump ne transmite că pune America înainte de orice altceva / altcineva și ne încurajează cu zicala „ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!”.

Când SUA se retrage din teatrele de operații situate în apropierea României (în Orientul Mijlociu extins) și totodată escaladează tensiunile cu principalii actori vest-europeni, împreună cu care românii se găsesc în UE și care, la rândul lor, așează America printre principalele amenințări, alături din Rusia și China, a miza totul pe cartea americană înseamnă să repetăm erorile politicii externe românești interbelice, care ne-au dus la prăbușirea hotarelor în 1940. De aceea va trebui să spunem lămurit interlocutorilor americani că nu este înțelept să forțeze nota alianței noastre cerându-ne să ne dovedim loialitatea față de ei, care altminteri este încă reală și sinceră, prin ostilitatea arătată altora, și impunându-ne să punem toate ouăle într-un singur coș. Nici cea mai frumoasă fată nu poate oferi mai mult decât are, spune un proverb franțuzesc, în timp ce noi, românii, obișnuim să ne avertizăm aliații prea pretențioși cu zicala potrivit căreia nemulțumitului i se ia darul.

Diplomației românești îi vor trebui multă abilitate dar și mult caracter, multă flexibilitate, dar și multă fermitate, multă prudență, dar și mult curaj, pentru a rezolva această ecuație de politică externă cu extrem de multe necunoscute. Nu este simplu, dar nici imposibil”, a notat el.