Antagonizarea segmentelor societății pentru a extrage capital politic nu a inventat-o Johannis, este creația lui Băsescu. Bugetarul gras vs privatul copleșit de responsabilități, baronul corupt vs. pedelistul implicat, NATO vs Rusia, alb-negru.

Ideea din spatele acestei strategii este ca dreapta are în România o bază electorală mai mare decât stânga iar tratarea principalelor teme de dezbatere din societate în cheie emoțională o mobilizează mai bine. Nu mai insist de ce dreapta are o baza electorală mai mare, am tratat subiectul anterior. Pe scurt, pentru ca diaspora trebuie sa-și îndrepte împotriva cuiva frustrările (stau departe de casa din cauza baronilor corupți din administrația pesedista), corporatiștii trebuie să țină cu dinâii de joburi, oengistii de granturi, securiștii și intelectualii de dreapta de sinecuri, beneficiarii restitutio in integrum de proprietăți, etc,etc.

De la un punct încolo însă mesagerul începe sa acopere mesajul. Expunerea la ura uzează asă că o parte a suporterilor celor care promovează antagonismele încep sa dezerteze. Asa a adunat Băsescu la un moment dat 7.5 milioane de voturi împotrivă. Băsescu nu mai poate repeta figura pentru ca e stampilat în mentalul colectiv în schimb a reușit-o Johannis din nou destul de repede.

De ce? Ura prinde bine în zonele unde exista frustrare și teamă. Diaspora, zona corporate a strâns multe frustrări. Iar oengistii, securiștii, umaniștii stipendiați și cei miluiți cu retrocedări sau privilegii nemeritate se tem sa își piardă osul de ros.

Asa ca după o anumită vreme-nu foarte multa după cum se vede - discursul urii prinde din nou. Nu am niciun dubiu ca la finalul mandatului 2 Johannis va fi disprețuit la fel de mult ca Băsescu.

Lui Băsescu i se potrivea cel putin conflictul în vreme ce Johannis e doar o marioneta infatuata și ahtiata după confort ce ar interpreta orice partitura ii maximizează beneficiile. Spre deosebire însă de Băsescu ce putea vibra, ca orice tiran sentimental, și la argumente vizând interesul național, Johannis e sluga perfecta ce va pune mai mereu mai presus dorințele stăpânilor decât interesele romanilor.

Ca orice sas care a copilărit sub Ceaușescu are mai degrabă frustrări decât motive de mândrie când vine vorba de România (dar câți români mai au așa ceva?) iar ironia sorții e ca avem în același timp și un prim-ministru ungur. Sa nu uitam sa privim însă în fata beneficiarii reali ai antagonizării românilor. Țara poate fi aservită total când societatea e antagonizată, am mai avea privatizări pe 2 lei, armament cumpărat cu bani grei, privilegii pentru multinaționale, justiție selectivă și împrumuturi mamut dacă la putere ar fi un partid care sa se focalizeze pe interesele naționale având o susținere ultra-majoritară?

Să nu uităm nici că noi i-am făcut posibili și pe Băsescu și pe Johannis. Suntem o societate bolnavă, egocentrică, ahtiata după câștiguri materiale, lipsită de empatie, fără mari dileme filosofice, unde prostul gust e la mare cinste (manele? reality show-uri? telenovele? talkshowuri cu aceeași invitați, specializați în orice?). Dacă nu ne reparăm o parte din beteșuguri succesorul lui Johannis poate repeta figura (va fi incurajat din exterior sa o facă, aduce beneficii stăpânilor) pentru ca nu îmi fac iluzii ca am putea alege mult mai bine ca în 2014 sau 2004 având în vedere capacitatea extraordinară de „vopsire" a candidaților globaliști pentru alegeri (nu îmi iese din minte imaginea lui Elțân dansând în campania electorală sau a lui Băsescu lăcrimând după „dragă Stolo").