Vicepremierul Ungariei susține că maghiarii din România sunt persecutați „prin metode aparent legale”

Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, a declarat la o ceremonie pentru etnicii maghiari care locuiesc în alte state din lume ce a avut loc la Parlamentul de la Budapesta, că este datoria Ungariei să își protejeze cetățenii din întreaga lume, inclusiv etnicii ungari care sunt persecutați în România prin metode aparent legale.
„Ungaria ar trebui să urmeze exemplul Israelului, care își folosește toată influența pentru a proteja toți israelienii din lume și le oferă o locuință dacă sunt persecutați", a spus Zsolt Semjen.
Vicepremierul Ungariei a amintit situația etnicilor ungari din România, care „sunt persecutați și se află sub atac continuu, prin intermediul unor metode aparent legale".
„Această tendință nu s-a încheiat... de aceea printre persoanele premiate în acest an se numără fostul viceprimar al orașului Cluj-Napoca, Anna Horvath, pentru a ne arăta susținerea față de ea", a spus Semjen.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)