Victor Ponta: Gardul ridicat la granițe scoate Ungaria din Europa
Premierul Victor Ponta a declarat marți seara că decizia Ungariei de ridica un gard la granițe nu rezolvă nimic din problemă refugiaților și "scoate Ungaria din Europa".
"Problema este a tuturor, nu este doar a Ungariei sau a României și o putem rezolva împreună. Dacă Ungaria își face așa un gard, de jur împrejur, nu rezolvă nimic din problemă, ba unii oficiali ar trebui să-i ținem acolo, după gard, să nu-i mai lăsăm să se plimbe prin Transilvania, prin cine știe ce alte țări și să spună tot felul de lucruri ciudate. În al doilea rând, avem o situație pe care nu a provocat-o nici România și anume, un grup important, vorbim de zeci de mii de oameni care acum sunt prinși, sunt în Serbia o parte dintre ei și în Macedonia. Nimeni nu se gândește că vor pleca înapoi în Siria, nici că pot să rămână doar în Serbia, Serbia are și ea probleme ei economice și trebuie găsită o soluție pentru cei care sunt acolo", a spus premierul.
Potrivit lui Ponta, gardul din Ungaria seamănă cu sacii de nisip pe care îi pun anumiți cetățeni în jurul unei gospodării inundate.
"Stilul acesta al Ungariei, care își pune un gard, seamănă cu următorul lucru: mi s-a intâmplat în acești ani să merg în zonele afectate de inundații, erau oameni pe care i-am întâlnit și mi-au spus "eu mi-am pus așa, niște saci, ca un gard să nu mai vină apa la mine, să-l inunde pe vecinul".
Acesta a adăugat că poziția României în cazul refugiaților a fost una coordonată.
"Am avut o poziție coordonată președinte-guvern si am spus două lucruri. Unu, înțelegem că suntem parte a Europei și avem și drepturi și obligații. Dacă e o problemă a Europei, participăm atât cât putem. Doi, nu putem să ne angajăm la mai mult de 1.700 de refugiați pentru simplu motiv că, dacă te angajezi să ai grijă de un om, trebuie să fii și pregătit. Pentru cei 1.700 avem locuri, avem soluții, pentru 5.000 pentru 7.000 nu avem soluții, nu mai vorbesc că oamenii aceia nu vor să vină în România, ei vor să ajungă în Germania. Ideea aceasta că toți care vin sunt teroriști e o prostie dar pot să fie printre zeci de mii de refugiați persoane predispuse la acte de terorism.
Însă povestea că Ungaria își face un gard de jur împrejur și aruncă toate problemele în Serbia, în România, în Austria denotă un mod de gândire care, din punctul meu de vedere, scoate Ungaria din Europa și uite, noi suntem mai europeni decât ei și acesta e un lucru pe care îl merităm", a subliniat premierul, citat de Agerpres.
Pe același subiect

Nicușor, făcut cu ou și cu oțet pe pagina de Facebook, după ce a spus că „19 grade e o temperatură normală în case”: „De pe vremea lui alt Nicu nu am mai făcut atâta frig și dușuri reci”

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante

Până la urmă se întâmplă. Responsabilii UE dezbat asupra Pașaportului vaccinal. Vaccinații dar și nevaccinații din UE vor fi inventariați electronic

HOLD UP - JAFUL COVID-1984 - ÎN LIMBA ROMÂNĂ. Documentarul interzis de YouTube despre MAREA RESETARE - Conspirația împotriva omenirii. Video tradus în limba română

Inițiativa maghiară Minority Safepack, prin care Budapesta și UDMR sperau să determine UE să legifereze politici ale minorităților pe deasupra legislației țărilor membre, a fost respinsă de Comisia Europeană. UDMR BOLBOROSEȘTE

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)