Victor Ponta: În fiecare lună un miliard de euro pleacă din România. Cât putem să rezistăm în felul acesta?

Fostul premier Victor Ponta a declarat că în fiecare lună din 2017 câte un miliard de euro a plecat din România, în ceea ce privește balanța de plăți, iar această situație continuă și în prezent.
„Lucrurile merg în direcția în care, și vă dau o singură știre: în 2017, și acum am început la fel, în fiecare lună, în balanța noastră de plăți, un miliard de euro pleacă din România, adică ăsta este deficitul nostru - un miliard de euro. Deci au plecat 12 miliarde anul trecut. Cât putem să rezistăm în felul acesta?”, a declarat Victor Ponta, la Realitatea TV.
Acesta a adăugat că, în opinia sa, „revoluția fiscală" din 2017 a fost, de fapt, un „genocid” și o "catastrofă fiscală".
„Oamenii nu-și doresc atât de mult să le scazi taxele, cât își doresc stabilitate. Vor să știe și la anul și peste doi ani și peste trei ani, mă refer la firme în primul rând, dar și la persoanele fizice, vor să știe că e un sistem stabil și că e mult mai ușor accesibil, adică să nu te duci să faci 7.000 de formulare, să stai la șapte cozi, să te trimită șapte funcționari în șapte locuri. 2017, din punctul ăsta de vedere, a fost un dezastru și unul din motivele pentru care l-am criticat pe fostul premier Tudose și guvernul trecut a fost tocmai catastrofa asta fiscală căreia i s-a zis în propagandă, așa, comunistă, revoluția fiscală. N-a fost o revoluție, a fost o catastrofă, un genocid fiscal”, a afirmat fostul premier.
Victor Ponta a menționat că ar trebui păstrat Codul Fiscal în varianta din 2015, pentru a nu strica unul din puținele lucruri care mergeau bine.
„În continuare și în viitorul guvern dacă deciziile pe chestiuni atât de importante și atât de sensibile, în loc să le ia un grup de specialiști, să le pună în dezbatere, să le anunțe din timp, dacă deciziile le iau domnul Dragnea cu domnul Darius Vâlcov, așa, la o discuție, seara, după care câte un obedient de ministru sau prim-ministru se reped să le adopte, o să stricăm unul din puținele lucruri care mergeau bine în România și anume Codul Fiscal.„
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)