Victor Ponta a primit cetățenia Serbiei. Fostul premier spune că este doar onorifică

Fostul premier Victor Ponta a primit cetățenia Serbiei, informează cotidianul Blic, de la Belgrad. Presa din țara vecină notează legăturile fostului premier cu Serbia: la mijlocul anului trecut a fost la Belgrad pentru a susține integrarea în Uniunea Europeană.
De asemenea, Ponta a fost prezent la o sesiune a Parlamentului din Serbia din august 2016, atunci când actualul președinte Vucici (pe-atunci premier) și-a prezentat programul politic. Cu acea ocazie, Ponta a spus că Serbia a fost întotdeauna cel mai bun vecin și prieten al României și ar trebui să intre în UE cât mai repede posibil.
Ponta este președintele Comitetului Pentru Afaceri Europene al Parlamentului României și a demisionat în urma scandalului ce a urmat incendiului de la Colectiv.
Contactat de siteul stiripesurse, Ponta a spus că este o cetățenie onorifică: „Sunt consilierul onorific al domnului Vucici (președintele Serbiei - n.r.) din 2016 și am primit o calitate onorifică. Este cetățenie onorifică. Când mă lămuresc ce presupune vă spun”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)