Victor Ponta îl atacă pe Nicușor Dan: Am constatat că USB e o mișcare de EXTREMĂ stânga, genul Podemos din Spania

Victor Ponta spune că Uniunea Salvați Bucureștiul este o mișcare europeană de extremă stânga, iar Nicușor Dan seamănă foarte bine cu Pablo Iglesias, liderul formațiunii Podemos din Spania.
"Am constatat și eu că Uniunea Salvați Bucureștiul e o mișcare europeană de extremă stânga, genul Podemos din Spania. Am văzut și eu genul acesta de electorat, am văzut cum s-a votat în Grecia pentru Syriza, genul de mișcări care acumulează votul antisistem, votul împotriva partidelor tradiționale, dar care, când ajung să guverneze, ori fac ca Tsipras, adică o întoarcere ca la Ploiești și tot ce au zis în campanie nu e adevărat, ori iese un dezastru. Dar e clar că mergem și noi în trendul ăsta european, spre o mișcare de extremă stângă", a afirmat Ponta, luni, la DCNews.
El a adăugat că liderul USB, Nicușor Dan, seamănă foarte bine cu Pablo Iglesias, liderul Podemos.
"Dacă aveți curiozitatea să îl urmăriți pe Pablo Iglesias, liderul Podemos, care va fi probabil locul doi în Spania, o să vedeți de unde se inspiră Nicușor Dan", a declarat Ponta.
Fostul premier a opinat, potrivit Agerpres, că probabil mulți dintre foștii votanți ai lui Dan Diaconescu au votat acum pentru Nicușor Dan.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)