Victor Ponta s-a întâlnit cu reprezentanţii diplomatici ai UE, Canadei şi SUA
Premierul Victor Ponta a avut marți seara o întâlnire cu ambasadorii statelor Uniunii Europene acreditați la București, precum și cu Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA și cu ambasadorul Canadei, Joanne Lemay. Premierul a fost însoțit de președinții celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea.
Întâlnirea a avut loc după ce deputaţii au respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru urmărirea penală a lui Ponta.
Potrivit acestora, pe agenda discuțiilor s-au aflat ultimele evoluții ale situației politice de la București.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
LIVE: A PICAT! Doar 182 de voturi ”Pentru” Siegfried Mureșan și Nicușor Dan. PSD respinge ”guvernul marionetă”. George Simion, discurs istoric. Bolojan, huiduit - VIDEO
Revoltă în Grecia: Mii de creștini cu cruci, icoane și steaguri au marșăluit la Atena împotriva actelor biometrice - VIDEO
AfD Germania și Patrioții Franței, solidaritate în cătușe și petiție europeană pentru eliberarea lui Călin Georgescu: ”SUS, ROMÂNIA! Al n-lea pretext pentru a încerca să-l neutralizeze pe cel care ar trebui să fie astăzi președintele României!” - VIDEO
Demonstrații masive în România și în străinătate pentru eliberarea lui Călin Georgescu: New York, Paris, Londra, Roma, Milano, Madrid, Berlin, Frankfurt, Stuttgart, Munchen, Bruxelles, București, Timișoara, Arad, Baia Mare, Suceava și alte orașe din țară
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Victor Ponta
Subiecte: Dosar Ponta DNA
Organizații: Ambasada SUA la Bucureşti DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)