Viorica Dăncilă, către jurnaliști: „Am vorbit la telefon cu d-na Camelia (Smicală). Voi face tot ce pot să ajut o mamă care luptă pentru copiii ei”. La Iohannis „nu am văzut nimic despre Schengen, despre MCV, nu am văzut nimic pentru români și România”
ACTUALIZARE 19:50 Prezidențiabilul PSD Viorica Dăncilă a declarat, marți, că a avut o discuție telefonică cu Camelia Smicală, medicul român ai cărui copii au fost luați de statul finlandez și că va face tot ce poate pentru a o ajuta pe aceasta.
„Cunosc acest caz, chiar am vorbit la telefon cu doamna Camelia. E un caz care le mișcă pe mamele din România. Voi face tot ce pot să ajut o mamă care luptă pentru copiii ei”, a spus Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii cu presa pe care a organizat-o în Parlament.
Aceasta a declarat despre contracandidatul său că nu a făcut nimic concret pentru România în ceea ce privește agenda de politică externă a președintelui.
„Nu am văzut nimic concret pentru România. Am văzut că s-a întors din SUA cu o șapcă și trei poze. Am văzut că a fost la Consiliul European, la Bruxelles, dar nu am văzut nimic despre Schengen, despre MCV, nu am văzut nimic pentru români și pentru România", a completat fostul premier.
Viorica Dăncilă a precizat că a avut în mandatul său de premier 41 de vizite externe și 100 de primiri la București. Una dintre „realizările” cu care se laudă este acordul pentru 5G convenit cu SUA.
„Am căutat că în fiecare vizită să vin cu ceva concret pentru România, fie cu acordul pentru 5G, fie cu acordul pe energie nucleară din Statele Unite, fie cu contracte sau investitori din alte state membre ale Uniunii Europene sau state terțe. Mai mult decât atât, tot referitor la politică externă, președinția rotativa a Consiliului UE pe care România a deținut-o în primele 6 luni ale acestui an. Am pregătit temeinic preluarea preledinției, am deținut președinția din umbră pe timpul celei austriece. Am vorbit cu președintele Iohannis și i-am spus că avem dosare pregătite pentru fiecare minister, domeniu”, a completat prezidențiabilul PSD.
Viorica Dăncilă a subliniat că, atât timp cât a condus Guvernul României, a girat măsuri de creștere economică și de îmbunătățire a nivelului de trai al cetățenilor.
„În ceea ce privește economia și mediul de afaceri. Sunt deja cunoscute măsurile pe care le-am luat în domeniul economic și faptul că în timpul deținerii guvernării de către PSD, România a avut a două cea mai mare creștere economică din UE. Salariul minim a crescut la 2080 de lei, salariile medicilor s-au triplat și astfel am oprit exodul către alte state membre ale UE. Salariile profesorilor au crescut cu 80%. Am vorbit despre creșteri. În toată această perioadă, președintele nu a făcut decât să dezinformeze. S-a opus constant creșterii salariilor și pensiilor. De fiecare data a ieșit în spariul public și a dezinformat. Cu cinism le-a spus pensionarilor că nu sunt fonduri pentru creșterea pensiilor. Nu a ținut cont că sunt pensionari care trăiesc de la pensie la pensie sau că sunt pensionari care nu au bani de medicamente sau nu au ce pune pe masă dacă nu primesc pensia la timp. Cred că această abordare a fost una personală, că să câștige puncte electorale”, a afirmat Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii organizate de către aceasta în Parlament.
Prezidențiabilul PSD susține că, în domeniul Educației, Guvernul său a finalizat construcția a peste 100 de grădinițe și creșe, iar în domeniul sănătății a crescut salariile medicilor și a achiziționat peste 800 de ambulanțe noi.
„În educație am finalizat construcția a peste 100 de grădinițe și crește. Singurul proiect a fost România educată, în care s-a limitat numai la discuții și nu a făcut nimic concret. În sănătate am crescut salariile medicilor, am dotat spitale cu aparatură modernă, computer tomograf. Am achiziționat peste 800 de ambulanțe noi, am finalizat licitația pentru achiziția de incubatoare pentru toate maternitățile din țară. Singurul lucru făcut de Ioahnis a fost blocarea programului de rezidențiat”, a detaliat Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă a subliniat că, atât timp cât a condus Guvernul României, a girat măsuri favorabile agricultorilor și fermierilor, precum acordarea subvenției la timp, realizarea canalelor de irigații și deschiderea Casei de Comerț UNIREA, ca punct de desfacere al mărfii micilor producători autohtoni.
„În agricultură am luat foarte multe măsuri pentru fermierii români. Subvenția acordată la timp, 2.300 km de canale irigabile, programe pentru tomate, pentru agricultori. Casa de Comert Unirea, unde românii pot să aducă produse românești, unde pot să își desfacă produsele, unde știu că nu mai trebuie să caute piețe de desfacere pentru că pot duce produsele lor. Ce a făcut Klaus Iohannis? A blocat un ajutor de stat de 30 de milioane de euro pentru fermieri, pentru sprijin de crescători de animale”, a mai spus Dăncilă.
Întrebată dacă Liviu Dragnea a fost un om bun sau rău pentru România, prezidențiabilul PSD Viorica Dăncilă a răspuns marți cu o altă întrebare: „Care considerați că este mai nociv? Băsescu sau Iohannis?”, spunând că partidul își asumă istoria.
„Care considerați că e mai nociv, Băsescu sau Iohannis? Noi ne asumăm istoria acestui partid și ne asumăm fiecare lider și cu bune și cu rele. Liviu Dragnea a avut și lucruri bune și lucruri rele. Să vă dau un exemplu: să nu uităm programul de guvernare și câștigarea alegerilor cu un scor mare în 2016”, a răspuns Viorica Dăncilă.
POtrivit acesteia, dacă Liviu Dragnea a greșit, a și plătit, în timp ce Klaus Iohannis ar avea deschise dosare penale în care nu poate fi anchetat din cauza imunității prezidențiale. Dacă va ajunge președinte, Viorica Dăncilă intenționează să limiteze imunitatea prezidențială.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Liderul PSD Viorica Dăncilă invită presa la o dezbatere, de la ora 18:00, în Parlament, înainte de evenimentul organizat de prezidențiabilul PNL Klaus Iohannis, informează biroul de presă al PSD.
Dezbaterea are loc înaintea evenimentului organizat de Klaus Iohannis, la Biblioteca Centrală Universitară, cu politologi, jurnaliști și formatori de opinie.
Liderul PSD a susținut luni seară că ia în calcul varianta de a participa la eveniment, însă șeful statului susține că aceasta nu va fi primită. Evenimentul este programat pentru ora 19:00.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat că discuția dintre Klaus Iohannis și invitați va dura în jur de două ore și este organizată de PNL. Pe de altă parte, jurnaliștii acreditați pe instituția prezidențiale pot participa la eveniment, dar nu vor fi lăsați să pună întrebări.
În sală se vor afla și studenți, echipa de campanie a PNL și consilieri prezidențiali.
Radu Tudor, Moise Guran, Cristina Șincai, sunt trei dintre jurnaliștii care au fost invitați să adreseze întrebări la discuția cu președintele Klaus Iohannis. La fel ca în cazul interlocutorilor, surse politice spun că lista de studenți și profesori prezenți a fost aprobată în prealabil.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Sistemul a ales „Soluția de Mătase”
America și-a dat OK-ul pentru Călin Georgescu?
Tucker Carlson ar putea modera conferința lui Călin Georgescu și Robert F. Kennedy de la București
Ion Cristoiu: A doua viață a lui Agamiță Dandanache
STARE DE ALERTĂ: Protestatarii amenință postul Realitatea PLUS! Poliția a venit la sediu! ANCA ALEXANDRESCU și CĂLIN GEORGESCU în direct la Culisele Statului Paralel: SISTEMULUI ÎI E FRICĂ DE CANDIDATURA UNUI OM INDEPENDENT, STATUL PARALEL SE CLATINĂ
Enigmaticul CG11 - Loviluția din 1989 s-a încheiat ieri...
Recomandările noastre
AUR AR PUTEA FACE GUVERN ALATURI DE PSD, CU GEORGESCU PREȘEDINTE! Ponta nu vrea ca PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT să se AUTODISTRUGĂ prin susținerea USR-istei pro-LGBT Elena Lasconi la prezidențiale. Ciolacu dă semne bune. O NOAPTE LUNGĂ
BĂTĂLIA PENTRU SUVERANITATEA ROMÂNIEI SE DUCE AZI. PUNEȚI PICIORUL ÎN PRAG, MĂI, ROMÂNI, MĂI! Mesajul Generalului Radu Theodoru în Piața Universității, de 1 Decembrie 2021 - VALABIL ȘI AZI. VIDEO
Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO
Virgiliu Gheorghe Vlăescu: A vota pentru ce reprezintă Elena Lasconi este un păcat împotriva Duhului Sfânt. America lui Trump s-a exprimat pentru Călin Georgescu. România fierbe ca în 1989! - VIDEO Exclusiv ActiveNews
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis Moise Guran Radu Tudor Viorica Dăncilă
Locații: București
Subiecte: Alegeri prezidențiale România 2019
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)