UE este o structură ocultă care funcționează împotriva Europei, parte din marele plan al transformării și colonizării întregii lumi.
 
Așa cum am să arăt într-un alt articol, subiectul unificării europene a fost împins și susținut financiar de Washington, pe cale diplomatică, dar mai ales prin servicii, și cu preponderență prin CIA. Washington-ul a fost cel care a condus integrarea europeană la finalul anilor ‚40 și a finanțat-o în ascuns în timpul administrațiilor Truman, Eisenhower, Kenedy, Johnson și Nixon. Or, SUA este de peste 70 de ani principala armată a mogulilor globalizării, iar CIA-ul este agenția de casă a acestora. Iată, deci, un alt motiv fundamental, alături de cele expuse anterior, pentru a nu avea încredere în actuala casă comună europeană.

ImunoMedica


Ca retorică, UE celebrează diversitatea; în realitate doar diversitatea care subminează și distruge populațiile și popoarele, societățile umane, familiile, adică persoana umană: diversitatea sexuală fără limite, așa-zisa diversitate culturală și amestecarea raselor, cele care folosesc scopurilor de mai sus.

UE nu acceptă însă diversitatea de opinii și de modele în interiorul ei, adică abaterea de la ceea ce niște birocrați (nu populația europeană, nu popoarele europene), aflați în slujba mogulilor globalizării, niște neica-nimeni puși (nu aleși) peste noapte șefi, au stabilit ca fiind „valorile comune europene”, astfel că statele sau persoanele, care se opun politicilor dictate de Bruxelles, sunt înfierate cu „mânie totalitară”; împotriva primelor se declară război mârșav pe față, celelalte sunt izolate, marginalizate, închise. Ungaria și Polonia sunt capetele de listă cu termeni precum „iliberale, autoritare, xenofobe, fasciste, antisemite”. Asemănător sunt catalogați conducătorii lor, Victor Orban fiind un mai vechi dușman (cam de zece ani) al „valorilor europene” și al Bruxelles-ului.

Asupra a două astfel de cazuri vreau să mă opresc astăzi pentru a fundamenta afirmațiile mele pe exemple concrete. Primul este al unui om, al unei austriece.

Un european care profită de un copil de 6 ani este un pedofil și este tratat ca atare, chiar închis; un musulman „se comportă după cum îi cere religia și cultura” pe care nu avem voie să le comentăm!

Una dintre soțiile lui Mahomed a fost Aicha, o fețită de 6 ani. În timpul unui seminar organizat la Viena în 2009 de Institutul pentru educație liberală, o intelectuală vieneză s-a întrebat retoric: Oare cum numim noi relația dintre un bărbat de 56 de ani cu o fetiță de 6 ani, dacă nu pedofilie? Mai ales că lui Mahomed "îi cam plăceau copiii".
Denunțată de islamiștii din Austria, ea a fost condamnată în 2011 pentru atingere adusă convingerilor religioase. O cerere de revizuire a procedurii penale i-a fost respinsă în 2013.

Ajunsă la Curtea europeană a drepturilor omului, sentința este confirmată și de aceasta, tribunalul european considerând că au fost întreprinse atacuri insultante la adresa profetului.

Defăimarea Profetului „depășește limitele admisibile ale unei dezbateri obiective” și „ar putea provoca prejudecăți și ar pune în pericol pacea religioasă", se spune în hotărârea CEDO.

Curtea consideră că acele comentarii ale femeii nu ar putea fi protejate de libertatea de exprimare, constatând că „vorbele reclamantului ar fi putut provoca indignarea justificată a musulmanilor" și că "s-au dovedit a fi o generalizare fără bază factuală".(ActiveNews.ro)

În acest timp, Iisus, fără nicio bază reală, ca în cazul profetului, a fost prezentat public în „creații artistice” sau texte „științifice” ca homosexual, pedofil, zoofil, incestuos, șarlatan. Nimeni, nicunde nu a primit, pentru aceste dejecții literar-științifice, nimic altceva decât aplauzele entuziaste ale pletorei intelectualității progresiste, politicienilor progresiști, activiștilor civici progresiști.

Fecioara Maria, Biblia, textele sfinte creștine, sfinții și credincioșii creștini pot fi batjocoriți, ultimii chiar omorâți, fără ca vreo justiție națională sau internațională să se sesizeze, iar bisericile incendiate, dărâmate, rase de pe fața pământului ca în Kosovo, Orientul Mijlociu, Africa, Asia, sau iubita noastră Uniune Europeană.

Judecătorii europeni, brațul înarmat al dictaturii UE 

În mod real, statele nu mai au nicio autonomie în UE chiar dacă tratatul de asociere spune altceva. Comisia europeană, Consiliul European. Consiliul Europei, Curtea europeană a drepturilor omului, Curtea de justiție a Uniunii Europene, Convenția de la Veneția etc. decid în numele și pentru aceste state, astfel că practic parlamentele, guvernele, curțile constituționale și celelalte instituții fundamentale naționale devin niște simple decoruri de operetă, în care niște supuși ai UE interpretează pe plan intern rolurile decise de birocrații europeni la comanda stăpânilor lor. 

Astăzi, un singur judecător al curții de justiție europene este mai tare decât un parlament stabilit prin alegeri și decât un guvern instalat ca urmare a deciziei acelui parlament. Este cazul recent al Poloniei și al unei legi interne care, conform tuturor tratatelor și documentelor europene este în afara competențelor instituțiilor europene. Legea se referă la reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor de la Curtea Supremă de la 70 la 65 de ani, aliniind astfel pensionarea acestora cu regimul general. Lupta este în mod evident politică și partidul de la guvernare, PiS, nu a ascuns nicio clipă faptul că judecătorii bătrâni ai curții supreme, venind din regimul comunist și aliniindu-se, datorită dosarelor sau convingerilor lor, comenzilor serviciilor străine și autorităților europene progresiste, îl împiedică să-și pună în aplicare planul de reforme, cu care a câștigat alegerile din Polonia. Măsura este una complet legală și nediscriminatorie, inversul ei, situația actuală, putând fi caracterizat ca atare.

Comisia Europeană a sesizat Curtea de justiție și aceasta, prin judecătorul spaniol Rosario Silva de Lapuerta, vicepreședinte al curții, a dat o ordonanță de suspendare a reformei până la judecarea pe fond a cauzei, invocând articolul 2 al tratatului asupra UE, care se referă la respectarea „statului de drept”. Conform acestei interpretări, de exemplu, Polonia ar trebui să redevină comunistă pentru a nu afecta statul de drept. Nu mai vorbesc despre tot ceea ce ar trebui întors pe dos în întreaga Europă.

Dacă CJUE decide astăzi în privința vârstei de pensionare, cu siguranță va decide mâine în favoarea căsătoriei libere în toate sensurile (homosexual, poligam, animal, robotic etc.)

Același articol 2 vorbește despre principiul nediscriminării, astfel că Curtea de justiție (aleasă de Consiliul European, extrem de favorabil „căsătoriei pentru toți”) , la sesizarea Comisiei ar putea impune căsătoria homosexuală în întreaga Europă, după cum își dorește Frans Timmermans, vice-președinte al Comisiei, însărcinat cu respectarea statului de drept și a Cartei drepturilor fundamentale, care a declarat că acesta este dorința sa: „Timmermans calls for same-sex marriage across EU(https://euobserver.com/justice/129367)
În acest sens, primul pas a fost deja făcut: recent, CJUE a luat o primă decizie obligând toate statele membre ale UE să recunoască efectele juridice ale „căsătoriilor” între persoane de același sex, contractate în alte state UE. 

Dacă Polonia rezistă, ea pune o limită clară abuzului de putere al UE; dacă cedează, decizia actuală va constitui un precedent care va permite tribunalului european să blocheze tot ceea ce nu convine birocraților europeni. Care va fi însă rezultatul?

Rezultatul începe să se întrevadă tot mai clar și nu doar în Europa de Est-Centrală. Această imixtiune se manifestă agresiv și noi am trăit-o intens în România, chiar dacă în ultimele luni bocancii intervențiilor au fost domoliți de realitățile de coșmar descoperite în spatele gardului vopsit al justiției române. Este deci plauzibil ca, pe un trend deja crescător de respingere a UE, astfel de acțiuni grosolan dictatoriale să conducă la tot mai multe conflicte între Bruxellesbux și statele europene și, conjugate cu realitatea crudă a realității economice, profită cei tari, state și internaționale, și pierd cei mai slabi, cu migrația și alte subiecte fierbinți, să ajungă la o explozie/implozie a acesteia într-un orizont de timp de doar câțiva ani. Iar această disoluție să înceapă cu o UE care devine tot mai irelevantă, mai înfruntată, sau, cel puțin, nebăgată în seamă. Dacă nu are date pentru mai mult, România ar trebui să înceapă măcar cu ultima parte a frazei de mai sus. Nu de alta, dar cine rămâne ultimul pe corabie, riscă să fie tras la fund odată cu ea. Iar noi nu am fost niciodată căpitanul Titanicului găurit și putred, cunoscut cândva ca UE.