Cu puțin timp înainte de Revoluție, un zvon a tulburat liniștea orășelului de provincie în care trăiam atunci:  în scurt timp, Ceaușescu urma să ne viziteze urbea!

Multe or fi fost pregătirile de atunci, de puține îmi amintesc vag, însă cele petrecute în școală îmi sunt încă vii în minte.

În toate școlile din oraș a început o selecție drastică a pionierilor care să-l întâmpine pe Ceaușescu cu flori, pâine și sare. Așa se face că și la școala noastră au venit niște secretari de partid, care au mers din clasă în clasă să selecteze cele mai reușite exemplare dintre elevii școlii.

Ceea ce m-a frapat atunci, și încă mă mai miră, e că ne-au verificat dantura. Poate de carii, poate de zâmbet frumos, nu pot să știu, cert este că am trecut și această probă și am fost aleasă să particip la întâmpinarea Tovarășului. La cei 10 ani ai mei de atunci, faptul părea unul ieșit din comun!

Ziua cea mare a sosit, eram cu toții apretați și încremeniți de emoție, senzație care a început să-și piardă din intensitate pe măsură ce orele treceau și vizita oficială nu mai începea. În jurul prânzului am primit niște pâine cu salam și o mână de bomboane, și am început să ne jucăm pitita. Spre seara, liber spre casă; Ceaușescu își anulase vizita.

Toate aceste amintiri mi-au fost declanșate citind despre conferința organizată de președintele Iohannis, eveniment la care au fost invitați doar anumiți jurnaliști.

Nu știm care au fost criteriile de selecție, nu știm nici măcar numele celor aleși, însă nu pot să nu mă întreb, zâmbind, dacă ziariștilor le-a fost verificată și dantura sau doar vorbele.