40 de ZILE pentru VIAŢĂ la Cluj. Prima zi de veghe pașnică și rugăciune, în faţa unei clinici unde se fac avorturi, a readus creștinii în stradă

Creștinii ortodocși din Cluj au ieşit în stradă în fața unei clinici private unde se fac avorturi, pentru a atrage atenția asupra dreptului la viață al fiecărui copil. Campania se desfășoară între 23 septembrie și 1 noiembrie și la ea vor lua parte credincioși din toate cultele creștine ale orașului.
„Oare femeia uită pe pruncul ei și de rodul pântecelui ei n-are ea milă? Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine. Iată, te-am însemnat în palmele Mele…” (Isaia 49,15-16)
Prima zi de veghe pașnică și rugăciune pentru viață a readus creștinii în stradă la Cluj, potrivit culturavietii.ro.
"De data aceasta, am fost priviți cu ochi curioși de către cei care au trecut prin Piața Cipariu; ne-au fost citite pancartele, uneori ne-au fost aprobate mesajele și am avut multe interacțiuni cu diferite persoane. După câteva luni de vacanță, voluntarii își reiau, încet, încet, cu bucurie, „posturile” de veghe, revin la munca lor de străjeri pentru viață. Ne recunoști văzând același roll-up cu titlul campaniei, aceleași pancarte, pliantele cu ajutor pentru mame și, desigur, declarația de pace, pe care te rugăm să nu uiți să o semnezi.
Să pornim cu curaj, mulțumind și cerând ajutorul Domnului pentru zilele care urmează. Rugăciunea pentru viață a început în Piața Cipariu! Înscrie-te și hai și tu: ne vedem în stradă!".
Vă puteţi înscrie aici.
Campania 40 de zile pentru viață își are originile în SUA, mai precis în Texas. De-atunci, campania a fost preluată în peste 25 de țări ale lumii.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)