Publicată la Humanitas, unde altundeva?, în 2013.

N-am avut timp să-i fac o critică, de la apariție, pentru că  îmi dedic timpul cu prioritate unor lucruri constructive și pentru că nu m-am considerat persoana potrivită. Dar critica este de foarte multe constructivă. Iar în acest caz este binevenită și necesară. Iar dacă altcineva n-a catadicsit s-o facă, am s-o fac eu.

Autorii: Simon Lehna Singh și Edzard Ernst, oameni de știință, cel de-al doilea medic, supranumit și "biciul medicinei alternative".  

Simon Singh membru al Merseyside Skeptics Society, o organizație care se luptă din 2009 fără succes cu homeopatia, încercând să-i retragă calitatea medicală.

Marele merit al acestui luptător este că a investigat calitatea medicală a homeopatiei printr-un student. Acesta s-a prezentat la 10 homeopați pretinzând că i s-a recomandat un tratament alopat pentru prevenirea malariei. Le-a cerut opinia. Și toți cei 10 i-au recomandat un substitut al acestui tratament cu remedii homeopate. Ce era să-i recomande, chirurgie ? Acest caz nemaipomenit a fost prezentat publicului englez prin BBC, ca fiind o fraudă medicală. Respectiv faptul că un homeopat nu a certificat tratamentul alopat ca fiind singurul în măsură sa prevină malaria, a fost privit ca o practică neștiințifică… Organizația Mondială a Sănătății încurajează medicii să aplice  orice tratament consideră că este oportun pentru un pacient. Cel puțin în teorie…

Edzard Ernst definește medicina alternativă ca fiind: „diagnosticul, tratamentul și / sau prevenirea, care completează medicina principală, contribuind la un întreg comun, satisfăcând o cerere neîndeplinită de medicina ortodoxă (alopată n.n.), sau prin diversificarea cadrelor conceptuale ale medicinei”. Tot el afirmă că medicina alternativă are în spatele ei 5% dovezi științifice pentru afirmațiile pe care le face.

Potrivit afirmațiilor sare homeopatia este înafara științei. Reamintim cititorilor că toate marile invenții au fost la vremea lor înafara științei... În pagina de pe Wikipedia în care este prezentat se mai afirmă clar că nu există disponibilități financiare pentru studii științifice legate de medicina complementară. A fost forțat să se pensioneze din poziția pe care a deținut-o la Exeter University pentru că a încălcat un acord de confidențialitate. 

Lucrarea în mod evident ironic dedicată Prințului de Wales, susținător fervent al medicinei complementare, debutează cu capitolul "Cum stabilim adevărul ?" cu un motto foarte inspirat: Adevărul există – numai minciunile sunt inventate Georges Braque (co-fondator al cubismului, curent care în pictură se remarcă prin ruperea de tradiția clasică a perspectivei). Ei bine și aici avem o rupere de tradiția clasică a erudiților de a consemna (cu rare excepții) adevăruri, sau de a-și da osteneala să scrie lucruri în care cred cu toată convingerea că sunt adevărate. În sensul că acest capitol "Cum stabilim adevărul" pleacă de la o premisă falsă, anume că medicina oficială a secolului XVIII ar fi fost una complementară... 

Pe trei pagini de la 22 la 24, este descrisă practica medicală a sângerării terapeutice, sau lăsarea de sânge, recomandată lui George Washington, pentru o infecție respiratorie cu edem laringian. Procedura însă nu a fost aplicată de un bărbier ci de trei medici, Dr. James Craik, medicul personal al lui Washington, însoțit de doi reputați colegi, Dr. Gustavus Richard Brown și Dr. Elisha Cullen Dick. Deci trei practicanți cu diplomă de medic, conferită de școala oficială de medicină a secolului XVIII au decis să utilizeze sângerarea terapeutică în acest caz și dacă metoda a fost greșit aplicată, este un eșec al unor practicanți ai medicinei oficiale, nu al unei medicine complementare sau tradiționale. În sine metoda este foarte utilă în accidentul vascular, ca să dau doar un exemplu pe care îl poate înțelege oricine. În acest caz poate face diferența între viață și moarte…

Autorii pleacă de la premisa lipsei de cunoaștere a publicului în ceea ce privește istoria medicinei. Relatează în termeni de roman suferința prin care a trecut primul președinte al Americii. Această problemă a debutat, cum altfel, într-o zi de Vineri 13, Decembrie 1799. Pe parcursul a două zile medicii care au stat la capul lui au utilizat tot arsenalul medical al vremii. În condițiile în care nimic din ce știau nu a funcționat, au utilizat și metoda sângerării terapeutice. Organismul tarat al unui om aflat la vârsta a treia, 67 de ani, care a contractat din tinerețe variolă, tuberculoză, malarie, răni pe câmpul de luptă, care își pierduse întreaga dantură, care a făcut o pneumonie, apoi un "carbuncul malign" la șold, cu crize repetate de malarie în ultima perioadă a vieții, consumat de viața de soldat și om de stat, a contractat o infecție respiratorie, care în absența unui tratament antibiotic ar fi condus la un deces inevitabil prin infecție generalizată și un eventual edem glotic. Autorii acestei lucrări pun în spinarea medicinei complementare acest caz uriaș, dat de aspectele emoționale ale dimensiunii omului de stat George Washington. Concluzia este falsă, ca și demersul de căutare a adevărului, plecând de la o minciună. La momentul respectiv sângerarea terapeutică a fost o practică a medicinei oficiale, așa cum amputarea unei cangrene încă este un tratament terapeutic acceptat de medicina științifică, alopată. Peste 100 de ani ar putea fi considerată o barbarie, dacă medicina regenerativă chiar va face progrese vreodată (lucru nedorit de big farma de fapt, n.n.) 

Deci  cum să găsești adevărul dacă pleci de la o minciună ?

Cartea tratează apoi în același mod aparent doct, dar evident tezist și interesat câte un caz particular de insucces al vreunei forme de medicină alternativă, încercând să extindă acest insucces la nivelul întregii metode, de cele mai multe ori folosind și un limbaj colorat și incursiuni emoționale care să convingă.

Pe mine lucrarea m-a convins de un singur lucru: medicina oficială se află în derivă și este cât se poate de agresivă față de medicinele considerate complementare, pe care încearcă prin orice metode să le scoată înafara legii sau atenției publicului și pacienților. Din păcate eșuează, însă costul acestei lupte pentru putere de decizie în stat și pentru bani se face pe seama sănătății oamenilor.

Nu este oare evident că mergem pe o cale greșită, științific greșită, dacă avem o tehnologie tot mai bună, mijloace biochimice tot mai precise și tot mai mulți oameni bolnavi ? Nu aici ne-a adus medicina oficială și statul care o încurajează ?

Mai devreme sau mai târziu pentru asta trebuie să răspundă cineva…