Alți doi copii din Argeș, transferați în București. În spitalele din Argeș mai sunt internați alți 42 de copii. Tragedia bebelușilor bolnavi scoate oamenii în stradă

ACTUALIZARE 18.30 Peste 100 de persoane participă miercuri după amiază, la Pitești, la un miting de protest față de situația din sistemul sanitar. Protestatarii, care s-au strâns în Piața "Vasile Milea" de lângă Palatul Administrativ din Pitești, poartă pancarte prin care cer îmbunătățirea condițiilor din spitalele argeșene și își exprimă solidaritatea cu familiile copiilor care au murit, conform Agerpres.
ACTUALIZARE MARȚI, 16 FEBRUARIE: 17.30 Încă un bebeluș internat la spitalul „Marie Curie” a murit în această după-amiază. Medicii au încercat să îl resusciteze, dar copilul nu a mai putut fi salvat. Este vorba de o fetiță în vârstă de un an și patru luni, care a fost internată în stare foarte gravă. Starea copilei nu s-a îmbunătățit pe parcursul acestei săptămâni.
"Am spus că voi cere demisia a doua oară pentru proasta gestiune a situației acestor minunați copilași.(...) În calitate de inginer chimist nu putea să mă ducă capul că apa ar fi putut fi infestată, mai ales că acești bebeluși nu provin din același loc. Cred că într-o zi puteai să deduci că altul este motivul. Medicamente? Vaccin? Sirop? Poate altceva".
Gavrilescu a afirmat că trebuie ca ministrul Cadariu să își "dea demisia în ultimul ceas. Dacă nu, să și-o asume Cioloș. Dacă noi produceam un astfel de haos, ne dădeau afară partidele politice, premierul. Dacă ești un bun specialist nu înseamnă că ești un bun manager".
ACTUALIZARE ora 15:30 Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează luni, 15 februarie, că bebelușii care au fost infestați cu o bacterie periculoasă nu s-au îmbolnăvit din cauza portocalelor, după ce instituția a prelevat probe din loturile de citrice ale unui lanț de supermarketuri din Argeș, potrivit Realitatea TV.
Directia Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din Argeș a demarat, sâmbătă, 13 februarie, controale în supermarketuri, după ce mai multi bebeluși au ajuns la spital în stare gravă în Argeș, ulterior fiind transferați la București, la Spitalul "Marie Curie".
Unele mame au declarat că ar fi dat copiilor portocale, pe care le-au cumpărat dintr-un lanț de supermarket-uri. "Ne-am autosesizat în urma declarațiilor medicilor de la Spitalul 'Marie Curie' și am decis să declanșăm controale", a declarat acesta, menționând ca probele, luate doar din portocale, vor ajunge în cursul zilei de sâmbătă la București, unde vor fi analizate, rezultele urmând sa fie obținute cel tarziu marți, potrivit Ziare.com.
ACTUALIZARE 15.02, ORA 8:55 Un al doilea bebeluș a murit în urma infecțiilor digestive puternice. Este vorba despre o fetiță care era internată la spitalul Marie Curie, secția de Terapie Intensivă.
ACTUALIZARE 11.02, ORA 11:30 Alți 13 copii au fost internați, în cursul nopții de miercuri spre joi, în spitalele din Argeș, fiind confirmate patru cazuri de rotavirus și patru de boală diareică acută, potrivit unei informări transmise joi de Instituția Prefectului.
ACTUALIZARE 18:30 Ministerul Sănătății a publicat un comunicat în care anunță că investighează cauzele posibile de îmbolnăvire a copiilor din județul Argeș și că, în perioada imediat următoare "va comunica rezultatele anchetei epidemiologice".
Redăm textul integral al comunicatului MS:
"În ultimele 24 de ore, MS a fost informat despre înregistrarea unor
cazuri de îmbolnăvire la copii din județul Argeș care au fost
transferați de urgență la unități medicale din București cu suspiciune
de sindrom hemolitic-uremic.
Din datele preliminare s-a confirmat infecție cu E.coli doar la unul dintre cazuri, la un copil cu vârsta sub 1 an transferat în stare gravă la Spitalul Marie Curie și care a decedat ulterior. Toti ceilalți copii se găsesc sub îngrijire medicală atentă, fiind aplicate procedurile necesare susținerii funcțiilor vitale.
Măsurile luate de autoritățile de sănătate publică constau în verificarea posibilelor cauze comune de apariție a acestor îmbolnăviri, verificarea condițiilor de spitalizare în unitățile unde acești copii sunt îngrijiți și asigurarea tuturor resurselor necesare diagnosticului și terapiei acestora.
În perioada imediat următoare MS va comunica rezultatele anchetei
epidemiologice desfășurate de autoritățile de sănătate publică din
județul Argeș și Municipiul București și va dispune măsurile care se
impun în urma analizei raportului și recomandărilor, împreună cu Centrul
Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile din cadrul
Institutului Național de Sănătate Publică - INSP".
ACTUALIZARE 14:10 12 copii au ajuns la spitalele din Pitești și București suspectați că s-au infestat cu o bacterie periculoasă, care a provocat decesul în cazul unuia și le-au afectat grav rinichii în cazul altora.
Toți copiii din Argeș între 0 și 2 ani vor fi vizitați de medicii de familie, a decis DSP Argeș.
Este anchetă epidemiologică la Spitalul Județean din Pitești, unde opt bebeluși au fost depistați cu o bacterie care le atacă rinichii. Alte trei noi cazuri au fost raportate azi.
În Argeș, acolo de unde au fost aduși cei mai mulți bebeluși, Prefectura a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. În plus, o anchetă epidemiologică a fost deschisă pentru a se stabili sursele infecției.
„Nu putem afirma nimic concret la acest moment despre evoluția cazului. Toți copiii sunt permanent monitorizați. Se asteaptă raportul de specialitate a celor de la Direcția de Sănătate Publică de pentru mai multe informații”, a declarat Mihai Oprescu, prefectul județului Argeș, pentru Digi 24.
Știre inițială
Șase bebeluși sunt internați în stare gravă la Spitalul „Marie Curie” din Capitală după ce au fost depistați cu o bacterie care le atacă rinichii, anunță Digi 24.
Bebelușii, toți sub un an, au fost internați inițial la spitalul de pediatrie din Pitești. Cu timpul starea lor de sănătate s-a agravat astfel încât au fost trimiși la București.
"Vomita, nu mai mânca, slăbise, era foarte agitată, timp de patru zile nu a dormit, numai în brațe am stat cu ea zi și noapte. E în stare gravă, a făcut convulsie renală", a povestit o mamă pentru ȘtirileProtv.ro.
Pentru un alt copil medicii nu au mai putut face nimic. Ei au fost diagnosticați cu sindromul hemolitic uremic la care se ajunge prin infecția cu o bacterie. Această bacterie poate fi luată din fructe sau legume nespălate, ori carne preparată insuficient.
Simptomele copiiilor au început cu o diaree, după care s-a ajuns la insuficiența renală și anemie acută. Medicii spun că un copil chiar a murit săptămâna trecută pentru că a ajuns prea târziu la medic.
Este prima dată când se confruntă în doar o săptămână cu un număr atât de mare de pacienți diagnosticați cu acest sindrom.
Între timp, DSP Argeș a spus că nu poate fi vorba de un focar, însă a început o anchetă la spitalul de pediatrie pentru a verifica suspiciunea de infecție intraspitalicească.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sănătate
Subiecte: Bebeluși Argeș
Organizații: Ministerul Sănătății Spitalul Marie Curie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)