Când cineva încearcă să spună despre vaccinuri altceva decât că sunt minunate şi foarte necesare, se confruntă aproape invariabil cu „argumentul” că numai experţii au dreptul să vorbească despre asta.

 

Ceea ce ar fi un argument relativ acceptabil, dacă ar fi vorba despre lucruri precum structura moleculară a cristalelor descoperite în vulcanii de pe Marte. 

Însă, în realitate este vorba despre lucruri care îl privesc direct pe fiecare şi pe baza cărora fiecare trebuie să ia decizii care îi vor influenţa direct atât propria sănătate, cât şi pe a celor dragi. Şi nu îţi trebuie doctoratul în imunologie ca să faci anatomia unei strategii de  comunicare şi să citeşti printre rânduri ceea ce nu se spune. Din păcate, însă, majoritatea oamenilor nu sunt cititori atenţi. Ei reţin doar ceea ce se sugerează în titlu şi eventual în prima parte a unei ştiri. 

Dar să exemplificăm, bazându-ne pe un caz recent. De curând, în presa globală a apărut o ştire care relata moartea unui băiat într-un spital din Barcelona. Cazul a fost prezentat ca o spectaculoasă reapariţie a difteriei după 28 de ani de la eradicarea ei în Spania. Ştirea a fost repede preluată pe „blogurile de sănătate” sub titluri de genul: „Difteria revine în Spania din cauza nevaccinării”. Desigur, nimeni nu a mai stat să observe că este un nonsens, în condiţiile în care aceleaşi materiale şi experţii pe care îi citează arată că rata de vaccinare contra difteriei în Spania este foarte bună (95%). Exact acesta este şi procentul de vaccinare recomandat de OMS pentru realizarea acelei „herd immunity” (herd – „cireadă”), adică imunitate de masă critică (noua teorie adoptată de oficialităţile din sănătatea publică globală susţine că imunizarea nu oferă protecţie individuală garantată, ci este eficientă doar dacă se atinge în societate o masă critică a celor imunizaţi – un pretext excelent pentru instaurarea dictaturii medicale prin eliminarea dreptului pacientului de a refuza un tratament, fie el şi profilactic).
Dar să disecăm unul din articolele care relatează despre cazul de difterie din Spania:este vorba despre acesta.

 

Versiunea in engleză se găseşte aici.

 

Cel nevaccinat e făcut ţap ispăşitor pentru noile cazuri de difterie
În primul paragraf al ştirii se afirmă că băiatul decedat, care avusese difterie, nu fusese vaccinat contra acestei boli. Prin urmare, se subînţelege că de aceea a contractat boala care l-a ucis. 
În al doilea paragraf se relatează că analizele făcute la 57 de persoane din anturajul copilului au relevat alte opt cazuri de infectare asimptomatică. Se afirmă că aceste cazuri sunt asimptomatice tocmai pentru că au apărut la copii care erau vaccinaţi. Se mai spune că acestora li s-au administrat antibiotice şi li s-a recomamdat să stea acasă, „pentru a evita contaminarea procentului de 3% dintre persoanele din zona localităţii Olot, care erau nevaccinate”. Afirmaţia este menită a induce o oarecare stare de panică, ce poate fi totuşi înţeleasă până la un punct.

Dar adevărata întrebare este de ce s-au infectat cei opt copii vaccinaţi? Nu ar fi trebuit să fie protejaţi de vaccin? 
 
De ce părinţii se tem de vaccin?

Următorul paragraf relatează regretul profund al părinţilor care, la căpătâiul copilului, se simţeau vinovaţi de decizia de a nu-l fi vaccinat şi „induşi în eroare” de ceea ce se subînţelege a fi propaganda celor care se opun vaccinării.

Desigur, motivaţia pentru care părinţii au ales să nu îşi vaccineze copilul este trecută cu vederea, considerându-se că nu este suficient de întemeiată pentru a fi prezentată. Dar merită menţionat că studiile au demonstrat că părinţii care refuză vaccinarea sunt în general persoane bine educate şi bine informate. 

Cu siguranţă, şi părinţii acestui copil au văzut că vaccinul împotriva difteriei face parte dintr-un vaccin plurivalent, care vine la pachet cu alte două tulpini infecţioase sau toxine aferente unor infecţii: DPT (DtaP – difterie, tetanus, pertussis/tuse convulsivă). Şi probabil că s-au informat că, pe lângă încărcătura toxică şi infecţioasă de trei ori mai mare decât a unei imunizări obişnuite, la aceste vaccinuri se adaugă şi mai mulţi adjuvanţi şi conservanţi, despre care se ştie că sunt puternic alergenici şi pot afecta sistemul neurologic. 

Formula împotriva tusei convulsive din vaccinul trivalent DPT reprezintă imunizarea care a înregistrat cele mai multe dovezi despre efectele sale adverse – efecte foarte severe, care merg până la leziuni ireversibile pe creier şi chiar moarte. Mai nou, s-a adăugat la acest vaccin şi componenta de imunizare contra poliomielitei, vaccinul devenind DPTP, unul tetravalent (cu patru componente de imunizare).

Se admite adevărul că, de fapt, sursa infectării nu s-a identificat încă

Abia în a doua parte a materialului se spune negru pe alb că oficialii din sănătate încă monitorizează cazul, pentru a găsi sursa contaminării. Aşadar, deşi de la bun început articolul efectiv afirmă (sau sugerează cu măiestrie) că băiatul nevaccinat este sursa infectării, cei care au avut răbdare să citească până aici află acum că, de fapt, încă nu se cunoaşte cu certitudine cauza acestei epidemii locale de difterie.

ECDC spune că cei vaccinaţi sunt purtători ai bolii. De ce nu şi surse de infectare?

Dar să lăsăm deoparte contradicţiile interne ale articolului citat şi să urmăm sfatul conform căruia numai experţii pot vorbi în cunoştinţă de cauză. Aşadar, să lăsăm experţii să vorbească. Din raportul dedicat cazului respectiv de către ECDCD – Centrul European pentru Controlul Bolilor, aflăm lucruri care ne deschid o cu totul altă perspectivă.

Raportul spune: „Nu este ceva neobişnuit un caz de difterie apărut într-o populaţie cu rată mare de protecţie (prin vaccinare – n. red.), deoarece cei vaccinaţi pot fi purtători asimptomatici ai bacteriei toxigene Corynebacterium diphtheriae”.

Aşadar, ECDC recunoaşte că vaccinul transformă persoanele vaccinate în purtători asimptomatici ai infecţiei. Iar copiii vaccinaţi la care s-a descoperit infecţia nu s-au contaminat neapărat de la prietenul lor bolnav, ci puteau purta de mult infecţia în organism, aceasta datorându-se vaccinării. O admite autoritatea supremă în domeniul controlului bolilor la nivel european. În acest caz, întrebarea legitimă care se iveşte este dacă nu cumva copilul nevaccinat a luat boala de la cei vaccinaţi!

ECDC: două decese în Brazilia, la copii vaccinaţi

În raportul ECDC menţionat mai sus se mai arată: „Cazuri grave, printre care şi două decese, s-au înregistrat de curând în Brazilia, la copii vaccinaţi conform schemei complete de vaccinare”.

De reţinut că presa nu a scris nimic despre moartea de difterie a doi copii din Brazilia – poate copiii brazilieni sunt mai puţin importanţi decât cei spanioli; sau poate că e incorect politic să fluieri în biserica vaccinaţionistă, mai ales că decesele au avut loc în urma unei forme mai agresive a bolii decât în mod normal.

Deci nu este deloc neobişnuit ca cei vaccinaţi să dezvolte chiar boala împotriva căreia se presupune că vaccinul oferă protecţie. Conform ediţiei din 24 septembrie 1976 a ziarului Washington Post, dr. Jonas Salk, creatorul vaccinului anti-poliomielitic în formula cu viruşi morţi, folosită în anii 1950, a depus mărturie că virusul viu atentuat folosit ulterior în SUA între anii 1960 şi 2000 a fost „cauza principală, dacă nu chiar unică” a tuturor cazurilor de poliomielită înregistrate în SUA din 1961 încoace. Documente oficiale din anii 2000 ale OMS  şi CDC recunosc această realitate referitoare la vaccinuri, mai ales în privinţa vaccinului oral cu virus poliomielitic atenuat, care, fiind mai accesibil ca preţ, a făcut multe victime după ce a fost folosit în India şi ţările africane, unde au existat multe cazuri de poliomielită rezultate tocmai în urma vaccinării.

După ce citeşti un document precum cel de aici, nu poţi să nu te gândeşti că vaccinurile ar putea deveni un adevărat risc pentru sănătatea publică, iar ştiri „doftoricite” precum cea exemplificată şi disecată mai sus nu încearcă altceva decât să apere acest secret bine păstrat.