ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste câteva zile îl vom sărbători pe Sfântul Nicolae, prietenul copiilor, despre care se crede că lasă daruri în ghetuțele celor care au fost cuminți. Astfel, între Moș Nicolae, Moș Crăciun și chiar Anul Nou, putem spune că am intrat în perioada cadourilor, moment mult-așteptat de cei mici. Cu toate acestea, părinții sau cei care vor să facă o bucurie copiilor ar trebui să fie atenți la multitudinea ofertelor comercianților, la promoțiile în care prețul scăzut e de multe ori o scuză pentru calitatea neconformă a produselor sau, pur și simplu, la adaptarea jucăriilor cu vârsta și capacitățile copiilor. În acest sens, Asociația „Pro Consumatori” a notat o serie de observații după care părinții se pot ghida pentru alegerea celor mai sigure variante de cadouri.  

„Achiziționarea de jucării sigure pentru copii este extrem de importantă, mai ales în cazul în care copiii au vârste diferite. Asigurați-vă că jucăriile nu au sfori sau alte materiale cu ajutorul cărora copilul se poate strangula și sufoca.  Jucăriile nu trebuie să aibă colțuri ascuțite sau tăioase. Jucăriile care au piese mai mici de 7cm x 7cm sunt un real pericol pentru copiii mai mici de patru ani, deoarece pot fi înghițite. Jucăriile care operează cu baterii trebuie să fie ținute în locuri sigure și oferite spre joacă copiilor doar sub supravegherea adulților. Nu folosiți baterii diferite față de cele menționate în prospectul jucăriei și citiți cu mare atenție instrucțiunile de folosire înainte de a oferi copilului jucăria”, a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

Jucăriile se numără printre cele mai căutate produse în perioada aceasta, iar oferta este impresionantă. De aceea, Asociația „Pro Consumatori” vă oferă câteva sfaturi de care trebuie să țineți cont în momentul în care achiziționați jucării pentru copiii dumneavoastră, astfel încât sănătatea lor să nu fie pusă în pericol, se arată pe pagina web a APC

Ca totul să fie în regulă și copiii să se poată bucura de darurile Moșului, iată ce trebuie să știți atunci când alegeți/cumpărați o jucărie:

Asigurați-vă că ați citit toate etichetele de pe jucării. Fiți conștienți de vârsta copilului și de recomandările de siguranță făcute de către producător! Nu cumpărați jucării care nu au marcajul CE pe produsul propriu-zis sau pe ambalaj. Cu toate că marcajul CE nu este un mod de diferențiere a produselor de către consumatori, el este un angajament din partea producătorului că produsul respectă cerințele aplicabile în materie de securitate impuse la nivel de UE, ele fiind cele mai stricte din lume. Marcajul CE arată că în procesul de fabricație au fost respectate standardele europene armonizate.

Cerințele esențiale de securitate vizează:

  • proprietățile fizice și mecanice (eliminarea pericolului rănirii, înghițirii, inhalării etc.);

  • inflamabilitatea (materialele nu trebuie să fie inflamabile sau să ardă încet etc.);

  • proprietățile chimice (să nu conțină substanțe chimice periculoase etc.);

  • proprietățile electrice;

  • igiena;

  • radioactivitatea.

În plus față de aceste cerințe, Comisia Europeană a decis, ddin anul 2007, interzicerea utilizării în procesul de fabricație a unor substanțe periculoase pentru sănătate (ftalați, DMF): ftalat de bis 2-etilhexil (DEHP), ftalat de butil si de benzil (BBP), ftalat de dibutil (DBP) și ftalat de dizobutil (DIBP). Citiți cu atenție informațiile de pe ambalaj, deoarece unele jucării din plastic fabricate în China conțin ftalați, substanțe cu efect perturbator asupra sistemului endocrin!

Alegeți jucăriile adecvate vârstei copilului și abilităților lui. Jucăriile care nu sunt destinate unui copil de o anumită categorie de vârstă pot prezenta riscuri pentru siguranța sa. Asigurați-vă că ați citit și urmat recomandările privind vârsta - în special simbolul 0 - 3 (a se vedea mai jos), sau formularea "nu sunt potrivite pentru copiii sub 36 de luni" însoțită de o indicație de pericol. Acest simbol și formularea reprezintă un avertisment și nu o recomandare.

Nu cumpărați jucării cu piese mici pentru copiii sub vârsta de 3 ani, aceștia având tendința de a băga în gură jucăriile, iar piesele de mici dimensiuni prezintă un risc de sufocare. Asigurați-vă că ochii, nasul (la jucăriile din pluș) și alte piese de mici dimensiuni sunt bine securizate.

Urmați cu atenție instrucțiunile de folosire!

Întotdeauna cumpărați jucării de la comercianții cu amănuntul cunoscuți și/sau de la puncte de vânzare online de încredere. Comercianții cu amănuntul cunoscuți au grijă de produsele pe care le vând și de obicei  acceptă să primească înapoi produsele necorespunzătoare. Atenție, există și comercianți care nu țin seama de cerințele de siguranță ale produselor pe care le vând și pot să ofere spre vânzare jucării contrafăcute. O atenție deosebită trebuie acordată jucăriilor achiziționate online, jucăriilor primite de copii sub formă de cadouri și jucăriilor cumpărate la mâna a doua.

Supravegheați copiii când se joacă - asigurați-vă că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă și abilitățile copilului.

Examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate și pot cauza un prejudiciu sau un risc pentru sănătatea și siguranța copilului. Aruncați jucăriile stricate.

Asigurați-vă că jucăriile destinate copiilor mai mari, sunt ținute departe de copiii sub vârsta de 36 de luni.

Scoateți și aruncați toate ambalajele, inclusiv pungile de plastic, carton, hârtie și bucăți de plastic (dar se păstrează întotdeauna instrucțiunile!). Copiii mai mici nu trebuie lăsați să se joace cu materialele din plastic de la ambalaje, putând exista riscul de sufocare. Aveți grijă, de asemenea, să reciclați bateriile în condiții de siguranță.

Învățați-vă copiii să aranjeze frumos jucăriile, pentru a evita accidentele. Nu lăsați jucăriile pe scări sau pe podea în zonele aglomerate ale casei.

Întotdeauna anunțați producătorul și autoritățile publice competente, dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră găsiți o problemă de siguranță, la jucărie.

Aceste sfaturi se aplică tot anul și nu numai în preajma Crăciunului!

Nu ezitați să consultați site-ul RAPEX . Acesta oferă detalii cu privire la produsele periculoase retrase de pe piață, din țara dumneavoastră, inclusiv jucării.  

Pentru mai multe informații utile, accesați pagina web a Asociației Pro Consumatori