Bebelușii cărora mama le cântă încă din pântec prezintă abilități lingvistice mult mai dezvoltate

Se cunoaşte deja că sunetele mamelor constituie prima experienţă senzorială pe care un copil atât de mic o poate dezvolta în pântec și faptul că „bebelușii pot să recunoască anumite elemente lingvistice încă din momentul nașterii”.
Ceea ce demonstrează ultimele cercetări (publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences şi preluate de stiripentruviata.ro) este faptul că scoarța cerebrală este mult mai dezvoltată în cazul bebelușilor cărora li s-a cântat încă de când erau în pântec.
Doctorul Amir Lahav, conducătorul acestui studiu și colegii lui de la spitalul Brigham and Women din Boston au făcut testări și cercetări pe copiii care s-au născut prematur – între 25 și 32 de săptămâni – și care în mod normal ar fi încă în pântec.
Cercetătorii au împărțit 40 de nou-născuți în două categorii. În prima categorie erau bebelușii cărora li se punea în fiecare zi să asculte câte 3 ore de înregistrări ale vocii si ale bătăilor inimii mamei lor, iar în cea de-a doua categorie erau bebeluşii care erau expuşi la zgomotele obişnuite din spital.
Rezultatul? Cercetătorii au făcut acest experiment timp de o lună, iar după 30 de zile le-au scanat creierul tuturor bebeluşilor. Au observat că cei din prima categorie aveau cortexul auditiv mult mai dezvoltat. În limbajul medical ar suna cam aşa:
„Am demonstrat că scoarţa cerebrală este mult mai receptivă la sunetele materne( vocea si bătăile inimii) decât la sunetele înconjurătoare.
Rezultatele au la bază premisa că sunetele produse de mamă ar fi putut fi auzite în pântec dacă bebeluşii se năşteau la termen.
Susţinem teoria că expunerea la sunetele materne poate să le ofere nou-născuţilor abilitatea necesară pentru a-și îmbunătăți centrul lingvistic și cel auditiv.”
Există deci ceva ce este de un real ajutor real pentru nou născuţii prematur, în special cei care au nevoie de îngrijire intensivă în primele săptămâni sau luni de viaţă. Echipa a consemnat:
„Folosirea materialelor înregistrate în prima lună de viaţă ar fi de un real ajutor, în special bebeluşilor a căror expunere la sunetele materne nu este posibilă din cauza vizitelor cu frecvență redusă din partea părinţilor.”
Bineînţeles că aceasta tehnică nu este pastila minune care va rezolva toate problemele nou născuţilor prematur. Echipa medicală afirmă:
„Evident, prematurii au multe de înfruntat, dar aceasta ar putea fi compensat cu expunerea la sunetele materne și astfel s-ar putea demonstra ce efecte benefice ar avea la dezvoltarea cerebrală a bebeluşilor.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)