Becali anunță că va construi un spital oncologic în București

Omul de afaceri George Becali a declarat că în acest an va inaugura, în zona Băneasa din București, un spital oncologic, cu o capacitate de 150 de paturi.
Potrivit omului de afaceri, citat de Capital, investiția în noua unitate spitalicească se ridică la 10-15 milioane de euro. Becali a precizat că va angaja circa 50-60 de medici în cadrul acestui spital. "Vor exista și medici voluntari din cadrul bisericii, însă cei angajați vor avea salarii consistente, pornind de la 2.000 de euro pe lună", a explicat Becali.
Acesta a mai adăugat că, în două luni va inaugura, o clinică de tratament ambulatoriu pentru bolnavii de cancer, pe strada Virgiliu, în centrul Capitalei. "Este vorba de tratamente prin metode alternative, Citostaticele vor fi folosite în proporție de 10%. Aparatura a fost comandată de curând și așteptăm să echipăm clinica", a explicat Becali. Potrivit acestuia, investiția în aparatură este de câteva milioane de euro. Ambele vor avea contract cu Casa de Asigurări de Sănătate iar parte din tratamente vor putea fi decontate.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)