ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Creşterea sânilor la vârsta la care fetele nici nu au ajuns la şcoală, apariţia pilozităţii înainte de vârsta de 8 ani - acestea sunt principalele semne ale instalării pubertăţii precoce.

Deşi cauzele acestei situaţii nu sunt pe deplin lămurite, este limpede că unele alimente predispun la declanşarea precoce a pubertăţii.

Potrivit endocrinologului Anca Giurgiu, cauzele acestei pubertăţi precoce, mai frecvente la fetiţe decât la băieţi, nu au fost pe deplin elucidate, dar există aspecte care conduc către concluzia că alimentaţia joacă un rol important în declanşarea acesteia:

”Principalul aliment incriminat este carnea (provenită din fermele de creştere intensivă a alimentelor - n.a.)”. Chiar dacă primul produs la care ne gândim este carnea de pasăre (curcan, în primul rând, dar şi de găină), medicul endocrinolog indică un alt tip de carne cu şi mai mare potenţial în producerea dezechilibrului hormonal: carnea de somon de cultură:

”Chiar am avut o pacientă, o fetiţă, la care pubertatea precoce a fost declanşată de faptul că mânca frecvent somon”. Nu doar carnea provenită din fermele de creştere intensivă determină apariţia pubertăţii precoce.

Medicul nutriţionist Mariu Călinici atrage atenţia asupra unui aliment intens folosit, care conţine în mod natural precursori ai hormonilor sexuali. Este vorba despre soia, bogată în fitohormoni.

”Impactul mare al conţinutului ridicat în hormoni al soiei rezultă din faptul că, pe lângă că acest aliment este consumat ca atare, soia reprezintă baza pentru majoritatea nutreţurilor folosite în creşterea intensivă a animalelor. Aşadar, soia şi fitohormonii din soia se regăsesc în toată carnea din comerţ”, explică medicul, potrivit adevarul.ro.

Nutriţionistul precizează că problemele, inclusiv cele cu pubertatea precoce, apar în momentul în care se cumulează toţi aceşti hormoni. ”Dacă eu mănânc şi şniţel din soia, şi carne de porc şi de curcan sau de pui - de vită mai puţin - şi în cantităţi mari şi frecvent, o să am probleme. Soluţia este echilibrul”, recomandă el.