ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vitaminele sunt esențiale pentru buna funcționare a organismului uman. Cele mai multe dintre ele nu pot fi produse endogen, adică de către noi înșine (gr. endon=înăuntru; geneos=origine).

Se presupune că oamenii au pierdut această capacitate pe parcursul evoluției... Pe această scară a evoluției pe care ne aflăm noi acum, reușim să ne producem singuri necesarul de vitamină D, din alimentele consumate, prin expunere la soare.

Un aport extern pentru marea majoritate a populației din România NU ar fi necesar în mod normal. În copilăria mea, în anii `70, vitamina D sau vitamina antirahitică însemna o linguriță de ulei de pește. Termenul medical rahitic utilizat jignitor însemna un copil sau un om nemâncat... Corecția simplă a acestei stări se făcea prin lapte, brânză, ouă, carne, și băi de soare, adică ștrand și mare. Care era și partea cea mai placută a tratamentului. Nu faceă nimeni analize pentru carențe de vitamina D3. Medicul pediatru se uita peste ochelari la toracele și picioarele copilului. Îl pipăia în zona coastelor pentru a depista primele semne ale unei carențe de vitamina D, un șirag de „mărgele”, și prescria rețeta: ulei de pește pentru corecția imediată și pe termen lung, mâncare mai bună și soare.
De ce azi lucrurile stau altfel ? Ce s-a schimbat atât de mult încât practic orice investigație medicală mai serioasă de azi să presupună și analiza carenței de vitamină D2 și D3 ?

După „revoluția” din Decembrie `89 au aparut și la noi cremele de protecție solară. Acum 30 de ani, potrivit unor tinere jurnaliste, se stătea la soare fără discernământ ! Vă dați seama ? Pe vremea aceea oamenii făceau un efort să vină pe plajă la ora 6, să prinda ultravioletele, stăteau în picioare, și se roteau ca un pui la rotisor, ca să se bronzeze frumos și să fie sănătoși ! Habar nu aveau că soarele, scalda și înotul de fapt înseamnă cancer și moarte curată fără crema de protecție solară ! Ce viață periculoasă am trăit... Asta se întâmpla pe vremea când într-o clasă de liceu de 30-40 de elevi era decât un gras, de care râdea toată lumea. Pe vremea când fetele aveau talie și arsurile de piele se tratau cu iaurt. Ei bine vremea aceea a trecut și cu ea a trecut și sănătatea. Azi cu tot avansul tehnologic cei din jurul nostru sunt tot mai bolnavi, tot mai debili.  

Carența de vitamina D, sau ceea ce se dozează mai adesea D3, este strict legată de utilizarea fără discernământ a cremelor de protecție solară. La noi acest lucru se întâmplă de „doar” 25 de ani, în vest însă există un avans serios. Acolo uleiurile de plajă și cremele de protecție solară sunt cunoscute și utilizate pe scară largă de prin anii `60. De pe vremea când nu se vorbea de procesul ireversibil de încălzire globală, de rarefierea stratului de ozon. Producția și utilizarea cremelor de protecție solară NU au legatură cu încălzirea globală, cu ozonul și incidența cancerului de piele. Toate acestea au venit ca argumente ulterioare în favoarea unui act de comerț, vânzarea de noi produse cosmetice. 

Dar haideți să vedem începuturile, pentru a înțelege mai bine ce s-a întămplat.
Medicii secolului XIX încep să recomande pacienților aristocrați cure heliomarine. Naturopatul elvețian Arnold Rikli, în baza unei experiențe personale, deschide în 1855 la Bled (Veldes) Slovenia, primul centru de tratament naturist, în care își tratează oaspeții prin înot în apă rece, plimbări și băi de soare în costumul lui Adam și Eva. 
 
Inceputurile naturismului și nudismului 

Medicul danez Niel Finsen publică două lucări privitoare la efectele benefice ale luminii asupra sănătații: „Cu privire la efectele luminii asupra pielii” în 1893 și „Utilizarea de raze de lumină chimică concentrată în medicină” în 1896. Lumină chimică concentrată în sensul de lumină cu anumite lungimi de undă. Concluzia este că lumina are efecte benefice asupra sănătații. Credem că nu întâmplător această idee i-a venit unui medic danez, originar din Islanda. Aici oamenii fac mai rar băi de soare, ca atare se pot înregistra schimbări seminificative în starea de sănătate a unui om care face sau nu băi de soare. Își numește metoda fototerapie. Lucrarile sale sunt traduse imediat în Germania și Franța. Așa apare idea de a face băi de soare nud.
Primul club de nudiști apare  în Germania la Essen, 1898, urmare a curentului Nacktkultur. Imediat o reacție și organizare similară apare în Franța, apoi Canada.

Dr. Niels Ryberg Finsen primește în 1903 în semn de recunoaștere a contribuției sale la tratamentul bolilor, în special lupus vulgaris, cu radiații de lumină concentrată, Premiul Nobel pentru Medicină . Se consideră că a deschis o nouă cale pentru știința medicală. Un grup statuar ridicat în memoria lui fixează sugestiv ideea sa. Acesta înfățișează un bărbat gol, flancat de două femei goale. 

Memorialul se intitulează împreună spre lumină...

Dr. Richard Kuch produce în 1904 o prima lampă cu ultraviolete, destinată tratării tuberculozei pielii, și altor boli de piele, utilizată terapeutic dar și preventiv, inclusiv în săli de înot. Este lansată comercial în 1907 sub numele Original Hanau.

De aici și ideea aparatelor de bronzat, produse ulterior pe scară largă.
Coco Chanel se bronzează și își arde pielea într-o binecuvântată zi de vară, pe iahtul Ducelui de Westminster, la Cannes, într-o croaziera pe Riviera Franceză, în anul 1925. Aspectul ciocolatiu plăcut al pielii și faima creatoarei vestimetnare lansează o modă. 

Vedeta mulatră Josephine Baker (nume de scenă),  produce senzație în 1927 cu spectacolul ei de revistă Vânt de nebunie, la Paris, prin ținuta și culoarea pielii.
 

Supranumită "Black Pearl", "Bronze Venus", "Creole Goddess", împreună cu Coco Chanel conferă o deschidere și apreciere pentru pielea bronzată, creolă. Apare imediat preocuparea pentru băile de soare, și  bronzare. Până la momentul respectiv pielea albă era un semn de superioritate, chiar noblețe, distincție impusă în societate prin faptul ca cei bogati nu trebuiau să muncească în soare, pe cand cei săraci, îsi luau porția de sănătate zilnic...
Creatorul de modă Jean Patou valorifică imediat această tendintă, produce și lansează în 1927 Huile de Chaldée, prima loțiune de plajă din lume. Apoi apar Delial Ungunet 1933, Ambre Solaire de l`Oreal 1936,  Gletscher Crème 1938 și Coppertone girl și Bain de Soliel 1950. Găsim aici două tendințe care se amestecă: protecție solară, dar și preocupare pentru bronzare, adica pentru a înlesni procesul de bronzare, pentru a-l uniformiza. Mai ales că în anii `50 apare și costumul de baie făcut să încapă într-o cutie de chibrituri, bikini.

În 1960 apar primele produse autobronzante.
In 2003 apare o revoluție în procesul de bonzare. „Bronzarea organică” prin pulverizare cu DHA, adica dihidroxiacetonă. Metoda este similară cu un proces de vopsire industrial: exfoliere, aplicarea soluției cu un pistol special, uscare. O metodă descrisă ca fiind organică și sigură pentru bronzare...  

În 2009 apare un implant de bronzare, care garantează 6 luni de bronz constant. Potrivit producătorilor implantul numit Melanotan înnegreste pielea, imitând rezultatul expunerii la soare, fără riscurile pe care le presupune aceasta... Dar asta nu e tot. De asemenea, crește secreția de melanină, accentuează libidoul și reduce pofta de mancare. Senzațional !

Știința medicală, farmaceutică și cosmetică își continuă marșul victorios iar în 2014 apare prima soluție de protecție solară buvabilă, cu dublă plajă de vânzare: pentru protecție solară, sau pentru facilitarea acțiunii de bronzare, desigur în perfectă siguranța, doar în acest mod...
Concluzia noastră este că omul a ales o cale profund greșită pentru a-și menține frumusețea și sănătatea, mai aproape de industria farmaceutică și cosmetică, decât de natură. De ce ? Din pricina dezinformării, care azi poate manipula mai bine decât ieri, prin lipsa unor cunoștiințe temeinice care se dobândesc în familie și în școală, despre cine suntem și cum ar trebui să trăim în armonie cu natura. 

Cel mai important argument al producatorilor și vânzatorilor de creme de protecție solară rămane riscul de a face melanom.

Ei bine dacă cercetați faptele o să observați că lucrurile nu stau deloc așa. 
Incidența melanomului crește cu latitudinea. În țările mediteraneene sunt diagnositcate anual 3...5 cazuri noi la 100 de mii de locuitori. Iar in tarile nordice 12...17, chiar peste 20 de cazuri la suta de mii de locuitori. In mod evident expunerea la soare din pricina climei și evident a vestimentatiei, este mai ridicată în Franța sau Italia decat în Norvegia sau Danemarca, dar incidenta melanoamelor este invers proporțională... 

Densitatea populației nu poate fi un argument în favoarea unor aprecieri statistice eronate din acest punct de vedere. Astfel densitatea populației în Italia este pe aproape cu cea din Germania sau Marea Britanie. Dar în Italia avem o rată de incidență de 13,5 persoane diagnosticate cu melanom la 100 de mii populație. Sunt mai puține cazuri de cancere de piele decât în Germania unde avem 15,3 la 100 de mii,  sau Marea Britanie 18,6 la 100 mii. Idem Portugalia și Danemarca, care au densități apropiate, dar diferențe foarte mari în ceea ce privește incidența cancerelor de piele. Portugalia a avut o rata de 7,5 la 100 de mii, iar Danemarca 22 la 100 de mii. La extreme se situează: Albania cu 1,5; Bosnia-Herțegovina cu 2,7 și Grecia 3,8 comparativ cu Finlanda 19,9; Norvegia 26,6 și Elveția 26,8. Statistici oficiale în anul 2012.

Poate unii vor argumenta că norii și uneori zăpada pot creste iradierea cu raze UV prin reflexie și, sau refracție. Este adevărat că zăpada poate crește iradierea UV cu 30...80%, dar populația țărilor nordice nu umblă în slip pe zăpadă, pe de o parte, iar pe de alta, este comasată de regulă în orașe, unde este ceva mai putină zăpadă iarna decât în Bucureștiul D-nei Firea. Pe de altă parte și iarba, și apa, și nisipul cresc dozele de radiație UV, cu 6, 10, până la 25 %. În condițiile în care în Franța, Italia și Portugalia lumea umblă în haine lejere vara, și gradul de expunere la soare este cu mult mai mare decât în țările nordice. Ca să dăm doar un exemplu în Danemarca media temperaturilor în August este de 15 grade, cu un indice UV 4,7.
 

În schimb în Portugalia avem temperaturi medii de 38 de grade cu un indice UV de 9 . 
În toate aceste țări trăiesc în majoritate oameni care aparțin unei populatii cu fenotip de piele 1, 2 și 3, adică piele albă, până la medie, ochi de culoare deschisă până la ochi de culoare închisă, păr blond până la șaten. Fenotipul 4 de piele, adică piele maronie, ochi de culoare închisă, păr închis sau șaten este întâlnit mai puțin în țările europene. El se regăște în Nordul Africii. Sigur că riscul de a face cancer de piele și melanom este dependent de fenotipul de piele. Spre exemplu în S.U.A. albii au un risc de 1 la 40, hispanicii de 1 la 200 și afro-americanii de 1 la 1.000. Dar asta in cazul unei doze identice de radiatie UV. Ori radiatia UV în țările noridice este mult mai mică decât în țările mediteraneene.

Este demonstrat faptul ca radiatiile UV sunt mai puternice pe măsură ce ne apropiem de Ecuator. Cu toate acestea incidența cancerelor de piele este mai ridicată cu cât crește latitudinea.
La fel stratul de ozon este mai dens în zonele nordice și mai rarefiat în zonele sudice. Excepție Polul Nord unde avem populație redusă, pentru care nu am gasit statistici in acest sens.
În ceea ce privește rarefierea stratului de ozon, lucru raportat oficial in anii `85, din 2000 se vorbește despre refacerea parțială a stratului de ozon. 
Acest lucru însă nu pare să aibe vreo influență asupra ratei de creștere a cancerelor de piele. Odată cu refacerea stratului de ozon nu s-au înregistrat mai puține probleme în acest sens.
Dozele de radiatie UV cresc cu cat razele soarelui cad mai aproape de verticală, si asta se întâmpla mai aproape de Ecuator, în mod evident.

Cu toate acestea incidența cazurilor de cancere de piele și inclusiv melanoame, este mai ridicată cu cât ne departăm de Ecuator...

Un caz special în emisfera sudică îl reprezintă Australia și Noua Zeelandă, care au cele mai multe cazuri de cancere de piele, și inclusiv de melanoame, unde rata de creștere a acestei probleme oncologice este cea mai mare, în pofida faptului că folosesc creme de protecție solară de mai bine de 40 de ani. Punem acest lucru pe seama faptului că acolo avem populație albă, relativ recent instalată, fără o adaptare serioasă la condițiile de mediu, și cu un stil de viață occidental. Spre deosebire de ei, populații cu expunere similară, sau mai mare, Japonia și China au cele mai reduse cazuri de melanom, iar rata de creștere anuală este extrem de mică.
Cu toate că acum utilizarea de creme de protecție solară este o obișnuință în țările considerate civilizate, incidența cancerului de piele crește. Rata pentru toate cancerele este de 1,8 mai mare în țările dezvoltate, față de cele în curs de dezvoltare sau sărace, iar pentru melanoame ratele sunt de 3 ori mai mari în țările dezvoltate. Melanoamele sunt a treia cea mai frecventă formă de cancer la femeile în vârstă de 20-39 de ani și a doua la bărbații de aceeași vârstă. Din 1930 s-a produs o creștere de 20 de ori a incidenței melanoamelor (practic o persoană din 50). Din 1970 până în 2009 incidența melanoamelor a crescut de 8 ori la femei tinere și de 4 ori la bărbați tineri.

Constatarile statistice relevă faptul că melanoamele sunt mai răspândite la funcționari, clerici și profesori, persoane care prin statutul lor profesional sunt private de o expunere mai îndelungată la soare.       
În aceste condiții punem întrebarea firească: unde e logica acestor producători de creme de protectie solară și a jurnaliștilor care le promovează produsele ? De ce insistați sa ne ungem cu creme de protecție solară la umbră, după fiecare scaldă, la munte și la sky, ba chiar și când conducem masina ? Nu cumva grija Dvs. exagerată este doar o componentă psihologică a unui act de comerț ?

Cu amuzament trebuie să constatați că unii dintre promotorii nevoii stringente de a utiliza creme de protecție solară de la primele raze de soare din primavara, sunt de acord că o cremă de protecție solară cu indice 15 oprește absorbția de radiație ultravioletă în proporție de 94%, dar recomandă pentru început creme cu indice 50, și apoi nu mai puțin de 20 ! Răsfoind paginile Internetului gasești și opinii corecte, că un indice 8 este deja unul care pune probleme nivelului de producție în piele a vitaminei D, dar se trece rapid peste acest subiect. Mai este menționat în treacat și faptul că antichitatea a utilizat ulei de masline, care are un factor natural de protecție 4...6, și care asigură o hidratare și hranire a pielii, un bronz natural  

Menționăm că un indice SPF 6 absoarbe 87,5 % din radiațiile UV. Dar acum acest lucru nu mai este suficient !
Ei bine grație acestor recomandări insistente care au venit la început din zona medicală, avem astăzi printr-un efort comercial susținut o carență de vitamina D, care a devenit o reală problemă de sănătate și socială. Dar nu va impacientați: aveți acum la dispoziție medicamente și suplimente cu vitamina D, D2 si D3 ! Și iată cum lanțul comercial se închide: cumpărați și utilizați creme de protecție solară, cu indice cât mai mare, cât mai rezistente la apă și transpirație, și apoi în drum spre casă de la plajă, treceți și pe la farmacie și luați niște D3. Pentru sănătatea Dvs. !

Aflam din presă și un alt motiv pentru care aveți neaparată nevoie de creme de protecție solară: distrugerea iremediabilă a pielii din pricina expunerii îndelungate la soare, fapt care produce riduri adânci „ca niște brazde de plug”.  Evident că orice exces este nociv. Desigur că lipsa de îngrijire poate lasă urme ale trecerii timpului. Dar cele mai brăzdate fețe, cei mai afectați obraji pe care i-am văzut sunt tocmai a acelor persoane care au făcut exces de cosmetice, de farduri, de diverse creme de față, de zi, de noapte, de trei ceasuri rele, etc. 

Cum și de ce a prins atât de bine, atât de tare, această modă a utilizării cremelor de protecție solară ? De ce fumătorii nu par a fi speriați de nocivitatea obiceiului lor, care le șubrezește în mod cert sănătatea, și de multe ori chiar îi omoară de-a binelea ? Pe cand populația care se duce la plajă, utilizeză aproape fără excepție creme de protecție solară, din momentul în care s-au dezechipat, ei și familiile lor ? Dacă ne luăm după reclame și pledoariile în favoarea cremelor de protecție solară, am putea crede lesne că suntem mai expuși la riscuri daca mergem la plajă și ne bronzăm fără protecție, decăt dacă fumăm...
 
Ambele categorii sunt vizate de comercianți. Însă consumatorii de tutun fac glume pe seama avertizărilor. Iar consumatorii de creme de protecție solară aplică orbește tot ceea ce li se servește în media. Explicația probabil rezidă  în faptul că încălzirea globală este un fenomen cert, resimțit de toată lumea. Acest lucru dă credibilitate prin extensie celorlaltor afirmații, care fie sunt exagerate, fie sunt pur și simplu eronate. Apoi fumatul crează dependență. Cremele solare nu. Dar gestul de a avea grijă de tine într-o lume nebună, care tinde să te abuzeze în toate felurile, poate însemna un gest de auto-afecțiune, de iubire, în conditiile în care tot mai puțini oameni sunt dispuși să ți-o ofere gratuit... Apoi acest lucru aduce în subsidiar un plus de stimă de sine. Gestul de a utiliza crema de protecție solară este și un mijloc de comunicare, de afecțiune pentru iubită, soție, copii. Lucruri firești, care au prins. De aici și până la starea generalizată de hipovitaminoză de vitamina D nu mai este decât un pas: perseverența. An după an, sezon după sezon, grijă peste grijă pentru pielea Dvs., totul se traduce într-un colaps al producției de vitamina D și indirect al sistemului imunitar. 
 
Vitamina D este esențială sănătății. De fapt vorbim despre vitaminele din grupul D, un grup de substanțe liposolubile, înrudite chimic cu sterolii. Sunt produse în piele din provitamine (steroli Δ5,7 nesaturați) prin iradiere UV. 

Vitamina D2 (ergocalciferol) derivă din ergosterol, iar vitamina D3 (colecalciferol) din 7-dehidrocolesterol, ambele formându-se în piele, sub acțiunea luminii solare. Colecalciferolul (vit. D3) este transformat enzimatic în ficat și rinichi în 25-hidroxi-colecalciferol, urmată de hidroxilarea la 1α,25-dihidroxi derivat, forma activă a vitaminei în organismul uman, unde acționează asemănător unui hormon.   Dacă expunerile la lumină solară sunt suficiente, administrarea de vitamină D prin hrană nu este necesară.     

Uleiul din ficat de cod este bogat în vitamina D3, iar întregul complex apare în carnea de hering, gălbenuș de ou, unt, brânzeturi, lactate, ficat și plămân de animale. 

Vitaminele D sunt necesare pentru absorbția calciului  și mineralizarea oaselor, modularea dezvoltării celulare (proliferare, diferențiere, apoptoză), implicare în funcțiile imună și neuromusculară, micșorarea stărilor inflamatorii. Deficiența principală, generată de o absorbție slabă și reîncorporare insuficientă se manifestă la copii (ricketsia) și la adulți prin osteomalacie, prin micșorarea rezistenței mecanice și malformații ale oaselor. Ricketsiile se tratează prin expunere la soare și administrare de vitamine D. 

Receptorul vitaminei D apare în numeroase grupe de celule în afara celor din intestinul subțire, rinichi și oase, participanți direcți la homeostazia calciului, iar elemente de răspuns la receptorul vitaminei D apar în câteva sute de gene, gene implicate în numeroase procese celulare fundamentale. De aici caracterul ei pleiotropic, care s-ar traduce prin capacitatea de a condiționa apariția concomitentă a mai multor raspunsuri (gr. pleion=mai mult si tropos=mod) – de fapt caracterul structurii secosteroidice – și efectele asupra carcinogenezei, funcției imune, bolilor autoimune și afecțiunilor cardiovasculare, în general prin inhibarea proliferării celulare.

Compușii secosteroidici acționează asupra proliferării celulare prin efecte asupra progresiei ciclului celular, diferențierii și apoptozei, fie direct (asupra transcrierii genelor care reglează dezvoltarea celulară), fie indirect, prin interacțiuni cu regulatori transcripționali sau sisteme de semnalizare celulară. 

Deficiența de vitamină D determină hiperplazia glandelor paratiroide. Astfel, vitamina D și unii derivați devin utili în tratamentul hiperplaziei paratiroidei și a hiperparatiroidismului asociat insuficienței renale cronice. Proprietățile antipsoriatice ale secosteroizilor se datorează efectelor de reducere a proliferării  și de promovare a diferențierii keratinocitelor, precum și acțiunii imunomodulatoare.

De asemenea deficiența de vitamină D este prevalentă la pacienții cu artrită reumatoidă și este direct legată de gravitatea bolii.  
Vitamina D interacționează cu unii factori de transcripție (receptor androgen și estrogen, factor de dezvoltare asemănător insulinei, factor de transformare β, receptorului epidermal al factorilor de dezvoltare, semnalării Wnt/β-catenină/TCF) cu diferite grade de responsivitate. 
Astfel se explică efectele anticanceroase (colorectal, sân, prostată) ale calcitriolului și efectele de retardare a dezvoltării tumorale prin inhibiția angiogenezei. 

Deficiențele de vitamină D (aport alimentar insuficient, slabă expunere la soare) constituie un factor de risc pentru cancerele de sân, colon și prostată, iar vitamina are un efect anticanceros prin modificări ale dezvoltării celulare, a apoptozei, diferențierii, angiogenezei, invaziunii tumorale, potențialului metastatic și statusului imun. 
Întrucât vitaminele D se depozitează în ficat, supradozarea poate conduce la hipervitaminoze, cu perturbări în metabolismele calciului și ionului fosfat, anorexie, poliurie, aritmii cardiace, creșterea riscului de litiaze. De aici necesitatea utilizării atente ca supliment alimentar. 

Doza zilnică recomandată este de 600 UI (unitati internationale).
1 mcg (microgram) =40 UI. Pragul de toxicitate pentru vitamina D este de 10 000 - 40 000UI/zi. De aici derivă și un semn de întrebare asupra protocolului terapeutic Coimbra, pentru tratarea sclerozei multiple doar prin utilizare de suplimente cu vintamina D, și unde dozele indicate sunt de 60.000 UI/zi, mult peste pragul de toxicitate. Încă nu am văzut un RMN curat pentru un pacient din România, care a urmat acest protocol. Dacă cumva greșesc îi rog pe cei în măsură să mă corecteze.

Potrivit experienței noastre 10.000 Ui/zi este o doză utilă și suficientă.
Ulei din ficat de pește 10 000UI/100g
Carne de pește gras 760 UI/100g
Ciuperci comestibile 446 UI/100g
Tofu 1570 UI/100g
Lactate 950 - 1100 UI/100g
Ou fiert 870 UI/100g
Pentru persoanele care au serioase probleme de sănătate, care presupun un regim de cruțare, sau care optează pentru alimentație vegana sau raw-vegană recomand  consumul de polen crud de albine.
Polenul crud contine provitamina D în ambele forme D2 și D3. De fapt conține vitaminele și provitaminele A, tiamină, riboflavină, niacină, piridoxină, cianocobalamină, acid pantotenic, vit. C, f, d, E, H, K, PP, acid folic, colină, inozitol, rutin.

Ca suplimente alimentare pentru vitamina D este de preferat utilizarea de concentrate din ulei de pește. Un produs de calitate mai slabă, utilizat în Canada și Europa de Nord pentru fortifierea produselor lactate ieftine, se obține din lanolina lânii de oaie, extrasă cu solvent și saponificată. Din această lanolină brută se extrage colesterolul, care se purifică și supune unor sinteze cu obținere de γ-dehidrocolesterol (pre-vitamina D3), din care prin iradiere se obține vitamina D3 (colecalciferol). Produsul rămâne însă impurificat cu izomeri rezultați la iradiere.  

Va mulțumim dacă ați avut răbdare sa citiți până aici !

Veți utiliza și vara aceasta minunatele creme de protecție solară ?
                                                                                           
P.S. Am scris acest articol în 2016 după ce am observat ani de zile dozările de vitamină D din analizele pacienților care ni se adresează, în primul rând pentru tratarea sclerozei multiple (Melidava). Dar am ezitat să-l public pentru că la vremea respectivă ar fi fost o prea mare noutate. Cel puțin așa a fost considerat de către toate persoanele cu care m-am consultat. Azi însă sunt mai multe voci care susțin lucruri similare, inclusiv medici si savanți de renume.

Mulțumiri pentru documentare D-lui Dr. Ing. Ștefan Brăgărea.


Bibliografie:
1.Nutrition Reviews vol. 66 Suppl. 2 51:116-124
2.Indian J Pharmacol. 2011 Apr. 43(2):113-120
3.Anticancer Effects of Vitamin D – Gotoper.com
4.Ther Adv Endocrinol Metab 2012 Dec 3(6): 181-7  
5.Liu ZJ, Herlyn M. Melanoma. În:DeVita VT Jr, Hellman S, Rosenberg SA, eds.
Cancer: principles and practice of oncology. 7th ed.Philadelphia: Lippincott, Williams & Wilkins, 2005:1745-1824.
6.Albertini MR, Longley J, Harary PM, et al. Cutaneous melanoma. În: Chang AE, Ganz PA, Hayes DF,eds.Oncology-an evidence based approach. New York: Springer, 2006:1073-1092.
7.Burmeister BH, Smithers BM, Poulsen MG. Skin and melanoma cancer. În: Pollock RE, ed.UICC Manual of oncology. 7thed. New
York: Wiley & Sons, 1999:325-340.
8.Marchesi L, Sena P, Berti EF. Carcinomi cutanei. În: Bonadonna G, ed.
Oncologia medica, 7ma ed. Milano: Masson, 2003:741-750.
9.Hegge PU, Gause B. Skin cancers and melanoma. În: Abraham J, Allegra CJ, Gulley J, eds.Bethesdahandbook of clinical oncology.2nd ed. Philadelphia: Lippincott, Williams & Wilkins, 2005:283-307.
10.Wagner WR Jr, Casciato DA. Skin cancers. În: Casciato DA, ed.
Manual of clinical oncology. 5th ed. Philadelphia: Lippincott, Williams& Wilkins, 2004:355-358.
11.Corona R, Mele A, Amini M, et al. Interobserver
variability on the histopathologic diagnosis of cutaneous melanoma and other
pigmented skin lesions.J Clin Oncol
1996;14(4):1218-1223.
12.Farmer ER, Gonin R, Hanna MP. Discordance in the histopathologic diagnosis of melanoma and melanocytic nevi between expertpathologists.Hum Pathol
1996;27(6): 528-531.
13. UICC/AJCC–Cancerele pielii. În: Robin LH, Wittekind Ch, eds.
TNM-clasificarea tumorilor maligne. Ed. a 6-a (2002). Editura
Ministerului Sănătății, 2005:123-130